View allAll Photos Tagged LAcom
Barbatul si-a inlantuit bratele in jurul femeii, aripile le-au impietrit, iar acum pamantul ii inghite incet, lacom, pe amandoi, asa strans imbratisati ....
On est bien peu de chose
Et mon amie la rose
Me l'a dit ce matin
À l'aurore je suis née
Baptisée de rosée
Je me suis épanouie
Heureuse et amoureuse
...
Interprète Francoise Hardy
Paroliers : Jacques Lacome D Estalenx / Cecile Caulier
"...Tu m'admirais hier
Et je serai poussière
Pour toujours demain
On est bien peu de chose
Et mon amie la rose
Est morte ce matin..."
Paroliers : Jacques Lacome D Estalenx / Cecile Caulier
Paroles de Mon Amie La Rose
Sun Valley, California
These are the new trucks for Republic's LACOM contract. Awesome to see new Republic 320s and these are my first sightings of Meridians in person. My buddy Omar sent me some pics of these trucks last week so it was cool to see one in person so soon.
El Museo Diocesano de Arte Antiguo de Sigüenza se encuentra en el palacete neoclásico (siglo XVI) conocido como "Antigua Casa de los Barrena", en pleno centro histórico de la ciudad de Sigüenza, frente a la catedral. El edificio perteneció a la familia Gamboa, siendo adquirido por el obispo Lorenzo Bericiartúa Valerdi, en el año 1956, para destinarlo a museo diocesano. El museo fue inaugurado el 11 de mayo de 1968, siendo obispo Laureano Castán Lacoma. En los últimos años el museo ha sufrido grandes reformas que lo han adaptado a los tiempos actuales.
El museo guarda una muestra de lo que es el rico fondo de la Diócesis de Sigüenza (una de las más antiguas de España). Se muestran algunos restos arqueológicos, no sólo de la zona, sino también procedentes de culturas precolombinas, Mesopotamia o la Grecia Clásica. Destacan los restos procedentes de diferentes pueblos de la zona, ante todo, arte sacro.
Dentro de su rica colección pictórica destaca un cuadro del maestro Zurbarán: "Inmaculada Concepción Niña", una de las obras más admiradas del pintor extremeño. Junto a este cuadro, destacan las obras de Francisco Salzillo, Salvador Carmona, Luis de Morales, Maestro de Pozancos, Francisco Madrazo o Pedro de Andrade.
El Museo Diocesano de Arte Antiguo de Sigüenza se encuentra en el palacete neoclásico (siglo XVI) conocido como "Antigua Casa de los Barrena", en pleno centro histórico de la ciudad de Sigüenza, frente a la catedral. El edificio perteneció a la familia Gamboa, siendo adquirido por el obispo Lorenzo Bericiartúa Valerdi, en el año 1956, para destinarlo a museo diocesano. El museo fue inaugurado el 11 de mayo de 1968, siendo obispo Laureano Castán Lacoma. En los últimos años el museo ha sufrido grandes reformas que lo han adaptado a los tiempos actuales.
El museo guarda una muestra de lo que es el rico fondo de la Diócesis de Sigüenza (una de las más antiguas de España). Se muestran algunos restos arqueológicos, no sólo de la zona, sino también procedentes de culturas precolombinas, Mesopotamia o la Grecia Clásica. Destacan los restos procedentes de diferentes pueblos de la zona, ante todo, arte sacro.
Dentro de su rica colección pictórica destaca un cuadro del maestro Zurbarán: "Inmaculada Concepción Niña", una de las obras más admiradas del pintor extremeño. Junto a este cuadro, destacan las obras de Francisco Salzillo, Salvador Carmona, Luis de Morales, Maestro de Pozancos, Francisco Madrazo o Pedro de Andrade.
Sun Valley, California
One of roughly a dozen of the brand new Autocars coming for the LACOM contract. I was a bit disappointed when the fleet director told me they went with Autocar for this batch, but after seeing them in person, they're pretty nice. I'd still take a Mack over these any day!
Sun Valley, California
Here is the latest update of the fleet. The first wave of LACOM trucks are coming in with another batch coming in (thanks to Moises for that info). Still have most of the oldies around luckily, and on top of that, some neat yard transfers.
Sun Valley, California
Here is the latest update of the fleet. The first wave of LACOM trucks are coming in with another batch coming in (thanks to Moises for that info). Still have most of the oldies around luckily, and on top of that, some neat yard transfers.
www.kingdomsalvation.org/es/god-himself-the-unique-viii.html
Dios Todopoderoso dice: "Dios preparó primero el terreno para la humanidad. Este es adecuado para la supervivencia de diversas plantas, y no sólo para árboles o hierba. Dios preparó toda clase de semillas, cereales y diversos alimentos, así como suelo y tierra apropiados para que las personas sembraran, y así tener comida. ¿Qué tipos de alimentos hay? Deberíais tenerlo claro. Primero, existen diversos tipos de cereales. ¿Qué abarcan estos? El trigo, la moha, el mijo común, el arroz…, los que vienen con cáscara. Los cultivos de cereal también se separan en diferentes variedades. Los tipos de cultivos de cereal son muchos, de norte a sur, como la cebada, el trigo, la avena y el alforfón. Existen diferentes especies adecuadas para su cultivo en distintas regiones. También hay diversos tipos de arroz. El sur tiene sus propias variedades de arroz, más largas y adecuadas para las personas del sur, por no ser demasiado pegajosas. Como el clima es más cálido en el sur, tienen que comer variedades como el ‘arroz índico’. El arroz no puede ser demasiado pegajoso o de lo contrario no podrán comérselo y perderán el apetito. El arroz que comen las personas del norte es más pegajoso. Como el norte es siempre más frío, tienen que comer un arroz más pegajoso. Además, existen diversas clases de judías. Estas se cultivan sobre la tierra. También están los productos que crecen debajo de la tierra, como las patatas, las batatas, el taro y mucho más. Estos son los diversos granos, una necesidad para la comida y la bebida diarias de las personas. Estas usan diversos granos para hacer fideos, panecillos cocidos, arroz y fideos de arroz. Las personas también comen patatas y las usan junto a las batatas para elaborar alimentos básicos. El taro, que se suele comer a menudo en el sur, también puede ser un alimento básico. Dios ha concedido estos diversos tipos de grano a la humanidad en abundancia."
De "La Palabra manifestada en carne"
Leer más Palabras de Dios
Ticking Towards Their Darkest Hour.
occhi malvagi di istigazione impassibile annerire cuori punizioni peccati discendente anime all'inferno,
traditorum immani vindicta tormenta perpessus ingentes risum daemoniorum tenebrae ibi victimas,
lecții eterne de ardere adâncimi cufunda periculoase speranțe sterpe disperare profundă a îngropat lacom inamici,
οδυνηρής δάκρυα απελπιστική σχέδια άνομη πολίτες κλάμα υπερηφανεύεται θλιβερή αξιοθέατα τρέμοντας πόνους πύλες της ενοχής του,
θυελλώδη αποχρώσεις φαύλο σκάνδαλα κατεστραμμένα ηγέτες καταδίκασαν γλώσσες κακό άθλιες φωνές κουρασμένος αέρα,
الأحكام مربكة النتنة تحول مخالب تغيير اسم رؤساء الوخز الوزن خطير يرتبكون الشياطين,
汚い深み貪欲な感覚の欲望のお金貪欲な歪み罰せられた哲学惨めな罪の胆嚢.
Steve.D.Hammond.
DESDE EL MONTE DE EL PARDO, EN PRIMER PLANO EL CAMPO DE GOLF DE LA REAL FEDERACION ESPAÑOLA DE GOLF.
VIEW FROM THE MONTE DE EL PARDO, IN THE FOREGROUND THE GOLF COURSE OF THE REAL SPANISH GOLF FEDERATION.
Mercedes Citaro C2 NGT
-
Empresa Municipal de Transportes de Madrid - 5672 | 1186 LKG
-
124 - Cuatro Caminos > Lacoma
Sun Valley, California
At the beginning of January, I received word that WM started sending tons of trucks to Sun Valley to help with the LACOM franchise. I found out they were short almost 40 trucks still. I wasn't sure what to expect, so I took a couple trips out here to see what was in the mix of trucks brought up.
In this picture, we have four yard transfers from Corona, Oceanside, and UTE I believe. The WX/McNeilus are old Sun Valley trucks that were sent out six months ago, so it was cool to see them back here. And that Volvo might just be the last WXLL from the 205 series still around in SoCal. I've always thought the 205 units were mean sounding trucks.
Sun Valley is now also known as Los Angeles City Hauling since RecycLA was implemented.
Mercedes Citaro C2 NGT
-
Empresa Municipal de Transportes de Madrid - 5675 | 6953 LKZ
-
124 - Cuatro Caminos > Lacoma
Mercedes Citaro C2 NGT
-
Empresa Municipal de Transportes de Madrid - 5674 | 6864 LKZ
-
124 - Cuatro Caminos > Lacoma
Mi aportación a la exposición de Visual_Huesca:
"h2o_nature"
Bar La Alberca - Chimillas (Spain) - December 2015
Photographers:
Alegría Lacoma, Mamen Sanromán, Cristina Zabaleta Raso, Dominique Leyva, José Mari Fuixench, Fernando Pérez, Ana Escario, Macu Hervás Moreno, Mónica Lloro, Vicente Lachén, Chema Usieto, Jaime Esparrach, Miguel Lamelas, Raúl Sunn, Beatriz López, Javier Andres Pueyo, Susana García, Luis Lorente, Fernando Momprade, Marta Ausaberri, Miguel Ortega, Chema Martín, Javier Pueyo Vinué, Pedro Montaner, Jose María Rodríguez, Elvira Franco y Antonio Campo.
Mercedes Citaro C2 NGT
-
Empresa Municipal de Transportes de Madrid - 5667 | 3954 LKT
-
124 - Lacoma > Cuatro Caminos
CUSTOMER: Overkamp Meddo (The Netherlands)
TRUCK DEALER: Bakker Bedrijfswagen Groep
BODYBUILDER: Van de Weijer Carrosserie
BODYBUILDER: Lacom Cranes & Supplies B.V.
Mercedes Citaro C2 NGT
-
Empresa Municipal de Transportes de Madrid - 5676 | 6986 LKZ
-
124 - Cuatro Caminos > Lacoma
IVECO Irisbus Citelis Castrosua Versus GNC, 8315 realizando la línea 124 (Cuatro Caminos-Lacoma) perteneciente a la EMT de Madrid
IVECO Cityclass Cursor Castrosua CS40 City II, 8076 realizando la línea 124 (Cuatro Caminos-Lacoma) perteneciente a la EMT de Madrid
Mercedes Benz O-530 Evobus Citaro, 4602 realizando la línea 124 (Cuatro Caminos-Lacoma) perteneciente a la EMT de Madrid
CUSTOMER: Overkamp Meddo (The Netherlands)
TRUCK DEALER: Bakker Bedrijfswagen Groep
BODYBUILDER: Van de Weijer Carrosserie
BODYBUILDER: Lacom Cranes & Supplies B.V.
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba) din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.
Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești.
După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost.
La vârsta de 24 de ani, s-a însoțit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii.
Ca soț și tată nu și-a neglijat deprinderile sale duhovnicești, împlinind cu și mai mare evlavie faptele credinței și căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui.
Fiind milostiv și lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deși el însuși trăia în sărăcie.
Nu se tulbura de mustrările celor apropiați, ci tuturor le spunea cu încredere și pace:
„Nu vă tulburați, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare și să facem voia Lui”.
Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta și pe sine și pe cei din jur.
Și, așa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu fața luminoasă și cu inima senină, blând și neîngrijorat, ca unul care viețuia în lume și în trup, dar totodată mai presus de lume și de trup.
Rugăciunea neîncetată și bucuria cerească umpleau inima lui, însoțindu-l toată viața.
După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți țărani din satul său.
Luând cu sine Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până la Ierusalim.
Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumezeiasca Liturghie și celelalte slujbe.
Apoi s-a dus și la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor.
La peștera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie și rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-și mântuiască sufletul său și să aprindă evlavia în inimile multor oameni.
Mai înainte însă de a începe această viețuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoință aspră și post, cu multe ispite de la diavolul, în pustia Egiptului de Sus.
Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și cu țânțarii.
Odată, diavolul i-a tot aruncat căciula de pe cap, vrând să-l pornească spre mânie, dar viteazul nevoitor a hotărât să o lase jos și a făgăduit lui Dumnezeu că, până la moarte, va umbla cu capul descoperit.
Apoi diavolul i-a aruncat și bocancii, încât nu mai avea cu ce să se încalțe.
Iar nebiruitul ostaș al lui Hristos a cerut de la Dumnezeu darul să umble toată viața sa desculț, atât vara, cât și iarna.
Altădată diavolul i s-a arătat sub chipul unui plugar, care-l lăuda pentru nevoință, ca să-l facă să cadă în ispita trufiei, dar înțeleptul Gheorghe l-a biruit prin smerita cugetare.
Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu multă stăruință a trecut de încercarea celor patruzeci de zile de post, izbăvindu-se din toate ispitele venite fie de la neputințele firii, fie de la vrăjmașul diavolul.
Îndată după aceasta, bunul nevoitor a mers la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului.
Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă neîndoielnică și mângâietoare că rugăciunile și postul au fost bineplăcute și primite de Dumnezeu, lumânarea din mâna lui s-a aprins singură.
După ce a mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase.
Într-o noapte, în timp ce se afla în biserica din Șugag la rugăciune, l-a văzut aievea pe diavolul venind la el și zicându-i cu mare mânie:
„Ce faci aici, Moș Gheorghe?”.
„Mă rog lui Dumnezeu”
a răspuns bătrânul cu îndrăzneală, iar vrăjmașul a fugit de la el.
Altă dată bătrânul povestea celor mai de aproape ai săi:
„Într-o duminică, pe când mă întorceam de la sfânta biserică, am văzut la cârciuma din Șugag mulți săteni la băut, și printre ei, mulțime de diavoli, așa cum n-am mai văzut în altă parte”.
Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci și-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin străin și călător în hotarele țării.
Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla fără grabă, desculț și cu capul descoperit, postea și se depărta de toate desfătările lumii, cutreierând prin părțile Sibiului, Făgărașului și Brașovului.
Aproape în fiecare an făcea câte un pelerinaj la Ierusalim, călăuzind cetele închinătorilor.
Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al bisericii Sfântul Ioan domnesc, lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
În scurtă vreme a ajuns cunoscut de preoți, călugări și mireni, care îl prețuiau ca pe un adevărat om duhovnicesc.
În acest loc a rămas până la sfârșitul vieții sale, având acolo: biserică și chilie, liniște, duhovnic, și multe mănăstiri în împrejurimi.
Pravila lui așa era: noaptea dormea cel mult trei ore în chilia sa din turn, apoi, în biserică, înălța rugăciuni către Dumnezeu și făcea sute de metanii.
Ziua străbătea străzile orașului, șoptind neîncetat psalmi, desculț și cu capul descoperit, vara și iarna.
Nu se întorcea până nu sfârșea toată Psaltirea de rostit într-o zi.
Lunea, miercurea și vinerea nu mânca nimic, până a doua zi.
Iar dacă era praznic împărătesc, gusta ceva seara.
În celelalte zile mânca o dată pe zi.
Vorbea cu oamenii numai despre Dumnezeu și viața duhovnicească, iar când nu vorbea cu limba și buzele, propovăduia prin tăcerea sa desăvârșită, mărturisitoare și adâncă, purtând totdeauna în brațele sale fie Evanghelia, fie Psaltirea.
Adeseori intra în câte o brutărie și cumpăra câte un sac de pâine, pe care cineva îl ducea până la turn.
La ora la care se întorcea, în jurul lui se adunau o mulțime de săraci, și fericitul Gheorghe le împărțea pâinile.
Celor care îi cereau bani le dădea ceea ce primise pe drum.
Iar după ce termina de făcut milostenia trupească, începea pe cea sufletească: venind rândul celor împresurați de necazurile și poverile vieții, înțeleptul bărbat stătea de vorbă cu fiecare, îl îmbărbăta, îl sfătuia și se ruga pentru cererea lui, iar oamenii simțeau că harul și mila lui Dumnezeu se coboară peste ei prin rugăciunile și sfaturile Sfântului.
Toate mânăstirile dimprejur îi erau nespus de iubite, dar mai ales Bistrița, unde era icoana Sfintei Ana.
Aproape de mânăstirea Sihăstria, moșul Gheorghe și-a săpat pentru nevoință o groapă, în care se ascundea, rugându-se aproape toată ziua; iar când se întorcea în mănăstire, îi spunea plin de mulțumire părintelui Ioanichie, starețul acestei mănăstiri: „Astăzi am fost în cer!”.
La aceste mânăstiri mergea adeseori pentru rugăciune și să-i întâlnescă pe părinții duhovnicești, la care avea multă evlavie și care, la rândul lor, îl primeau pe bătrân ca pe un sfânt, mulți dintre ei fiindu-i chiar ucenici și alegând cinul îngeresc mișcați de sfințenia vieții bătrânului.
Odată, Moșul Gheorghe voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon, căci nu avea bani.
Conductorul, care din întâmplare nu-l cunoștea, l-a coborât din tren la prima stație, deși călătorii care-l cunoșteau l-au rugat să-l lase să ajungă la Roman.
Bătrânul a plecat pe marginea căii ferate, zicând: „Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!”
Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc.
Au schimbat locomotiva; au schimbat conductorul, dar trenul nu pornea.
Atunci unul dintre funcționarii gării a zis:
„Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.”
Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară.
O altă minune, istorisită de Părintele Ilie Cleopa, s-a săvârșit la Târgu Neamț.
O evreică tânără nu putea să nască și era gata să moară.
Au venit o mulțime de doctori, dar nu au izbutit nimic.
Atunci rudele ei au venit la Moșul Gheorghe, în timp ce acesta rostea oamenilor predică, și l-au chemat să se roage pentru ea.
Când dreptcredinciosul Gheorghe a deschis ușa casei ei, a strigat:
„Deschide-te, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!”
Și îndată s-au deschis legăturile ei și a născut, iar Sfântul a venit și i-a făcut cruce pe cap copilului și a spus:
„Să fie al lui Hristos!”
Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe.
Și s-au botezat atunci toate rudele femeii din Târgu Neamț.
În anul 1914 fericitul Gheorghe îi spunea tatălui Evdochiei Ștefan că va începe război, dar să nu se teamă, că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg.
Și într-adevăr așa a fost, acela s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război.
Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec amintea că Sfântul i-a prorocit ce avea să i se întâmple în viață și că va deveni monahie.
Starețului Ioanichie Moroi i-a profețit, cu mai mult de 25 de ani înainte, necazurile prin care avea să treacă atât el, cât și obștea Sihăstriei Secului.
Ziua morții și-a cunoscut-o de mai înainte, arătând-o prin cuvinte prorocești:
„O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară.”
Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii lui Dumnezeu, trupul Sfântului a fost găsit răposat, tocmai când țara intra în război iar clopotarul bisericii Sfântului Ioan din Piatra Neamț urca să tragă clopotele.
La îngroparea lui s-au aduna mulțimi nenumărate, fiecare căutând să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit și cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu.
A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț, cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale, având pe față același zâmbet curat ca în toată viața.
După optsprezece ani, unul dintre ucenicii lui, vrând să-i mute cinstitele moaște la Râșca, a venit cu căruța la Piatra Neamț și, dezgropându-le și punându-le într-un sicriaș, a pornit la drum.
Dar, prin dumnezeiasca rânduială, căruța nu a ajuns la Râșca, ci la mânăstirea Văratec, în a căreia gropniță au și fost așezate până astăzi.
Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor, prin viață și prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după moarte, fiind cinstit de credincioși.
De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, cu zi de pomenire la 17 august.
Pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe Pelerinul, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
SANT LLORENÇ DE MORUNYS-PORT DEL COMTE-LLEIDA-LERIDA-PAISAJES-CUADROS-PINTURAS-VIAJES-PINTOR-ERNEST DESCALS-
Paisajismo con importantes montañas,pinturas paisajistas en las que los pueblos se ven arropados por fuertes masas montañosas.Cuadros del artista Pintor ERNEST DESCALS de SANT LLORENÇ DE MORUNYS,Lleida, Lerida, Catalunya, Cataluña, España.Viajes y excursiones a la montaña para pintar la belleza paisajista de la naturaleza.Obras de Arte que reflejan las imagenes y la atmosfera de los pueblos y ciudades.Creaciones artisticas que son Premios de Pintura en el muy largo Historial de Distinciones obtenidas por el artista creativo a lo largo de una vida dedicada a la Creacion y a la Plástica.
SANT LLORENÇ DE MORUNYS LANDSCAPE.OIL PAINTINGS ARTIST PAINTER ERNEST DESCALS IN TRAVELS FOR PAINT THE MOUNTAINS AND VILLAGES.CATALONIA,SPAIN,ART WORKS AWARDS IN ART PAINTING COMPETITIONS.HISTORY OF AN LIFE FOR CREATE ARTISTIC IMAGES.
cuadrosernestdescals.blogspot.com/
Aim gente não acostumei com unha redonda e acabei cotocando todas ahsuahsuahusahu e que melhor para paparicar os cotocos do que coisa phyna né gente! e o escolhido foi esse lindão da Lacôme, presente do meu adorado irmão, tou me sentindo Rhyca rsrsrs
1x Fortalecedor - Dote
2x Bubbly Gold - Lancôme
Francisco LACOMA Y FONTANET
Portrait de Jean-François Cailhava - 1814
Huile sur Toile
CLIQUER POUR AGRANDIR
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba) din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.
Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești.
După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost.
La vârsta de 24 de ani, s-a însoțit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântați de Dumnezeu cu cinci copii.
Ca soț și tată nu și-a neglijat deprinderile sale duhovnicești, împlinind cu și mai mare evlavie faptele credinței și căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui.
Fiind milostiv și lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deși el însuși trăia în sărăcie.
Nu se tulbura de mustrările celor apropiați, ci tuturor le spunea cu încredere și pace:
„Nu vă tulburați, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare și să facem voia Lui”.
Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta și pe sine și pe cei din jur.
Și, așa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu fața luminoasă și cu inima senină, blând și neîngrijorat, ca unul care viețuia în lume și în trup, dar totodată mai presus de lume și de trup.
Rugăciunea neîncetată și bucuria cerească umpleau inima lui, însoțindu-l toată viața.
După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviințarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulți țărani din satul său.
Luând cu sine Evanghelia și Psaltirea, a mers pe jos până la Constanța, apoi cu vaporul până la Ierusalim.
Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumezeiasca Liturghie și celelalte slujbe.
Apoi s-a dus și la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor.
La peștera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie și rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-și mântuiască sufletul său și să aprindă evlavia în inimile multor oameni.
Mai înainte însă de a începe această viețuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoință aspră și post, cu multe ispite de la diavolul, în pustia Egiptului de Sus.
Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și cu țânțarii.
Odată, diavolul i-a tot aruncat căciula de pe cap, vrând să-l pornească spre mânie, dar viteazul nevoitor a hotărât să o lase jos și a făgăduit lui Dumnezeu că, până la moarte, va umbla cu capul descoperit.
Apoi diavolul i-a aruncat și bocancii, încât nu mai avea cu ce să se încalțe.
Iar nebiruitul ostaș al lui Hristos a cerut de la Dumnezeu darul să umble toată viața sa desculț, atât vara, cât și iarna.
Altădată diavolul i s-a arătat sub chipul unui plugar, care-l lăuda pentru nevoință, ca să-l facă să cadă în ispita trufiei, dar înțeleptul Gheorghe l-a biruit prin smerita cugetare.
Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu multă stăruință a trecut de încercarea celor patruzeci de zile de post, izbăvindu-se din toate ispitele venite fie de la neputințele firii, fie de la vrăjmașul diavolul.
Îndată după aceasta, bunul nevoitor a mers la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului.
Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă neîndoielnică și mângâietoare că rugăciunile și postul au fost bineplăcute și primite de Dumnezeu, lumânarea din mâna lui s-a aprins singură.
După ce a mers în pelerinaj și la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase.
Într-o noapte, în timp ce se afla în biserica din Șugag la rugăciune, l-a văzut aievea pe diavolul venind la el și zicându-i cu mare mânie:
„Ce faci aici, Moș Gheorghe?”.
„Mă rog lui Dumnezeu”
a răspuns bătrânul cu îndrăzneală, iar vrăjmașul a fugit de la el.
Altă dată bătrânul povestea celor mai de aproape ai săi:
„Într-o duminică, pe când mă întorceam de la sfânta biserică, am văzut la cârciuma din Șugag mulți săteni la băut, și printre ei, mulțime de diavoli, așa cum n-am mai văzut în altă parte”.
Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci și-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin străin și călător în hotarele țării.
Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla fără grabă, desculț și cu capul descoperit, postea și se depărta de toate desfătările lumii, cutreierând prin părțile Sibiului, Făgărașului și Brașovului.
Aproape în fiecare an făcea câte un pelerinaj la Ierusalim, călăuzind cetele închinătorilor.
Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpații și s-a așezat la Piatra Neamț, unde a primit o cămăruță în turnul clopotniță al bisericii Sfântul Ioan domnesc, lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
În scurtă vreme a ajuns cunoscut de preoți, călugări și mireni, care îl prețuiau ca pe un adevărat om duhovnicesc.
În acest loc a rămas până la sfârșitul vieții sale, având acolo: biserică și chilie, liniște, duhovnic, și multe mănăstiri în împrejurimi.
Pravila lui așa era: noaptea dormea cel mult trei ore în chilia sa din turn, apoi, în biserică, înălța rugăciuni către Dumnezeu și făcea sute de metanii.
Ziua străbătea străzile orașului, șoptind neîncetat psalmi, desculț și cu capul descoperit, vara și iarna.
Nu se întorcea până nu sfârșea toată Psaltirea de rostit într-o zi.
Lunea, miercurea și vinerea nu mânca nimic, până a doua zi.
Iar dacă era praznic împărătesc, gusta ceva seara.
În celelalte zile mânca o dată pe zi.
Vorbea cu oamenii numai despre Dumnezeu și viața duhovnicească, iar când nu vorbea cu limba și buzele, propovăduia prin tăcerea sa desăvârșită, mărturisitoare și adâncă, purtând totdeauna în brațele sale fie Evanghelia, fie Psaltirea.
Adeseori intra în câte o brutărie și cumpăra câte un sac de pâine, pe care cineva îl ducea până la turn.
La ora la care se întorcea, în jurul lui se adunau o mulțime de săraci, și fericitul Gheorghe le împărțea pâinile.
Celor care îi cereau bani le dădea ceea ce primise pe drum.
Iar după ce termina de făcut milostenia trupească, începea pe cea sufletească: venind rândul celor împresurați de necazurile și poverile vieții, înțeleptul bărbat stătea de vorbă cu fiecare, îl îmbărbăta, îl sfătuia și se ruga pentru cererea lui, iar oamenii simțeau că harul și mila lui Dumnezeu se coboară peste ei prin rugăciunile și sfaturile Sfântului.
Toate mânăstirile dimprejur îi erau nespus de iubite, dar mai ales Bistrița, unde era icoana Sfintei Ana.
Aproape de mânăstirea Sihăstria, moșul Gheorghe și-a săpat pentru nevoință o groapă, în care se ascundea, rugându-se aproape toată ziua; iar când se întorcea în mănăstire, îi spunea plin de mulțumire părintelui Ioanichie, starețul acestei mănăstiri: „Astăzi am fost în cer!”.
La aceste mânăstiri mergea adeseori pentru rugăciune și să-i întâlnescă pe părinții duhovnicești, la care avea multă evlavie și care, la rândul lor, îl primeau pe bătrân ca pe un sfânt, mulți dintre ei fiindu-i chiar ucenici și alegând cinul îngeresc mișcați de sfințenia vieții bătrânului.
Odată, Moșul Gheorghe voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon, căci nu avea bani.
Conductorul, care din întâmplare nu-l cunoștea, l-a coborât din tren la prima stație, deși călătorii care-l cunoșteau l-au rugat să-l lase să ajungă la Roman.
Bătrânul a plecat pe marginea căii ferate, zicând: „Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!”
Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc.
Au schimbat locomotiva; au schimbat conductorul, dar trenul nu pornea.
Atunci unul dintre funcționarii gării a zis:
„Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.”
Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară.
O altă minune, istorisită de Părintele Ilie Cleopa, s-a săvârșit la Târgu Neamț.
O evreică tânără nu putea să nască și era gata să moară.
Au venit o mulțime de doctori, dar nu au izbutit nimic.
Atunci rudele ei au venit la Moșul Gheorghe, în timp ce acesta rostea oamenilor predică, și l-au chemat să se roage pentru ea.
Când dreptcredinciosul Gheorghe a deschis ușa casei ei, a strigat:
„Deschide-te, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!”
Și îndată s-au deschis legăturile ei și a născut, iar Sfântul a venit și i-a făcut cruce pe cap copilului și a spus:
„Să fie al lui Hristos!”
Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe.
Și s-au botezat atunci toate rudele femeii din Târgu Neamț.
În anul 1914 fericitul Gheorghe îi spunea tatălui Evdochiei Ștefan că va începe război, dar să nu se teamă, că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg.
Și într-adevăr așa a fost, acela s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război.
Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec amintea că Sfântul i-a prorocit ce avea să i se întâmple în viață și că va deveni monahie.
Starețului Ioanichie Moroi i-a profețit, cu mai mult de 25 de ani înainte, necazurile prin care avea să treacă atât el, cât și obștea Sihăstriei Secului.
Ziua morții și-a cunoscut-o de mai înainte, arătând-o prin cuvinte prorocești:
„O să mor când s-or tulbura popoarele și, la moartea mea, va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară.”
Aceste cuvinte s-au adeverit când, în anul 1916, de praznicul Adormirii Maicii lui Dumnezeu, trupul Sfântului a fost găsit răposat, tocmai când țara intra în război iar clopotarul bisericii Sfântului Ioan din Piatra Neamț urca să tragă clopotele.
La îngroparea lui s-au aduna mulțimi nenumărate, fiecare căutând să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit și cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu.
A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț, cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale, având pe față același zâmbet curat ca în toată viața.
După optsprezece ani, unul dintre ucenicii lui, vrând să-i mute cinstitele moaște la Râșca, a venit cu căruța la Piatra Neamț și, dezgropându-le și punându-le într-un sicriaș, a pornit la drum.
Dar, prin dumnezeiasca rânduială, căruța nu a ajuns la Râșca, ci la mânăstirea Văratec, în a căreia gropniță au și fost așezate până astăzi.
Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor, prin viață și prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări, atât în vremea vieții pământești, cât și după moarte, fiind cinstit de credincioși.
De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, cu zi de pomenire la 17 august.
Pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe Pelerinul, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
9.