Casa unde copiii din Telița se simt acasă

Victoria are 12 ani și este printre cei mai vorbăreți copii care vin la centrul de zi „Casa generațiilor” din satul Telița, Anenii Noi. Aici minorii aflați în situații de risc găsesc mereu un prânz cald și se bucură de lucruri simple, de care uneori nu au parte acasă.

„Să vă spun sincer, noi, în familie, nu prea dispunem de bani…aici vin ca acasă”, mărturisește Victoria, care are un chip senin și presărat cu pistrui. „La vară o să muncesc, o să strâng bani și o să-mi cumpăr un fond de ten ca să-mi acopăr pistruii”, plănuiește ea.

„Îmi place să vorbesc frumos”

„De fapt, eu nu vreau să-mi stric fața cu machiaj, dar aș vrea și un ruj și un rimel”, adaugă Victoria. Totuși, cel mai mult și-ar dori o pereche nouă de încălțăminte pentru iarnă și niște hăinuțe mai bune. „Încălțările pe care le port acum mă strâng deja. Dacă să vă spun cinstit eu am trei perechi de pantaloni pe care îi port mereu. Nu prea am haine… nici eu, nici surorile mele”, povestește Victoria.

Adolescenta vorbește foarte frumos. Rostește cuvintele corect și are un vocabular bogat. „Am umblat la Chișinău un an cu mama și sora mea la psiholog, pentru că surorii mele i s-au întâmplat niște lucruri neplăcute. Acolo am întâlnit o femeie psiholog care vorbea foarte frumos și eu m-am gândit în mintea mea: măi, da de ce să nu vorbesc și eu așa dacă mie îmi place să mă exprim frumos?”, mărturisește fata.

Visează să aibă 50 de lei puși deoparte

Ea spune că și-a dorit să vină la centrul de zi încă de când a aflat despre proiect, cu mai bine de un an în urmă. „Am scris o cerere, părinții au semnat-o și am așteptat să se deschidă mai repede. Părinții mi-au spus ca după centru să mă duc direct acasă, că avem mult de lucru”, spune adolescenta.

Victoria crește într-o familie modestă. Are două surori mai mici. Mama se ocupă de gospodărie, iar tatăl fetițelor lucrează ocazional. Nu au televizor, calculator sau telefoane mobile. Fetele împart o cameră, iar părinții o altă cameră din casă.

Fata mai spune că ar vrea să aibă măcar 50 de lei pe care să-i pună deoparte. „Mai mult nu-mi trebuie acum. Să știu eu că, în caz că ceva lipsește, chibrituri ori drojdie, pot să cumpăr. În luna septembrie am lucrat puțin. Am strâns ceapă și am primit 400 de lei, iar 200 i-am dat mamei să cumpere roșii”, menționează fetița.

Printre dorințele sale se strecoară și planuri pentru viitorul îndepărtat. „Eu când o să cresc vreau să am o fetiță și cu soțul meu vreau să construim o casă aproape de Nistru și să am o grădină mare cu flori. Casa nu trebuie să fie bogată. Și mai vreau să muncesc undeva unde pot să ajut oamenii bătrâni, să le ofer o bucată de pâine”, divulgă Victoria.

Servicii sociale complexe și inovative

Centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc „Casa generațiilor”, deschis în satul Telița, își propune să ofere servicii sociale complexe și inovatoare. Ideea aparține Primăriei localității care a stabilit un parteneriat cu Asociația Obștească „Media Vest Europa”. Organizația din urmă a obținut un grant în valoare de aproape 48 mii EUR de la Fundația Soros Moldova și, astfel, pe parcursul ultimului an s-a muncit pentru organizarea și deschiderea centrului.

Spațiile unde a fost amenajat centrul pentru copii, dar și baia și spălătoria pentru beneficiari, au avut diferite meniri de-a lungul timpului. La început, acolo era baia sătească, apoi locul a devenit biroul șefului rețelei de gazificare din localitate, iar mai târziu s-a transformat într-un atelier de croitorie. În ultimii ani, cele două spații ajunseseră în paragină.

În cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Fundația Soros Moldova, acestea au fost readuse la viață și amenajate astfel încât să îndeplinească toate necesitățile unui centru dedicat copiilor.

Un sat mic, cu probleme mari

Inițiativa este necesară mai ales pentru că în satul Telița există un număr mare de copii aflați în situații de risc. Este vorba despre minori neglijați, rămași în grija bunicilor, copii care cresc în condiții extrem de modeste, fără a avea un minim de obiecte necesare pentru o dezvoltare armonioasă. Printre scopurile proiectului dezvoltat de Primărie și asociația obștească se numără creșterea calității vieții minorilor, diminuarea numărului copiilor care renunță la școală, sunt malnutriți și au tulburări de comportament.

„Suntem un sat mic, dar cu probleme mari. Rata șomajului este înaltă, iar o mare parte din populația localității muncește sezonier. Avem mulți copii din familii vulnerabile, fără surse de existență, iar acest centru reprezintă un ajutor incomensurabil pentru minorii din localitate”, spune Rodica Russu, primara satului Telița.

De asemenea, în multe din gospodăriile satului nu există băi corespunzătoare normelor igienice. Pornind de la această problemă, în cadrul proiectului, au fost create o baie și o spălătorie. „În premieră pentru localitate, acest centru prestează servicii de spălătorie socială. Copiii pot să facă baie și să-și spele hăinuțele”, explică primara.

Oportunitatea de a crește într-un mediu curat și sănătos

O situație precară în familie influențează și performanțele educaționale ale copiilor. Cei mai mulți nu au condițiile potrivite pentru a studia.

Zilnic, la centru, însă, copiii sunt așteptați de către psihopedagogi cu idei noi de activități. Beneficiarii sunt ajutați la temele pentru acasă, dacă au nevoie, iar apoi sunt încurajați să-și dezvolte abilitățile creative și imaginația. Ei au la dispoziție toate materialele pentru a desena, a picta, a face lucrări din plastilină și hârtie, a face jocuri de rol, dar și atmosfera necesară pentru a-și exprima sincer trăirile și a comunica deschis cu specialiștii centrului.

Psihopedagoga comunică individual cu fiecare copil, pentru a afla cum se simte, dacă se confruntă cu probleme acasă, ce îi lipsește… „Scopul nostru principal este să menținem minorii în localitate, să diminuăm din gradul lor de vulnerabilitate, să le oferim oportunitatea de a crește într-un mediu plăcut, sănătos, cald și curat”, afirmă Rodica Russu.

Deprinderi de viață pentru beneficiari

Centrul de zi „Casa generațiilor” își primește beneficiarii începând cu ora prânzului. După lecții, 14 copii din clasele primare și gimnaziale vin aici, își lasă ghiozdanele și intră în sala de mese. După ce iau prânzul, o parte dintre elevi alege să deseneze sau să modeleze lucrări din plastilină. Ceilalți își fac temele. Totul se întâmplă într-o sală luminoasă, spațioasă, dotată cu mobilier nou, rechizite, jucării și fotolii confortabile.

În jurul unei mese mari, copiii stau liniștiți și din când în când îi cer ajutorul doamnei Svetlana Cracan, psihopedagoga centrului. „Aici copiii evoluează multilateral. Punem accent, inclusiv, pe dezvoltarea anumitor deprinderi de viață, cum este menținerea curățeniei și igienei personale, gătirea unor bucate simple. Dacă este necesar, ne retragem într-o discuție între patru ochi să înțeleg ce-l deranjează, ce necesități are, ce îl nemulțumește pe copil”, explică psihopedagoga.

Directoarea centrului, Tatiana Chelminciuc, spune că timp de trei ore minorii se simt și se află în siguranță, sunt supravegheați și antrenați în activități utile. Se odihnesc, se joacă, se bucură de copilărie. „Noi observăm că ei sunt foarte bucuroși, sunt deschiși, senini, vin aici cu plăcere. Îi încurajăm să-și facă un ceai în bucătărie, dacă vor. Să se simtă liberi, ca și cum se află în locuința lor. Sunt foarte responsabili în condițiile acestea de pandemie. Singuri vin cu inițiativa să dezinfecteze suprafețele și își spală conștiincios mâinile”, afirmă Tatiana.

La școală – rebeli, la centru – cuminți

„Sunt și copii care au nevoie de dragoste și căldură. Unii elevi sunt mai rebeli în școală, de exemplu, la lecții, iar aici sunt mielușei, atât de drăguți și cuminți, și dornici de atenție. Ei caută a fi îmbrățișați, alintați, iubiți”, adaugă psihopedagoga Svetlana Cracan.

Beneficiarii centrului știu sigur ce domeniu de activitate să-și aleagă pentru viitor. Unii vor să se facă bucătari. De altfel, toți spun că mâncarea lor preferată este pizza și că ar vrea să învețe să o pregătească. În topul profesiilor preferate de ei se numără și cele de jurnalist, profesor și medic. „Ce face un jurnalist?”, îi întrebăm noi. „Vorbește”, răspunde cu franchețe o fetiță.

Iana, de 9 ani, are alte preferințe. „Vreau să fiu polițistă, să-i apăr pe oamenii buni de cei răi. Răi sunt oamenii care se îmbată și umblă prin sate”, explică ea. Danu, în schimb, elev în clasa a 5-a, și-ar dori să devină programator. Spune că ar vrea să programeze computere, dar și oameni! Tot ce cunoaște a învățat de unul singur folosind computerele din biblioteca sătească. Danu locuiește doar cu mama sa. Este un băiat liniștit și timid. Mărturisește că ar vrea să aibă un calculator, dar și multe cărți cu povești. La centrul de zi îi place să vină, pentru că „e ca acasă”.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Casa unde copiii din Telița se simt acasă

Victoria are 12 ani și este printre cei mai vorbăreți copii care vin la centrul de zi „Casa generațiilor” din satul Telița, Anenii Noi. Aici minorii aflați în situații de risc găsesc mereu un prânz cald și se bucură de lucruri simple, de care uneori nu au parte acasă.

„Să vă spun sincer, noi, în familie, nu prea dispunem de bani…aici vin ca acasă”, mărturisește Victoria, care are un chip senin și presărat cu pistrui. „La vară o să muncesc, o să strâng bani și o să-mi cumpăr un fond de ten ca să-mi acopăr pistruii”, plănuiește ea.

„Îmi place să vorbesc frumos”

„De fapt, eu nu vreau să-mi stric fața cu machiaj, dar aș vrea și un ruj și un rimel”, adaugă Victoria. Totuși, cel mai mult și-ar dori o pereche nouă de încălțăminte pentru iarnă și niște hăinuțe mai bune. „Încălțările pe care le port acum mă strâng deja. Dacă să vă spun cinstit eu am trei perechi de pantaloni pe care îi port mereu. Nu prea am haine… nici eu, nici surorile mele”, povestește Victoria.

Adolescenta vorbește foarte frumos. Rostește cuvintele corect și are un vocabular bogat. „Am umblat la Chișinău un an cu mama și sora mea la psiholog, pentru că surorii mele i s-au întâmplat niște lucruri neplăcute. Acolo am întâlnit o femeie psiholog care vorbea foarte frumos și eu m-am gândit în mintea mea: măi, da de ce să nu vorbesc și eu așa dacă mie îmi place să mă exprim frumos?”, mărturisește fata.

Visează să aibă 50 de lei puși deoparte

Ea spune că și-a dorit să vină la centrul de zi încă de când a aflat despre proiect, cu mai bine de un an în urmă. „Am scris o cerere, părinții au semnat-o și am așteptat să se deschidă mai repede. Părinții mi-au spus ca după centru să mă duc direct acasă, că avem mult de lucru”, spune adolescenta.

Victoria crește într-o familie modestă. Are două surori mai mici. Mama se ocupă de gospodărie, iar tatăl fetițelor lucrează ocazional. Nu au televizor, calculator sau telefoane mobile. Fetele împart o cameră, iar părinții o altă cameră din casă.

Fata mai spune că ar vrea să aibă măcar 50 de lei pe care să-i pună deoparte. „Mai mult nu-mi trebuie acum. Să știu eu că, în caz că ceva lipsește, chibrituri ori drojdie, pot să cumpăr. În luna septembrie am lucrat puțin. Am strâns ceapă și am primit 400 de lei, iar 200 i-am dat mamei să cumpere roșii”, menționează fetița.

Printre dorințele sale se strecoară și planuri pentru viitorul îndepărtat. „Eu când o să cresc vreau să am o fetiță și cu soțul meu vreau să construim o casă aproape de Nistru și să am o grădină mare cu flori. Casa nu trebuie să fie bogată. Și mai vreau să muncesc undeva unde pot să ajut oamenii bătrâni, să le ofer o bucată de pâine”, divulgă Victoria.

Servicii sociale complexe și inovative

Centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc „Casa generațiilor”, deschis în satul Telița, își propune să ofere servicii sociale complexe și inovatoare. Ideea aparține Primăriei localității care a stabilit un parteneriat cu Asociația Obștească „Media Vest Europa”. Organizația din urmă a obținut un grant în valoare de aproape 48 mii EUR de la Fundația Soros Moldova și, astfel, pe parcursul ultimului an s-a muncit pentru organizarea și deschiderea centrului.

Spațiile unde a fost amenajat centrul pentru copii, dar și baia și spălătoria pentru beneficiari, au avut diferite meniri de-a lungul timpului. La început, acolo era baia sătească, apoi locul a devenit biroul șefului rețelei de gazificare din localitate, iar mai târziu s-a transformat într-un atelier de croitorie. În ultimii ani, cele două spații ajunseseră în paragină.

În cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Fundația Soros Moldova, acestea au fost readuse la viață și amenajate astfel încât să îndeplinească toate necesitățile unui centru dedicat copiilor.

Un sat mic, cu probleme mari

Inițiativa este necesară mai ales pentru că în satul Telița există un număr mare de copii aflați în situații de risc. Este vorba despre minori neglijați, rămași în grija bunicilor, copii care cresc în condiții extrem de modeste, fără a avea un minim de obiecte necesare pentru o dezvoltare armonioasă. Printre scopurile proiectului dezvoltat de Primărie și asociația obștească se numără creșterea calității vieții minorilor, diminuarea numărului copiilor care renunță la școală, sunt malnutriți și au tulburări de comportament.

„Suntem un sat mic, dar cu probleme mari. Rata șomajului este înaltă, iar o mare parte din populația localității muncește sezonier. Avem mulți copii din familii vulnerabile, fără surse de existență, iar acest centru reprezintă un ajutor incomensurabil pentru minorii din localitate”, spune Rodica Russu, primara satului Telița.

De asemenea, în multe din gospodăriile satului nu există băi corespunzătoare normelor igienice. Pornind de la această problemă, în cadrul proiectului, au fost create o baie și o spălătorie. „În premieră pentru localitate, acest centru prestează servicii de spălătorie socială. Copiii pot să facă baie și să-și spele hăinuțele”, explică primara.

Oportunitatea de a crește într-un mediu curat și sănătos

O situație precară în familie influențează și performanțele educaționale ale copiilor. Cei mai mulți nu au condițiile potrivite pentru a studia.

Zilnic, la centru, însă, copiii sunt așteptați de către psihopedagogi cu idei noi de activități. Beneficiarii sunt ajutați la temele pentru acasă, dacă au nevoie, iar apoi sunt încurajați să-și dezvolte abilitățile creative și imaginația. Ei au la dispoziție toate materialele pentru a desena, a picta, a face lucrări din plastilină și hârtie, a face jocuri de rol, dar și atmosfera necesară pentru a-și exprima sincer trăirile și a comunica deschis cu specialiștii centrului.

Psihopedagoga comunică individual cu fiecare copil, pentru a afla cum se simte, dacă se confruntă cu probleme acasă, ce îi lipsește… „Scopul nostru principal este să menținem minorii în localitate, să diminuăm din gradul lor de vulnerabilitate, să le oferim oportunitatea de a crește într-un mediu plăcut, sănătos, cald și curat”, afirmă Rodica Russu.

Deprinderi de viață pentru beneficiari

Centrul de zi „Casa generațiilor” își primește beneficiarii începând cu ora prânzului. După lecții, 14 copii din clasele primare și gimnaziale vin aici, își lasă ghiozdanele și intră în sala de mese. După ce iau prânzul, o parte dintre elevi alege să deseneze sau să modeleze lucrări din plastilină. Ceilalți își fac temele. Totul se întâmplă într-o sală luminoasă, spațioasă, dotată cu mobilier nou, rechizite, jucării și fotolii confortabile.

În jurul unei mese mari, copiii stau liniștiți și din când în când îi cer ajutorul doamnei Svetlana Cracan, psihopedagoga centrului. „Aici copiii evoluează multilateral. Punem accent, inclusiv, pe dezvoltarea anumitor deprinderi de viață, cum este menținerea curățeniei și igienei personale, gătirea unor bucate simple. Dacă este necesar, ne retragem într-o discuție între patru ochi să înțeleg ce-l deranjează, ce necesități are, ce îl nemulțumește pe copil”, explică psihopedagoga.

Directoarea centrului, Tatiana Chelminciuc, spune că timp de trei ore minorii se simt și se află în siguranță, sunt supravegheați și antrenați în activități utile. Se odihnesc, se joacă, se bucură de copilărie. „Noi observăm că ei sunt foarte bucuroși, sunt deschiși, senini, vin aici cu plăcere. Îi încurajăm să-și facă un ceai în bucătărie, dacă vor. Să se simtă liberi, ca și cum se află în locuința lor. Sunt foarte responsabili în condițiile acestea de pandemie. Singuri vin cu inițiativa să dezinfecteze suprafețele și își spală conștiincios mâinile”, afirmă Tatiana.

La școală – rebeli, la centru – cuminți

„Sunt și copii care au nevoie de dragoste și căldură. Unii elevi sunt mai rebeli în școală, de exemplu, la lecții, iar aici sunt mielușei, atât de drăguți și cuminți, și dornici de atenție. Ei caută a fi îmbrățișați, alintați, iubiți”, adaugă psihopedagoga Svetlana Cracan.

Beneficiarii centrului știu sigur ce domeniu de activitate să-și aleagă pentru viitor. Unii vor să se facă bucătari. De altfel, toți spun că mâncarea lor preferată este pizza și că ar vrea să învețe să o pregătească. În topul profesiilor preferate de ei se numără și cele de jurnalist, profesor și medic. „Ce face un jurnalist?”, îi întrebăm noi. „Vorbește”, răspunde cu franchețe o fetiță.

Iana, de 9 ani, are alte preferințe. „Vreau să fiu polițistă, să-i apăr pe oamenii buni de cei răi. Răi sunt oamenii care se îmbată și umblă prin sate”, explică ea. Danu, în schimb, elev în clasa a 5-a, și-ar dori să devină programator. Spune că ar vrea să programeze computere, dar și oameni! Tot ce cunoaște a învățat de unul singur folosind computerele din biblioteca sătească. Danu locuiește doar cu mama sa. Este un băiat liniștit și timid. Mărturisește că ar vrea să aibă un calculator, dar și multe cărți cu povești. La centrul de zi îi place să vină, pentru că „e ca acasă”.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Casa unde copiii din Telița se simt acasă

Victoria are 12 ani și este printre cei mai vorbăreți copii care vin la centrul de zi „Casa generațiilor” din satul Telița, Anenii Noi. Aici minorii aflați în situații de risc găsesc mereu un prânz cald și se bucură de lucruri simple, de care uneori nu au parte acasă.

„Să vă spun sincer, noi, în familie, nu prea dispunem de bani…aici vin ca acasă”, mărturisește Victoria, care are un chip senin și presărat cu pistrui. „La vară o să muncesc, o să strâng bani și o să-mi cumpăr un fond de ten ca să-mi acopăr pistruii”, plănuiește ea.

„Îmi place să vorbesc frumos”

„De fapt, eu nu vreau să-mi stric fața cu machiaj, dar aș vrea și un ruj și un rimel”, adaugă Victoria. Totuși, cel mai mult și-ar dori o pereche nouă de încălțăminte pentru iarnă și niște hăinuțe mai bune. „Încălțările pe care le port acum mă strâng deja. Dacă să vă spun cinstit eu am trei perechi de pantaloni pe care îi port mereu. Nu prea am haine… nici eu, nici surorile mele”, povestește Victoria.

Adolescenta vorbește foarte frumos. Rostește cuvintele corect și are un vocabular bogat. „Am umblat la Chișinău un an cu mama și sora mea la psiholog, pentru că surorii mele i s-au întâmplat niște lucruri neplăcute. Acolo am întâlnit o femeie psiholog care vorbea foarte frumos și eu m-am gândit în mintea mea: măi, da de ce să nu vorbesc și eu așa dacă mie îmi place să mă exprim frumos?”, mărturisește fata.

Visează să aibă 50 de lei puși deoparte

Ea spune că și-a dorit să vină la centrul de zi încă de când a aflat despre proiect, cu mai bine de un an în urmă. „Am scris o cerere, părinții au semnat-o și am așteptat să se deschidă mai repede. Părinții mi-au spus ca după centru să mă duc direct acasă, că avem mult de lucru”, spune adolescenta.

Victoria crește într-o familie modestă. Are două surori mai mici. Mama se ocupă de gospodărie, iar tatăl fetițelor lucrează ocazional. Nu au televizor, calculator sau telefoane mobile. Fetele împart o cameră, iar părinții o altă cameră din casă.

Fata mai spune că ar vrea să aibă măcar 50 de lei pe care să-i pună deoparte. „Mai mult nu-mi trebuie acum. Să știu eu că, în caz că ceva lipsește, chibrituri ori drojdie, pot să cumpăr. În luna septembrie am lucrat puțin. Am strâns ceapă și am primit 400 de lei, iar 200 i-am dat mamei să cumpere roșii”, menționează fetița.

Printre dorințele sale se strecoară și planuri pentru viitorul îndepărtat. „Eu când o să cresc vreau să am o fetiță și cu soțul meu vreau să construim o casă aproape de Nistru și să am o grădină mare cu flori. Casa nu trebuie să fie bogată. Și mai vreau să muncesc undeva unde pot să ajut oamenii bătrâni, să le ofer o bucată de pâine”, divulgă Victoria.

Servicii sociale complexe și inovative

Centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc „Casa generațiilor”, deschis în satul Telița, își propune să ofere servicii sociale complexe și inovatoare. Ideea aparține Primăriei localității care a stabilit un parteneriat cu Asociația Obștească „Media Vest Europa”. Organizația din urmă a obținut un grant în valoare de aproape 48 mii EUR de la Fundația Soros Moldova și, astfel, pe parcursul ultimului an s-a muncit pentru organizarea și deschiderea centrului.

Spațiile unde a fost amenajat centrul pentru copii, dar și baia și spălătoria pentru beneficiari, au avut diferite meniri de-a lungul timpului. La început, acolo era baia sătească, apoi locul a devenit biroul șefului rețelei de gazificare din localitate, iar mai târziu s-a transformat într-un atelier de croitorie. În ultimii ani, cele două spații ajunseseră în paragină.

În cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Fundația Soros Moldova, acestea au fost readuse la viață și amenajate astfel încât să îndeplinească toate necesitățile unui centru dedicat copiilor.

Un sat mic, cu probleme mari

Inițiativa este necesară mai ales pentru că în satul Telița există un număr mare de copii aflați în situații de risc. Este vorba despre minori neglijați, rămași în grija bunicilor, copii care cresc în condiții extrem de modeste, fără a avea un minim de obiecte necesare pentru o dezvoltare armonioasă. Printre scopurile proiectului dezvoltat de Primărie și asociația obștească se numără creșterea calității vieții minorilor, diminuarea numărului copiilor care renunță la școală, sunt malnutriți și au tulburări de comportament.

„Suntem un sat mic, dar cu probleme mari. Rata șomajului este înaltă, iar o mare parte din populația localității muncește sezonier. Avem mulți copii din familii vulnerabile, fără surse de existență, iar acest centru reprezintă un ajutor incomensurabil pentru minorii din localitate”, spune Rodica Russu, primara satului Telița.

De asemenea, în multe din gospodăriile satului nu există băi corespunzătoare normelor igienice. Pornind de la această problemă, în cadrul proiectului, au fost create o baie și o spălătorie. „În premieră pentru localitate, acest centru prestează servicii de spălătorie socială. Copiii pot să facă baie și să-și spele hăinuțele”, explică primara.

Oportunitatea de a crește într-un mediu curat și sănătos

O situație precară în familie influențează și performanțele educaționale ale copiilor. Cei mai mulți nu au condițiile potrivite pentru a studia.

Zilnic, la centru, însă, copiii sunt așteptați de către psihopedagogi cu idei noi de activități. Beneficiarii sunt ajutați la temele pentru acasă, dacă au nevoie, iar apoi sunt încurajați să-și dezvolte abilitățile creative și imaginația. Ei au la dispoziție toate materialele pentru a desena, a picta, a face lucrări din plastilină și hârtie, a face jocuri de rol, dar și atmosfera necesară pentru a-și exprima sincer trăirile și a comunica deschis cu specialiștii centrului.

Psihopedagoga comunică individual cu fiecare copil, pentru a afla cum se simte, dacă se confruntă cu probleme acasă, ce îi lipsește… „Scopul nostru principal este să menținem minorii în localitate, să diminuăm din gradul lor de vulnerabilitate, să le oferim oportunitatea de a crește într-un mediu plăcut, sănătos, cald și curat”, afirmă Rodica Russu.

Deprinderi de viață pentru beneficiari

Centrul de zi „Casa generațiilor” își primește beneficiarii începând cu ora prânzului. După lecții, 14 copii din clasele primare și gimnaziale vin aici, își lasă ghiozdanele și intră în sala de mese. După ce iau prânzul, o parte dintre elevi alege să deseneze sau să modeleze lucrări din plastilină. Ceilalți își fac temele. Totul se întâmplă într-o sală luminoasă, spațioasă, dotată cu mobilier nou, rechizite, jucării și fotolii confortabile.

În jurul unei mese mari, copiii stau liniștiți și din când în când îi cer ajutorul doamnei Svetlana Cracan, psihopedagoga centrului. „Aici copiii evoluează multilateral. Punem accent, inclusiv, pe dezvoltarea anumitor deprinderi de viață, cum este menținerea curățeniei și igienei personale, gătirea unor bucate simple. Dacă este necesar, ne retragem într-o discuție între patru ochi să înțeleg ce-l deranjează, ce necesități are, ce îl nemulțumește pe copil”, explică psihopedagoga.

Directoarea centrului, Tatiana Chelminciuc, spune că timp de trei ore minorii se simt și se află în siguranță, sunt supravegheați și antrenați în activități utile. Se odihnesc, se joacă, se bucură de copilărie. „Noi observăm că ei sunt foarte bucuroși, sunt deschiși, senini, vin aici cu plăcere. Îi încurajăm să-și facă un ceai în bucătărie, dacă vor. Să se simtă liberi, ca și cum se află în locuința lor. Sunt foarte responsabili în condițiile acestea de pandemie. Singuri vin cu inițiativa să dezinfecteze suprafețele și își spală conștiincios mâinile”, afirmă Tatiana.

La școală – rebeli, la centru – cuminți

„Sunt și copii care au nevoie de dragoste și căldură. Unii elevi sunt mai rebeli în școală, de exemplu, la lecții, iar aici sunt mielușei, atât de drăguți și cuminți, și dornici de atenție. Ei caută a fi îmbrățișați, alintați, iubiți”, adaugă psihopedagoga Svetlana Cracan.

Beneficiarii centrului știu sigur ce domeniu de activitate să-și aleagă pentru viitor. Unii vor să se facă bucătari. De altfel, toți spun că mâncarea lor preferată este pizza și că ar vrea să învețe să o pregătească. În topul profesiilor preferate de ei se numără și cele de jurnalist, profesor și medic. „Ce face un jurnalist?”, îi întrebăm noi. „Vorbește”, răspunde cu franchețe o fetiță.

Iana, de 9 ani, are alte preferințe. „Vreau să fiu polițistă, să-i apăr pe oamenii buni de cei răi. Răi sunt oamenii care se îmbată și umblă prin sate”, explică ea. Danu, în schimb, elev în clasa a 5-a, și-ar dori să devină programator. Spune că ar vrea să programeze computere, dar și oameni! Tot ce cunoaște a învățat de unul singur folosind computerele din biblioteca sătească. Danu locuiește doar cu mama sa. Este un băiat liniștit și timid. Mărturisește că ar vrea să aibă un calculator, dar și multe cărți cu povești. La centrul de zi îi place să vină, pentru că „e ca acasă”.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Mobilul crimei, comise în comuna gălăţeană Pechea, a fost gelozia. Bărbatul i-a reproşat consoartei că are relaţii cu alţi bărbaţi, iar aceasta a ripostat înfigându-i cuţitul în spate de trei ori. Martor al înfiorătoarei scene a fost un băieţel în vârstă de cinci ani.

Florentina Gavrilă, în vârstă de 37 de ani, din comuna gălăţeană Pechea, s-a certat cu soţul ei Petrică, marţi seara. Bărbatul, de 43 de ani, i-a reproşat consoartei că a lipsit de acasă toată ziua şi că ar avea relaţii extraconjugale. Conform declaraţiei pe care femeia a dat-o în faţa procurorilor, la un moment dat, Petrică Gavrilă ar fi devenit violent şi, din acest motiv, ea a luat un cuţit cu care l-a înjunghiat în spate.

„Femeia a recunoscut săvârşirea infracţiunii. A declarat că a fost plecată de acasă în cursul zilei, iar seara, pe fondul consumului de alcool, s-a certat cu soţul ei. Inculpata a mai declarat că bărbatul a tras-o de păr învinuind-o de relaţii cu alţi bărbaţi şi că acest fapt ar fi determinat-o să ia cuţitul şi să-l lovească de 2-3 ori", ne-a declarat Liliana Istrate, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Conform aceleiaşi surse, bărbatului înjunghiat în spate i-au fost provocate trei plăgi penetrante în partea dreptă a toracelui, rănile cuţitului fiindu-i fatale.

„Inculpata se află în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi cu propunere de arestare preventivă", a mai afirmat procurorul.

Rănit grav bărbatul a încercat să ajungă la părinţii săi a căror gospodărie este situată vizavi de casa lui, dar a căzut în curte şi a mai reuşit să se târască doar până în mijlocul drumului.

„Incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 22.30. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al substaţiei de Ambulanţă Pechea, care a preluat rănitul. Concomitent a plecat la întâlnire un echipaj SMURD însă din păcate inutil pentru că bărbatul decedase", a precizat dr. Angel Trifan, medicul coordonator al UPU-SMURD.

Tragedia s-a produs sub privirile îngrozite ale copilului celor doi soţi, în vârstă de şase ani.

Un membru al familiei victimei, care a comentat incidentul în prezenţa membrilor echipajelor Ambulanţei şi Poliţiei, a susţinut că Florentina Gavrilă ar fi încercat să-şi convingă fiul să declare că el şi-a înjunghiat tatăl. Procurorul însă nu confirmă această susţinere: „În declaraţia dată organelor de cercetare penală femeia nu a avut nicio ezitare în a-şi recunoaşte fapta"

Magistratul a mai spus că băieţelul a asistat la ceartă şi mai apoi a văzut-o pe mama sa cum i-a omorât tatăl.

„Vom sesiza Direcţia pentru Protecţia Copilului. Probabil că minorul va avea nevoie şi de consiliere psihologică. Deocamdată el se află în grija bunicilor şi a mătuşii din partea tatălui, care îi asigură acrotirea", a mai precizat procurorul Liliana Istrate.

Florentina şi Petrică Gavrilă erau căsătoriţi de opt ani.

Cu timpul, curtile localnicilor s-au extins pana la ruinele palatului construit de spatarul Draghici Cantacuzino, astfel ca accesul la ele nu se mai pot realiza decit prin gospodariile acestora...

Din intimplare am nimerit in curtea care trebuia (satenii sunt totusi prietenosi): de zid, linga un cotet de ceva (caci tare miraosea a balegar) era lipita o scara, pe care ne-am suit si ne-am tot invirtit printre ruine...Nu stiu cine depozitase pe acolo strujeni... La final, dupa ce calcasem prin fiecare coltisor de acolo, cineva ne-a "soptit" ca niste vecini sarmani din spate folosesc ruinele pe post de WC, ca "saracii" nu au unde...

Casa unde copiii din Telița se simt acasă

Victoria are 12 ani și este printre cei mai vorbăreți copii care vin la centrul de zi „Casa generațiilor” din satul Telița, Anenii Noi. Aici minorii aflați în situații de risc găsesc mereu un prânz cald și se bucură de lucruri simple, de care uneori nu au parte acasă.

„Să vă spun sincer, noi, în familie, nu prea dispunem de bani…aici vin ca acasă”, mărturisește Victoria, care are un chip senin și presărat cu pistrui. „La vară o să muncesc, o să strâng bani și o să-mi cumpăr un fond de ten ca să-mi acopăr pistruii”, plănuiește ea.

„Îmi place să vorbesc frumos”

„De fapt, eu nu vreau să-mi stric fața cu machiaj, dar aș vrea și un ruj și un rimel”, adaugă Victoria. Totuși, cel mai mult și-ar dori o pereche nouă de încălțăminte pentru iarnă și niște hăinuțe mai bune. „Încălțările pe care le port acum mă strâng deja. Dacă să vă spun cinstit eu am trei perechi de pantaloni pe care îi port mereu. Nu prea am haine… nici eu, nici surorile mele”, povestește Victoria.

Adolescenta vorbește foarte frumos. Rostește cuvintele corect și are un vocabular bogat. „Am umblat la Chișinău un an cu mama și sora mea la psiholog, pentru că surorii mele i s-au întâmplat niște lucruri neplăcute. Acolo am întâlnit o femeie psiholog care vorbea foarte frumos și eu m-am gândit în mintea mea: măi, da de ce să nu vorbesc și eu așa dacă mie îmi place să mă exprim frumos?”, mărturisește fata.

Visează să aibă 50 de lei puși deoparte

Ea spune că și-a dorit să vină la centrul de zi încă de când a aflat despre proiect, cu mai bine de un an în urmă. „Am scris o cerere, părinții au semnat-o și am așteptat să se deschidă mai repede. Părinții mi-au spus ca după centru să mă duc direct acasă, că avem mult de lucru”, spune adolescenta.

Victoria crește într-o familie modestă. Are două surori mai mici. Mama se ocupă de gospodărie, iar tatăl fetițelor lucrează ocazional. Nu au televizor, calculator sau telefoane mobile. Fetele împart o cameră, iar părinții o altă cameră din casă.

Fata mai spune că ar vrea să aibă măcar 50 de lei pe care să-i pună deoparte. „Mai mult nu-mi trebuie acum. Să știu eu că, în caz că ceva lipsește, chibrituri ori drojdie, pot să cumpăr. În luna septembrie am lucrat puțin. Am strâns ceapă și am primit 400 de lei, iar 200 i-am dat mamei să cumpere roșii”, menționează fetița.

Printre dorințele sale se strecoară și planuri pentru viitorul îndepărtat. „Eu când o să cresc vreau să am o fetiță și cu soțul meu vreau să construim o casă aproape de Nistru și să am o grădină mare cu flori. Casa nu trebuie să fie bogată. Și mai vreau să muncesc undeva unde pot să ajut oamenii bătrâni, să le ofer o bucată de pâine”, divulgă Victoria.

Servicii sociale complexe și inovative

Centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc „Casa generațiilor”, deschis în satul Telița, își propune să ofere servicii sociale complexe și inovatoare. Ideea aparține Primăriei localității care a stabilit un parteneriat cu Asociația Obștească „Media Vest Europa”. Organizația din urmă a obținut un grant în valoare de aproape 48 mii EUR de la Fundația Soros Moldova și, astfel, pe parcursul ultimului an s-a muncit pentru organizarea și deschiderea centrului.

Spațiile unde a fost amenajat centrul pentru copii, dar și baia și spălătoria pentru beneficiari, au avut diferite meniri de-a lungul timpului. La început, acolo era baia sătească, apoi locul a devenit biroul șefului rețelei de gazificare din localitate, iar mai târziu s-a transformat într-un atelier de croitorie. În ultimii ani, cele două spații ajunseseră în paragină.

În cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Fundația Soros Moldova, acestea au fost readuse la viață și amenajate astfel încât să îndeplinească toate necesitățile unui centru dedicat copiilor.

Un sat mic, cu probleme mari

Inițiativa este necesară mai ales pentru că în satul Telița există un număr mare de copii aflați în situații de risc. Este vorba despre minori neglijați, rămași în grija bunicilor, copii care cresc în condiții extrem de modeste, fără a avea un minim de obiecte necesare pentru o dezvoltare armonioasă. Printre scopurile proiectului dezvoltat de Primărie și asociația obștească se numără creșterea calității vieții minorilor, diminuarea numărului copiilor care renunță la școală, sunt malnutriți și au tulburări de comportament.

„Suntem un sat mic, dar cu probleme mari. Rata șomajului este înaltă, iar o mare parte din populația localității muncește sezonier. Avem mulți copii din familii vulnerabile, fără surse de existență, iar acest centru reprezintă un ajutor incomensurabil pentru minorii din localitate”, spune Rodica Russu, primara satului Telița.

De asemenea, în multe din gospodăriile satului nu există băi corespunzătoare normelor igienice. Pornind de la această problemă, în cadrul proiectului, au fost create o baie și o spălătorie. „În premieră pentru localitate, acest centru prestează servicii de spălătorie socială. Copiii pot să facă baie și să-și spele hăinuțele”, explică primara.

Oportunitatea de a crește într-un mediu curat și sănătos

O situație precară în familie influențează și performanțele educaționale ale copiilor. Cei mai mulți nu au condițiile potrivite pentru a studia.

Zilnic, la centru, însă, copiii sunt așteptați de către psihopedagogi cu idei noi de activități. Beneficiarii sunt ajutați la temele pentru acasă, dacă au nevoie, iar apoi sunt încurajați să-și dezvolte abilitățile creative și imaginația. Ei au la dispoziție toate materialele pentru a desena, a picta, a face lucrări din plastilină și hârtie, a face jocuri de rol, dar și atmosfera necesară pentru a-și exprima sincer trăirile și a comunica deschis cu specialiștii centrului.

Psihopedagoga comunică individual cu fiecare copil, pentru a afla cum se simte, dacă se confruntă cu probleme acasă, ce îi lipsește… „Scopul nostru principal este să menținem minorii în localitate, să diminuăm din gradul lor de vulnerabilitate, să le oferim oportunitatea de a crește într-un mediu plăcut, sănătos, cald și curat”, afirmă Rodica Russu.

Deprinderi de viață pentru beneficiari

Centrul de zi „Casa generațiilor” își primește beneficiarii începând cu ora prânzului. După lecții, 14 copii din clasele primare și gimnaziale vin aici, își lasă ghiozdanele și intră în sala de mese. După ce iau prânzul, o parte dintre elevi alege să deseneze sau să modeleze lucrări din plastilină. Ceilalți își fac temele. Totul se întâmplă într-o sală luminoasă, spațioasă, dotată cu mobilier nou, rechizite, jucării și fotolii confortabile.

În jurul unei mese mari, copiii stau liniștiți și din când în când îi cer ajutorul doamnei Svetlana Cracan, psihopedagoga centrului. „Aici copiii evoluează multilateral. Punem accent, inclusiv, pe dezvoltarea anumitor deprinderi de viață, cum este menținerea curățeniei și igienei personale, gătirea unor bucate simple. Dacă este necesar, ne retragem într-o discuție între patru ochi să înțeleg ce-l deranjează, ce necesități are, ce îl nemulțumește pe copil”, explică psihopedagoga.

Directoarea centrului, Tatiana Chelminciuc, spune că timp de trei ore minorii se simt și se află în siguranță, sunt supravegheați și antrenați în activități utile. Se odihnesc, se joacă, se bucură de copilărie. „Noi observăm că ei sunt foarte bucuroși, sunt deschiși, senini, vin aici cu plăcere. Îi încurajăm să-și facă un ceai în bucătărie, dacă vor. Să se simtă liberi, ca și cum se află în locuința lor. Sunt foarte responsabili în condițiile acestea de pandemie. Singuri vin cu inițiativa să dezinfecteze suprafețele și își spală conștiincios mâinile”, afirmă Tatiana.

La școală – rebeli, la centru – cuminți

„Sunt și copii care au nevoie de dragoste și căldură. Unii elevi sunt mai rebeli în școală, de exemplu, la lecții, iar aici sunt mielușei, atât de drăguți și cuminți, și dornici de atenție. Ei caută a fi îmbrățișați, alintați, iubiți”, adaugă psihopedagoga Svetlana Cracan.

Beneficiarii centrului știu sigur ce domeniu de activitate să-și aleagă pentru viitor. Unii vor să se facă bucătari. De altfel, toți spun că mâncarea lor preferată este pizza și că ar vrea să învețe să o pregătească. În topul profesiilor preferate de ei se numără și cele de jurnalist, profesor și medic. „Ce face un jurnalist?”, îi întrebăm noi. „Vorbește”, răspunde cu franchețe o fetiță.

Iana, de 9 ani, are alte preferințe. „Vreau să fiu polițistă, să-i apăr pe oamenii buni de cei răi. Răi sunt oamenii care se îmbată și umblă prin sate”, explică ea. Danu, în schimb, elev în clasa a 5-a, și-ar dori să devină programator. Spune că ar vrea să programeze computere, dar și oameni! Tot ce cunoaște a învățat de unul singur folosind computerele din biblioteca sătească. Danu locuiește doar cu mama sa. Este un băiat liniștit și timid. Mărturisește că ar vrea să aibă un calculator, dar și multe cărți cu povești. La centrul de zi îi place să vină, pentru că „e ca acasă”.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Rodio se u maloazijskoj oblasti

Likiji u gradu Patari

oko 270. godine.

Ljudi su ga još za vreme njegovog

života smatrali za svetitelja.

Prizivali su ga u pomoć

pri bolestima,

nekoj nesreći ili nemoći.

Hrišćani veruju

da se on svima odazivao i da je svima

pomagao, a da je iz njegovog

lica sijala svetlost.

Sveti Nikola je zaštitnik

moreplovaca, ribara,

rodova i plovidbe.

Takođe on je zaštitnik

mnogih gradova i luka.

U grčkom folkloru sveti

Nikola se opisuje kao "Gospodar mora".

U modernoj Grčkoj i

Srbiji on je jedan od

najpoštovanijih svetitelja.

Takođe on je zaštitnik

cele države Grčke.

"Mi alzai alle cinque, inquieto perche' il mio articolo domenicale doveva essere sul tavolo della redazione prima di mezzogiorno. Mi sbarazzai l'intestino puntualmente, ancora con gli ardori della luna piena, e allorche' tirai la catena dell'acqua sentii che i miei malanimi del passato erano spariti lungo le condutture. Quando tornai fresco e vestito nella camera, la ragazza dormiva supina nella luce conciliante dell'alba, occupando il letto da un lato all'altro, con le braccia aperte in croce e padrona assoluta della sua verginita'. Che Dio te la conservi, le dissi" - Gabriel García Márques

Daca locuiti la casa, cu siguranta ati avut nevoie macar o data de o drujba cu care sa taiat lemnele pentru foc ori sa toaletati copacii. Din fericire, astazi ii poate fi mult mai usor oricarui gospodar sa aiba grija de curtea sa, datorita acestor dispozitive, cum este si drujba, de altfel, care au scopul …

www.smarthighway.net/drujbe-husqvarna/

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (sau pe scurt Muzeul Satului) este una dintre cele mai mari atracţii turistice ale Bucureştiului. Muzeul, o creaţie a folcloristului şi sociologului Dimitrie Gusti, a fost inaugurat în 1936. Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeaţă şi lacuri, oferă pe o suprafaţă de 30 de hectare 70 de gospodării, cu ustensilele tradiţionale, precum şi o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, etc., adunate din toate provinciile ţării.

Viaţa în mediul rural şi obiceiurile rurale au o însemnătate majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romană a trebuit să aibă un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a secolului trecut, XX, mare parte din populaţia României trăia la sat.

Comunităţile rurale erau organizate în aşa fel încât să satisfacă toate nevoile zilnice. Hainele erau făcute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obişnuia să îl numească „sunetul trist al clopotelor istoriei României”, casele au fost dezasamblate, bucată cu bucată, transportate cu trenul, căruţa sau cu barca până la Bucureşti unde au fost asamblate la loc pe suprafaţa muzeului de astăzi aflată pe malul lacului Herăstrău. Cea mai veche casă este construită în secolul al XVII-lea, iar cea mai recentă aparţine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal şi din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de câmpie prin fundaţia înaltă, cele de la şes fiind majoritatea cu fundaţii joase, cele provenite din zonele unde invadau duşmanii des fiind jumătate îngropate în pământ.

Prispa este un element specific arhitecturii româneşti, ea fiind o terasă susţinută de stâlpi; se poate să o găsim pe toate laturile casei. În timpurile moderne casei ţărăneşti i-a fost adăugată o cameră de oaspeţi unde ţăranul îşi ţinea toate lucrurile de preţ: carpetele, covoarele, vasele din lut, icoanele (pictate pe lemn în Ţara Românească şi Moldova şi pe sticlă în Transilvania), cuferele de zestre, etc. Chiar dacă arhitectura atrage cel mai mult la Muzeul Satului nu trebuie uitat mobilierul caselor, uneltele, obiectele din lut, icoanele, carpetele şi costumele folclorice, toate ilustrând dragostea de frumos a ţăranului român dorinţa lui de a oferi tuturor obiectelor casnice şi nu numai o expresivitate artistică.

www.romguide.net

Echipa mobilă din Cantemir: „Facem posibilul și imposibilul”

Circa 2700 de copii și adulți cu dizabilități severe locuiesc în raionul Cantemir, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din populația totală a raionului. Datorită Serviciului Social „Echipa mobilă Cantemir”, aceste persoane au parte de îngrijirile necesare în propria locuință: de la ședințe de kinetoterapie - la consiliere psihologică, terapie ocupațională și informare privind drepturile și oportunitățile lor.

Echipa mobilă din Cantemir a fost creată încă în martie 2014, prin decizia Consiliului Raional în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Familiei. În timp, serviciul s-a dezvoltat, dar din dorința de a face și mai multe pentru persoanele cu dizabilități din raion, Direcția a pus la cale o colaborare cu Asociația Obștească „Parteneriatul Aachen–Moldova”. Organizația a elaborat un proiect pentru dezvoltarea și consolidarea serviciului social Echipa mobilă Cantemir. Pentru implementarea acestuia a beneficiat de un grant în valoare de 48000 Euro din partea Uniunii Europene prin intermediul Fundației Soros Moldova.

O mașină pentru deplasările în teritoriu

Datorită acestui grant, a fost posibilă cumpărarea unui automobil cu care specialiștii din cadrul Echipei mobile să se poată deplasa acasă la beneficiari. „Din bugetul Direcției Asistență Socială nu ar fi fost posibil acest lucru. Respectiv, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene am reușit să ajungem mai aproape de beneficiarii noștri”, explică Natalia Dediu, coordonatoarea proiectului.

„Necesitatea dezvoltării acestor servicii era enormă în localitățile din raion. Ne-am dorit ca viața persoanelor cu dizabilități să fie îmbunătățită prin serviciile noastre de consiliere, recuperare și reabilitare psihosocială, prin ajutor în creșterea gradului de autonomie, prevenirea instituționalizării și incluziunea socială. Credem că am reușit”, menționează Natalia.

Cu ajutorul aceluiași grant a fost cumpărată o masă pentru masaj, echipament tehnologic informațional pentru angajații Echipei mobile, dar și literatură de specialitate și materiale didactice, extrem de importante pentru lucrul specialiștilor cu beneficiarii.

La început, comunitatea era reticentă

Pe parcursul implementării proiectului au fost organizate o serie de activități prin care membrii comunităților să fie informați despre cum funcționează Echipa mobilă și importanța incluziunii în societate a persoanelor cu dizabilități.

Astfel, s-au desfășurat seminare de instruire inițială și continuă pentru angajații Echipei mobile, ședințe de lucru cu părinții copiilor cu dizabilități din raion, întâlniri cu oamenii din 20 de comunități ale raionului, schimburi de experiență cu serviciile sociale asemănătoare din alte zone ale țării.

„La începutul activităților, am constatat că oamenii nu prea cunoșteau ce reprezintă serviciul social Echipa mobilă și, mai ales, cum i-ar putea ajuta. Acum, însă, primim o mulțime de mesaje, localnicii sunt curioși de activitatea noastră și vor să colaboreze cu noi. Îi vedem mult mai deschiși și dispuși să vorbească despre problemele lor”, povestește coordonatoarea proiectului.

În cadrul aceluiași proiect au fost dezinstituționalizate trei persoane cu dizabilități din instituții rezidențiale. „Este vorba despre un cuplu de tineri care s-au mutat cu mătușa fetei, în satul Lingura, r. Cantemir. Rudele i-au ajutat să-și ridice o casă, iar noi, cu banii oferiți în cadrul proiectului, am cumpărat mobila pentru bucătărie, mai multe ustensile și materiale necesare pentru gospodărie, dar și lemne pentru iarnă”, menționează Natalia Dediu.

Cea de-a treia persoană dezinstituționalizată este o tânără care s-a mutat în Casa comunitară din satul Baimaclia, r. Cantemir. „Ea participă la multe activități din comunitate, este foarte sociabilă și îi place să se afle printre semenii ei. Cu banii din cadrul proiectului am reușit să-i oferim tinerei mai multe lucruri necesare pe care ea și le-a dorit: obiecte de uz personal, îmbrăcăminte, telefon mobil”, spune coordonatoarea proiectului.

Cum lucrează Echipa mobilă Cantemir

Din serviciul social Echipa mobilă Cantemir fac parte trei specialiste: Tatiana Boghean, kinetoterapeută, Natalia Zamfirov, psihologă, și Raisa Guțan, șefa serviciului.

Raisa Guțan este cea care explică cum decurge activitatea echipei și cum sunt selectați beneficiarii. „De obicei, asistentul social comunitar ne contactează și ne informează despre persoanele care ar avea nevoie de serviciile noastre. Noi încercăm să ajungem, în special, în satele îndepărtate, acolo unde cetățenii nu au multe posibilități”, explică Raisa Guțan.

„La fiecare vizită a noastră în casele beneficiarilor ne organizăm timpul astfel încât să reușim să facem cât mai multe, dar niciodată în mod superficial. Tocmai din acest motiv, zilnic, mergem la aproximativ trei persoane și petrecem cu fiecare dintre acestea cel puțin o oră. În timp ce doamna Tatiana face kinetoterapia, alături sunt părinții, care urmăresc ce exerciții și ce tip de masaj se execută. Doamna Natalia vine întotdeauna cu activități inedite. În același timp, eu le vorbesc beneficiarilor despre diferite subiecte, precum drepturile lor, anumite aspecte legate de educația copiilor, ei ne spun cu ce alte probleme se confruntă...”, spune. Raisa Guțan.

La cine ajunge echipa mobilă

În prezent, de serviciile Echipei mobile Cantemir beneficiază 30 de persoane din 19 sate ale raionului. Printre acestea se numără Nicolae, un băiat de 8 ani. Nicolae are o soră geamănă, Nicoleta, dar și alți patru frați. Cei mai mari sunt deja căsătoriți. Mama copiilor este văduvă și încearcă să se ocupe de gospodăria lor din s. Porumbești de una singură.

„Aveam 20 de ani când am născut primul copil. La 35 de ani am rămas însărcinată cu gemeni cu cel de-al doilea soț. El a încetat din viață înainte de nașterea copiilor. I-am născut în jumătate de oră, băiatul avea 3,7 kg, iar fata 3,3 kg”, își amintește Eugenia.

Nicolae are o formă de dizabilitate gravă. „Poate că n-am reușit eu să le fac pe toate la timp. ..dar o să le facem acum”, se consolează Eugenia în timp ce îl pregătește pe băiat de activitățile cu specialistele din cadrul Echipei mobile.

Tatiana începe ședința de kinetoterapie. Eugenia este prezentă. „Mereu mă caută cu privirea, nu face nimic fără mine”, spune ea. După kinetoterapie, băiețelul lucrează cu psihologa.

„Vreau ca ei să fie independenți”

Între timp, șefa serviciului Echipa Mobilă discută cu mama băiatului și îi vorbește despre formele de violență, inclusiv despre cazurile de șantaj, amenințări și violența economică. „Vă las câteva numere de telefon pe care le puteți apela în cazul în care vă confruntați cu o asemenea problemă. Tot timpul trebuie să cereți ajutor într-o situație critică”, punctează Raisa Guțan. Un alt subiect pe care Raisa îl abordează este despre bunele maniere ale copiilor: punctualitate, comunicarea respectuoasă cu cei din jur, grija față de ei înșiși.

Eugenia se arată interesată de această temă. „Nicoleta tot timpul îmi reproșează că o trezesc dimineața prea devreme. Eu tot timpul îi spun că o trezesc devreme ca să reușească să se pregătească. Până se piaptănă, până se îmbracă... Eu-s una, nu pot să le reușesc pe toate. De asta vreau ca ei să fie independenți”, mărturisește femeia.

Condițiile în care Eugenia își crește copiii sunt foarte modeste. Ar vrea să le ofere mai multe. Faptul că Nicolae face terapie gratis cel puțin o dată pe săptămână îi ușurează situația. „Eu am încredere că starea lui o să se mai îmbunătățească. Știți, sunt singură, mi-e greu tare, dar nu mă plâng.”, spune ea.

În cadrul aceluiași proiect implementat de AO „Parteneriatul Aachen–Moldova” au fost selectați câțiva beneficiari care au primit ajutor material. Familia Eugeniei se numără printre ei. Astfel, copiii au primit rechizite, scutece, plapume. Totodată, li s-a oferit ajutor ca să amenajeze o parte a casei lor pe care tocmai au reparat-o. S-a cumpărat o canapea, o masă de bucătărie, scaune, un șifonier și alte obiecte necesare.

„Ce fac eu fără voi?”

Kinetoterapeuta Tatiana Boghean spune că fiecare beneficiar este tratat în mod individual. „În cazul copiilor avem rezultate bune. De exemplu, avem beneficiari care, după jumătate de an de terapie, au început să apuce lucruri, să rostească anumite cuvinte, să se miște – acestea sunt adevărate minuni în cazul copiilor cu dizabilități severe”, afirmă aceasta.

În cazul adulților, recuperarea poate fi mai dificilă. „Am lucrat câteva luni cu o doamnă în etate care a suferit un accident vasculat cerebral în urma căruia a rămas imobilizată. Prima dată când am vizitat-o, era într-o stare gravă. Acum, după jumătate de an, dumneaei se ridică din pat și se poate deplasa singură, cu ajutorul bastonului”, adaugă Tatiana Boghean.

În cadrul acestor servicii sociale, între beneficiari și specialiști se creează o legătură puternică, iar cele trei angajate ale Echipei mobile Cantemir sunt așteptate cu bucurie de către cei care au nevoie de sprijin.

„Recent am sistat activitatea cu un beneficiar și la ultima vizită dumnealui ne-a întrebat: ce fac eu fără voi? Desigur, că noi îi îndemnăm să ne contacteze de fiecare dată când se confruntă cu vreo problemă”, afirmă psihologa Natalia Zamfirov.

Aceasta menționează că mulți dintre cei în casele cărora ajung se luptă cu forme de depresie, sunt foarte închiși în sine și le este mai greu să comunice. „Dar cu răbdare, reușim să găsim căile potrivite pentru a ajunge la sufletul lor. Cu copiii cu dizabilități punem accent pe dezvoltarea abilităților cognitive prin diverse jocuri interactive. Mereu încerc să le aduc materiale noi să le captez atenția. Îndemnăm părinții să le acorde celor mici atenție constantă. Rezultatele apar în timp, după mult efort și muncă”, susține Natalia.

„Pentru noi cel mai important este zâmbetul și mulțumirea persoanelor cu mare lucrăm. Credeți-ne, când vedem cât de întristați sunt unii beneficiari ai noștri, încercăm să facem posibilul și imposibilul pentru a-i ajuta”, concluzionează Raisa Guțan, șefa serviciului social „Echipa mobilă Cantemir”.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Parcul Etnografic ''Romulus Vuia''

GOSPODĂRIE – IMPER, JUD. HARGHITA, 1678

Gospodăria din Imper, reprezintă în muzeu Secuimea, o zonă de cultură rurală maghiară în care, în schimbul obligaţiilor militare, locuitorii şi-au păstrat libertatea personală şi un statut juridic special până în anul 1876.

Casa, construită în anul 1678, conform unei inscripţii de pe meştergrinda bogat ornamentată, a aparţinut unui mic nobil secui. Are pereţi din bârne de brad rotunde, acoperiş de şindrilă şi un plan constând dintr-o încăpere principală, de reprezentare, o încăpere semideschisă în spatele acesteia, destinată bătrânilor sau fetei de măritat, o a doua încăpere în prelungirea acesteia, locuită cotidian, şi o prispă pe colţ, închisă ulterior cu scânduri. Încăperea mare are o vatră liberă scundă, cu un coş monumental, din cahle smălţuite, verzi, decorate. Pe peretele din faţă, alături de cuierul cu ceramică decorativă este expus şi un ceas, închis într-un dulăpior pictat, executat de un meşter local. Mobilierul din brad, pictat sau vopsit, cu influenţe citadine, domină, înlocuind mobilierul ţărănesc mai vechi, general european, din lemn de fag, ornamentat prin crestare, reprezentat aici doar printr-o ladă veche, scoasă pe prispa închisă. Ruda cu ştergare este plasată în încăperea semideschisă, iar deasupra patului de reprezentare este expus un păretar de lână de mari dimensiuni, element caracteristic acestei zone.

Şura cu poiată, de mari dimensiuni, ilustrează importanţa creşterii cornutelor mari la secui. Cuptoriştea, despărţită de coteţele de porci printr-un şopron, conţine cuptorul de copt pâine şi servea şi ca bucătărie de vară. Poarta înaltă, cu porumbar, semnala statutul de om liber al proprietarului.

www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale#54

Casa unde copiii din Telița se simt acasă

Victoria are 12 ani și este printre cei mai vorbăreți copii care vin la centrul de zi „Casa generațiilor” din satul Telița, Anenii Noi. Aici minorii aflați în situații de risc găsesc mereu un prânz cald și se bucură de lucruri simple, de care uneori nu au parte acasă.

„Să vă spun sincer, noi, în familie, nu prea dispunem de bani…aici vin ca acasă”, mărturisește Victoria, care are un chip senin și presărat cu pistrui. „La vară o să muncesc, o să strâng bani și o să-mi cumpăr un fond de ten ca să-mi acopăr pistruii”, plănuiește ea.

„Îmi place să vorbesc frumos”

„De fapt, eu nu vreau să-mi stric fața cu machiaj, dar aș vrea și un ruj și un rimel”, adaugă Victoria. Totuși, cel mai mult și-ar dori o pereche nouă de încălțăminte pentru iarnă și niște hăinuțe mai bune. „Încălțările pe care le port acum mă strâng deja. Dacă să vă spun cinstit eu am trei perechi de pantaloni pe care îi port mereu. Nu prea am haine… nici eu, nici surorile mele”, povestește Victoria.

Adolescenta vorbește foarte frumos. Rostește cuvintele corect și are un vocabular bogat. „Am umblat la Chișinău un an cu mama și sora mea la psiholog, pentru că surorii mele i s-au întâmplat niște lucruri neplăcute. Acolo am întâlnit o femeie psiholog care vorbea foarte frumos și eu m-am gândit în mintea mea: măi, da de ce să nu vorbesc și eu așa dacă mie îmi place să mă exprim frumos?”, mărturisește fata.

Visează să aibă 50 de lei puși deoparte

Ea spune că și-a dorit să vină la centrul de zi încă de când a aflat despre proiect, cu mai bine de un an în urmă. „Am scris o cerere, părinții au semnat-o și am așteptat să se deschidă mai repede. Părinții mi-au spus ca după centru să mă duc direct acasă, că avem mult de lucru”, spune adolescenta.

Victoria crește într-o familie modestă. Are două surori mai mici. Mama se ocupă de gospodărie, iar tatăl fetițelor lucrează ocazional. Nu au televizor, calculator sau telefoane mobile. Fetele împart o cameră, iar părinții o altă cameră din casă.

Fata mai spune că ar vrea să aibă măcar 50 de lei pe care să-i pună deoparte. „Mai mult nu-mi trebuie acum. Să știu eu că, în caz că ceva lipsește, chibrituri ori drojdie, pot să cumpăr. În luna septembrie am lucrat puțin. Am strâns ceapă și am primit 400 de lei, iar 200 i-am dat mamei să cumpere roșii”, menționează fetița.

Printre dorințele sale se strecoară și planuri pentru viitorul îndepărtat. „Eu când o să cresc vreau să am o fetiță și cu soțul meu vreau să construim o casă aproape de Nistru și să am o grădină mare cu flori. Casa nu trebuie să fie bogată. Și mai vreau să muncesc undeva unde pot să ajut oamenii bătrâni, să le ofer o bucată de pâine”, divulgă Victoria.

Servicii sociale complexe și inovative

Centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc „Casa generațiilor”, deschis în satul Telița, își propune să ofere servicii sociale complexe și inovatoare. Ideea aparține Primăriei localității care a stabilit un parteneriat cu Asociația Obștească „Media Vest Europa”. Organizația din urmă a obținut un grant în valoare de aproape 48 mii EUR de la Fundația Soros Moldova și, astfel, pe parcursul ultimului an s-a muncit pentru organizarea și deschiderea centrului.

Spațiile unde a fost amenajat centrul pentru copii, dar și baia și spălătoria pentru beneficiari, au avut diferite meniri de-a lungul timpului. La început, acolo era baia sătească, apoi locul a devenit biroul șefului rețelei de gazificare din localitate, iar mai târziu s-a transformat într-un atelier de croitorie. În ultimii ani, cele două spații ajunseseră în paragină.

În cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Fundația Soros Moldova, acestea au fost readuse la viață și amenajate astfel încât să îndeplinească toate necesitățile unui centru dedicat copiilor.

Un sat mic, cu probleme mari

Inițiativa este necesară mai ales pentru că în satul Telița există un număr mare de copii aflați în situații de risc. Este vorba despre minori neglijați, rămași în grija bunicilor, copii care cresc în condiții extrem de modeste, fără a avea un minim de obiecte necesare pentru o dezvoltare armonioasă. Printre scopurile proiectului dezvoltat de Primărie și asociația obștească se numără creșterea calității vieții minorilor, diminuarea numărului copiilor care renunță la școală, sunt malnutriți și au tulburări de comportament.

„Suntem un sat mic, dar cu probleme mari. Rata șomajului este înaltă, iar o mare parte din populația localității muncește sezonier. Avem mulți copii din familii vulnerabile, fără surse de existență, iar acest centru reprezintă un ajutor incomensurabil pentru minorii din localitate”, spune Rodica Russu, primara satului Telița.

De asemenea, în multe din gospodăriile satului nu există băi corespunzătoare normelor igienice. Pornind de la această problemă, în cadrul proiectului, au fost create o baie și o spălătorie. „În premieră pentru localitate, acest centru prestează servicii de spălătorie socială. Copiii pot să facă baie și să-și spele hăinuțele”, explică primara.

Oportunitatea de a crește într-un mediu curat și sănătos

O situație precară în familie influențează și performanțele educaționale ale copiilor. Cei mai mulți nu au condițiile potrivite pentru a studia.

Zilnic, la centru, însă, copiii sunt așteptați de către psihopedagogi cu idei noi de activități. Beneficiarii sunt ajutați la temele pentru acasă, dacă au nevoie, iar apoi sunt încurajați să-și dezvolte abilitățile creative și imaginația. Ei au la dispoziție toate materialele pentru a desena, a picta, a face lucrări din plastilină și hârtie, a face jocuri de rol, dar și atmosfera necesară pentru a-și exprima sincer trăirile și a comunica deschis cu specialiștii centrului.

Psihopedagoga comunică individual cu fiecare copil, pentru a afla cum se simte, dacă se confruntă cu probleme acasă, ce îi lipsește… „Scopul nostru principal este să menținem minorii în localitate, să diminuăm din gradul lor de vulnerabilitate, să le oferim oportunitatea de a crește într-un mediu plăcut, sănătos, cald și curat”, afirmă Rodica Russu.

Deprinderi de viață pentru beneficiari

Centrul de zi „Casa generațiilor” își primește beneficiarii începând cu ora prânzului. După lecții, 14 copii din clasele primare și gimnaziale vin aici, își lasă ghiozdanele și intră în sala de mese. După ce iau prânzul, o parte dintre elevi alege să deseneze sau să modeleze lucrări din plastilină. Ceilalți își fac temele. Totul se întâmplă într-o sală luminoasă, spațioasă, dotată cu mobilier nou, rechizite, jucării și fotolii confortabile.

În jurul unei mese mari, copiii stau liniștiți și din când în când îi cer ajutorul doamnei Svetlana Cracan, psihopedagoga centrului. „Aici copiii evoluează multilateral. Punem accent, inclusiv, pe dezvoltarea anumitor deprinderi de viață, cum este menținerea curățeniei și igienei personale, gătirea unor bucate simple. Dacă este necesar, ne retragem într-o discuție între patru ochi să înțeleg ce-l deranjează, ce necesități are, ce îl nemulțumește pe copil”, explică psihopedagoga.

Directoarea centrului, Tatiana Chelminciuc, spune că timp de trei ore minorii se simt și se află în siguranță, sunt supravegheați și antrenați în activități utile. Se odihnesc, se joacă, se bucură de copilărie. „Noi observăm că ei sunt foarte bucuroși, sunt deschiși, senini, vin aici cu plăcere. Îi încurajăm să-și facă un ceai în bucătărie, dacă vor. Să se simtă liberi, ca și cum se află în locuința lor. Sunt foarte responsabili în condițiile acestea de pandemie. Singuri vin cu inițiativa să dezinfecteze suprafețele și își spală conștiincios mâinile”, afirmă Tatiana.

La școală – rebeli, la centru – cuminți

„Sunt și copii care au nevoie de dragoste și căldură. Unii elevi sunt mai rebeli în școală, de exemplu, la lecții, iar aici sunt mielușei, atât de drăguți și cuminți, și dornici de atenție. Ei caută a fi îmbrățișați, alintați, iubiți”, adaugă psihopedagoga Svetlana Cracan.

Beneficiarii centrului știu sigur ce domeniu de activitate să-și aleagă pentru viitor. Unii vor să se facă bucătari. De altfel, toți spun că mâncarea lor preferată este pizza și că ar vrea să învețe să o pregătească. În topul profesiilor preferate de ei se numără și cele de jurnalist, profesor și medic. „Ce face un jurnalist?”, îi întrebăm noi. „Vorbește”, răspunde cu franchețe o fetiță.

Iana, de 9 ani, are alte preferințe. „Vreau să fiu polițistă, să-i apăr pe oamenii buni de cei răi. Răi sunt oamenii care se îmbată și umblă prin sate”, explică ea. Danu, în schimb, elev în clasa a 5-a, și-ar dori să devină programator. Spune că ar vrea să programeze computere, dar și oameni! Tot ce cunoaște a învățat de unul singur folosind computerele din biblioteca sătească. Danu locuiește doar cu mama sa. Este un băiat liniștit și timid. Mărturisește că ar vrea să aibă un calculator, dar și multe cărți cu povești. La centrul de zi îi place să vină, pentru că „e ca acasă”.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Echipa mobilă din Cantemir: „Facem posibilul și imposibilul”

Circa 2700 de copii și adulți cu dizabilități severe locuiesc în raionul Cantemir, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din populația totală a raionului. Datorită Serviciului Social „Echipa mobilă Cantemir”, aceste persoane au parte de îngrijirile necesare în propria locuință: de la ședințe de kinetoterapie - la consiliere psihologică, terapie ocupațională și informare privind drepturile și oportunitățile lor.

Echipa mobilă din Cantemir a fost creată încă în martie 2014, prin decizia Consiliului Raional în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Familiei. În timp, serviciul s-a dezvoltat, dar din dorința de a face și mai multe pentru persoanele cu dizabilități din raion, Direcția a pus la cale o colaborare cu Asociația Obștească „Parteneriatul Aachen–Moldova”. Organizația a elaborat un proiect pentru dezvoltarea și consolidarea serviciului social Echipa mobilă Cantemir. Pentru implementarea acestuia a beneficiat de un grant în valoare de 48000 Euro din partea Uniunii Europene prin intermediul Fundației Soros Moldova.

O mașină pentru deplasările în teritoriu

Datorită acestui grant, a fost posibilă cumpărarea unui automobil cu care specialiștii din cadrul Echipei mobile să se poată deplasa acasă la beneficiari. „Din bugetul Direcției Asistență Socială nu ar fi fost posibil acest lucru. Respectiv, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene am reușit să ajungem mai aproape de beneficiarii noștri”, explică Natalia Dediu, coordonatoarea proiectului.

„Necesitatea dezvoltării acestor servicii era enormă în localitățile din raion. Ne-am dorit ca viața persoanelor cu dizabilități să fie îmbunătățită prin serviciile noastre de consiliere, recuperare și reabilitare psihosocială, prin ajutor în creșterea gradului de autonomie, prevenirea instituționalizării și incluziunea socială. Credem că am reușit”, menționează Natalia.

Cu ajutorul aceluiași grant a fost cumpărată o masă pentru masaj, echipament tehnologic informațional pentru angajații Echipei mobile, dar și literatură de specialitate și materiale didactice, extrem de importante pentru lucrul specialiștilor cu beneficiarii.

La început, comunitatea era reticentă

Pe parcursul implementării proiectului au fost organizate o serie de activități prin care membrii comunităților să fie informați despre cum funcționează Echipa mobilă și importanța incluziunii în societate a persoanelor cu dizabilități.

Astfel, s-au desfășurat seminare de instruire inițială și continuă pentru angajații Echipei mobile, ședințe de lucru cu părinții copiilor cu dizabilități din raion, întâlniri cu oamenii din 20 de comunități ale raionului, schimburi de experiență cu serviciile sociale asemănătoare din alte zone ale țării.

„La începutul activităților, am constatat că oamenii nu prea cunoșteau ce reprezintă serviciul social Echipa mobilă și, mai ales, cum i-ar putea ajuta. Acum, însă, primim o mulțime de mesaje, localnicii sunt curioși de activitatea noastră și vor să colaboreze cu noi. Îi vedem mult mai deschiși și dispuși să vorbească despre problemele lor”, povestește coordonatoarea proiectului.

În cadrul aceluiași proiect au fost dezinstituționalizate trei persoane cu dizabilități din instituții rezidențiale. „Este vorba despre un cuplu de tineri care s-au mutat cu mătușa fetei, în satul Lingura, r. Cantemir. Rudele i-au ajutat să-și ridice o casă, iar noi, cu banii oferiți în cadrul proiectului, am cumpărat mobila pentru bucătărie, mai multe ustensile și materiale necesare pentru gospodărie, dar și lemne pentru iarnă”, menționează Natalia Dediu.

Cea de-a treia persoană dezinstituționalizată este o tânără care s-a mutat în Casa comunitară din satul Baimaclia, r. Cantemir. „Ea participă la multe activități din comunitate, este foarte sociabilă și îi place să se afle printre semenii ei. Cu banii din cadrul proiectului am reușit să-i oferim tinerei mai multe lucruri necesare pe care ea și le-a dorit: obiecte de uz personal, îmbrăcăminte, telefon mobil”, spune coordonatoarea proiectului.

Cum lucrează Echipa mobilă Cantemir

Din serviciul social Echipa mobilă Cantemir fac parte trei specialiste: Tatiana Boghean, kinetoterapeută, Natalia Zamfirov, psihologă, și Raisa Guțan, șefa serviciului.

Raisa Guțan este cea care explică cum decurge activitatea echipei și cum sunt selectați beneficiarii. „De obicei, asistentul social comunitar ne contactează și ne informează despre persoanele care ar avea nevoie de serviciile noastre. Noi încercăm să ajungem, în special, în satele îndepărtate, acolo unde cetățenii nu au multe posibilități”, explică Raisa Guțan.

„La fiecare vizită a noastră în casele beneficiarilor ne organizăm timpul astfel încât să reușim să facem cât mai multe, dar niciodată în mod superficial. Tocmai din acest motiv, zilnic, mergem la aproximativ trei persoane și petrecem cu fiecare dintre acestea cel puțin o oră. În timp ce doamna Tatiana face kinetoterapia, alături sunt părinții, care urmăresc ce exerciții și ce tip de masaj se execută. Doamna Natalia vine întotdeauna cu activități inedite. În același timp, eu le vorbesc beneficiarilor despre diferite subiecte, precum drepturile lor, anumite aspecte legate de educația copiilor, ei ne spun cu ce alte probleme se confruntă...”, spune. Raisa Guțan.

La cine ajunge echipa mobilă

În prezent, de serviciile Echipei mobile Cantemir beneficiază 30 de persoane din 19 sate ale raionului. Printre acestea se numără Nicolae, un băiat de 8 ani. Nicolae are o soră geamănă, Nicoleta, dar și alți patru frați. Cei mai mari sunt deja căsătoriți. Mama copiilor este văduvă și încearcă să se ocupe de gospodăria lor din s. Porumbești de una singură.

„Aveam 20 de ani când am născut primul copil. La 35 de ani am rămas însărcinată cu gemeni cu cel de-al doilea soț. El a încetat din viață înainte de nașterea copiilor. I-am născut în jumătate de oră, băiatul avea 3,7 kg, iar fata 3,3 kg”, își amintește Eugenia.

Nicolae are o formă de dizabilitate gravă. „Poate că n-am reușit eu să le fac pe toate la timp. ..dar o să le facem acum”, se consolează Eugenia în timp ce îl pregătește pe băiat de activitățile cu specialistele din cadrul Echipei mobile.

Tatiana începe ședința de kinetoterapie. Eugenia este prezentă. „Mereu mă caută cu privirea, nu face nimic fără mine”, spune ea. După kinetoterapie, băiețelul lucrează cu psihologa.

„Vreau ca ei să fie independenți”

Între timp, șefa serviciului Echipa Mobilă discută cu mama băiatului și îi vorbește despre formele de violență, inclusiv despre cazurile de șantaj, amenințări și violența economică. „Vă las câteva numere de telefon pe care le puteți apela în cazul în care vă confruntați cu o asemenea problemă. Tot timpul trebuie să cereți ajutor într-o situație critică”, punctează Raisa Guțan. Un alt subiect pe care Raisa îl abordează este despre bunele maniere ale copiilor: punctualitate, comunicarea respectuoasă cu cei din jur, grija față de ei înșiși.

Eugenia se arată interesată de această temă. „Nicoleta tot timpul îmi reproșează că o trezesc dimineața prea devreme. Eu tot timpul îi spun că o trezesc devreme ca să reușească să se pregătească. Până se piaptănă, până se îmbracă... Eu-s una, nu pot să le reușesc pe toate. De asta vreau ca ei să fie independenți”, mărturisește femeia.

Condițiile în care Eugenia își crește copiii sunt foarte modeste. Ar vrea să le ofere mai multe. Faptul că Nicolae face terapie gratis cel puțin o dată pe săptămână îi ușurează situația. „Eu am încredere că starea lui o să se mai îmbunătățească. Știți, sunt singură, mi-e greu tare, dar nu mă plâng.”, spune ea.

În cadrul aceluiași proiect implementat de AO „Parteneriatul Aachen–Moldova” au fost selectați câțiva beneficiari care au primit ajutor material. Familia Eugeniei se numără printre ei. Astfel, copiii au primit rechizite, scutece, plapume. Totodată, li s-a oferit ajutor ca să amenajeze o parte a casei lor pe care tocmai au reparat-o. S-a cumpărat o canapea, o masă de bucătărie, scaune, un șifonier și alte obiecte necesare.

„Ce fac eu fără voi?”

Kinetoterapeuta Tatiana Boghean spune că fiecare beneficiar este tratat în mod individual. „În cazul copiilor avem rezultate bune. De exemplu, avem beneficiari care, după jumătate de an de terapie, au început să apuce lucruri, să rostească anumite cuvinte, să se miște – acestea sunt adevărate minuni în cazul copiilor cu dizabilități severe”, afirmă aceasta.

În cazul adulților, recuperarea poate fi mai dificilă. „Am lucrat câteva luni cu o doamnă în etate care a suferit un accident vasculat cerebral în urma căruia a rămas imobilizată. Prima dată când am vizitat-o, era într-o stare gravă. Acum, după jumătate de an, dumneaei se ridică din pat și se poate deplasa singură, cu ajutorul bastonului”, adaugă Tatiana Boghean.

În cadrul acestor servicii sociale, între beneficiari și specialiști se creează o legătură puternică, iar cele trei angajate ale Echipei mobile Cantemir sunt așteptate cu bucurie de către cei care au nevoie de sprijin.

„Recent am sistat activitatea cu un beneficiar și la ultima vizită dumnealui ne-a întrebat: ce fac eu fără voi? Desigur, că noi îi îndemnăm să ne contacteze de fiecare dată când se confruntă cu vreo problemă”, afirmă psihologa Natalia Zamfirov.

Aceasta menționează că mulți dintre cei în casele cărora ajung se luptă cu forme de depresie, sunt foarte închiși în sine și le este mai greu să comunice. „Dar cu răbdare, reușim să găsim căile potrivite pentru a ajunge la sufletul lor. Cu copiii cu dizabilități punem accent pe dezvoltarea abilităților cognitive prin diverse jocuri interactive. Mereu încerc să le aduc materiale noi să le captez atenția. Îndemnăm părinții să le acorde celor mici atenție constantă. Rezultatele apar în timp, după mult efort și muncă”, susține Natalia.

„Pentru noi cel mai important este zâmbetul și mulțumirea persoanelor cu mare lucrăm. Credeți-ne, când vedem cât de întristați sunt unii beneficiari ai noștri, încercăm să facem posibilul și imposibilul pentru a-i ajuta”, concluzionează Raisa Guțan, șefa serviciului social „Echipa mobilă Cantemir”.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

1st Mayor of Sarajevo

In office

22 August 1878 – 1 April 1892

Preceded by Position created

Succeeded by Mehmed Kapetanović

---------------------------

Personal details

Born Mustafa Šerifović 1830

Sarajevo, Bosnia Eyalet, Ottoman Empire

Died 1 April 1892

Sarajevo, Condominium of Bosnia and Herzegovina, Austria-Hungary

Spouse(s) Nuri Gradaščević

-----------------------------------

Mustafa-beg Fadilpašić (born Mustafa Šerifović; 1830 – 1 April 1892) was the first Mayor of Sarajevo, Bosnia and Herzegovina. He was appointed mayor in 1878 after more than 14,000 Austro-Hungarian troops, led by Josip Filipović, captured Bosnia and Herzegovina from the declining Ottoman Empire. He remained the mayor for the last 14 years of his life.

Mustafa Fadilpašić was born in Sarajevo with the surname Šerifović in 1830, into one of the most respected and wealthiest families in the city, as well as in Bosnia and Herzegovina. Mustafa was the son of Fadil-pasha Šerifović, a wealthy landowner, poet, calligrapher and political leader. During Ottoman times, the elder Šerifović was the Pasha of Sarajevo. Fadilpašić had a brother named Mahmud. Their brother-in-law was the Travnik dissident Šerif-beg Hafizadić.

Fadilpašić was raised and educated in the Ottoman capital city Constantinople. He also lived in Egypt before returning to Sarajevo in 1860. Upon his return to Sarajevo, he married Nuri Gradaščević, a woman who was known as the largest single landowner in Bosnia and Herzegovina.

His father died aged 80 on 25 November 1882 in Istanbul, having migrated there when the Habsburg regime took over Bosnia in 1878. He was buried in Üsküdar. Fadilpašić's paternal grandparents were Mustafa Nurudin and Ćamila Fazlagić (died 1848).

During the summer of 1878, the Austro-Hungarian army, led by Josip Filipović, began invading Bosnia and Herzegovina. Although met with resistance by the Ottoman Bosnian army, led by their commander Smail Haki-beg Selmanović, the Austro-Hungarians quickly captured the entire region, which had been a part of the weakening Ottoman Empire.

Immediately after the arrival of the Austro-Hungarian government, Fadilpašić was appointed the first Mayor of Sarajevo, a position which was originally housed in a building on the left bank of the Miljacka, and later in Bistrik, one of the oldest settlements in the city.

During his governance, Sarajevo underwent noticeable positive changes and Sarajevans were particularly fond of their first mayor. He enacted the first regulatory plan of Sarajevo, which provided protection and revitalization for the historic bazaar Baščaršija. In 1880 he implemented the first wagonettes in Sarajevo. Five years later, he had horse-drawn trams installed.

For the first time in six centuries, in 1881, he reinstated the Catholic Church in Bosnia and Herzegovina. Pope Leo XIII named Josip Štadler the first archbishop of Sarajevo. Around that same time, he commissioned the building of, what is today known as, the Building of the Presidency of Bosnia and Herzegovina, which was designed by Josip Vancaš. Fadilpašić also commissioned the National Museum of Bosnia and Herzegovina, Sacred Heart Cathedral, a Sharia law school, a grammar school and multiple hamams.

Fadilpašić, his father and his brother became the most politically influential Sarajevans near the end of the 19th century.

Death

Having spent the final 14 years of his life as the mayor of Sarajevo, Fadilpašić died in 1892 and was buried in the Gazi Husrev-beg Mosque.

One year after his death, Mehmed Kapetanović took over as Mayor of Sarajevo until illness forced him to step down in 1899.

--------------------------

Mustafa beg Fadil Pašić (K slici). Tko se sjeća bosanske deputacije, koja je Zagrebom prolazila, sjetit će se odmah i ličnosti, što ju naša slika predstavlja. Fadil Pašić jest veleposjednik i načelnik sarajevski: čovjek liepe naobrazbe, dostojanstvene vanjštine i svjetskih običaja, te se može smatrati representantom toli društvenoga koli političnoga življa, koji je za turske vlade gospodovao u Bosnoj. Fadil Pašić vjere je muhamedanske. Njegov otac bijaše generalom u maloj Aziji, te je u vojničkom poslanstvu došao u Sarajevo, gdje je godine 1826, za vrieme ustanka, poginuo. Obitelj mu ostala ovdje i došla do velika ugleda i dojma. Mustafa Pašić bude za rana odlikovan redom medžidie i posta načelnikom sarajevskim kao najugledniji medju sugradjani. Za boravka svoga u Beču veliku je pozornost svratio na se, što se već odtud vidjeti može, da ga je jedanaest posjetnika potražilo istog-a jutra. kad je risar Zveřina crtao njegov lik. Ni okom netrenuv pripusni Pašić posjetnike, ali ih ujedno uljudno zamoli pritrpiti se dotle, dok nacrt nebude dogotovljen. On je ti nacrtom bio veoma' zadovoljan, te je poda nj svoje ime turski i latinski podpisao.

----------------------------

Priča o prvom gradonačelniku Sarajeva: Mustaj-beg Fadilpašiću

Priča o prvom gradonačelniku Sarajeva počinje ulaskom

austrougarskih jedinica u naš grad. Bilo je to 19. avgusta 1878, kada je više od 14.000 austrougarskih vojnika, vođenih generalom Josipom Filipovićem, osvojilo Sarajevo od Otomana. Borbe su na čitavom području grada trajale od ranog jutra; protiv Filipovićeve vojske otpor su pružale otomanske jedinice pod vodstvom Smaila Haki-bega Selmanovića, vrhovnog komandanta bosanske vojske. U poslijepodnevnim satima, Austrougari su već počeli slaviti, a oko 17 časova, general Filipović ulazi u rezidenciju Konak i od tog trena počinje era austrougarske uprave u Sarajevu.

General Filipović

General Filipović (1818) bio je hrvatski general u Austrijskoj vojsci, rođen u Gospiću. U Austrijsku vojsku pristupio je 1836, i vrlo brzo je napredovao te je u bitkama u Italiji i revoluciji u Mađarskoj stekao visoke vojne činove. Do 1874. postaje komandant vojske u Bohemiji, što će ostati do svoje smrti, 1889.

Do kraja te godine, u ovom će gradu prvo vladati Vojna uprava koja će formirati prijeki sud, te Gradsko poglavarstvo. Sve će voditi upravo general Filipović koji i donosi naredbu da se u Sarajevu formira Općinsko vijeće, odnosno da se obnovi rad Gradskog poglavarstva, Beledije koja je uspostavljena još 1865.

Gradsko poglavarstvo je djelovalo po privremenom Gradskom statutu od 22. avgusta 1878; stalni statut je dobilo 9. januara 1884, a u februaru 1899. on je nešto izmijenjen. Po njemu, grad Sarajevo je sačinjavao općinu sa sedam kotara (rejona). Za prvog načelnika gradske općine imenovan je Mustaj-beg Fadilpašić, od 1878. do 1892. godine.

Fadilpašić je rođen u Sarajevu 1830, u jednoj od najuglednijih i najbogatijih porodica u gradu, ali i BiH.

Fadilpašići, prvobitnog prezimena Šerifović, su po rodbinskim vezama, navodno, pripadali potomcima posljednjeg Božijeg poslanika Muhammeda a.s.

Školovao se u Carigradu gdje je bio imenovan za mulu, a kasnije u Egiptu. U Sarajevo se vraća 1860. godine gdje postaje član Medžilisa-idare (Upravno vijeće). Oženio je Nuri Gradaščević, koja je slovila kao najveći pojedinačni veleposjednik u Bosni i Hercegovini.

Odmah po dolasku austrougarskih vlasti, Mustaj-beg je imenovan načelnikom gradskog poglavarstva koje je prvobitno bilo smješteno u zgradi na lijevoj obali Miljacke, a kasnije u Dženetića kući na Bistriku. Još za vrijeme Mustaj-beg Fadilpašića rodila se potreba za izgradnjom objekta vijećnice kao sjedišta gradske uprave.

Urbani bum

Za vrijeme Fadilpašića – bio je gradonačelnik 14 godina, sve do svoje smrti 1892. godine – Sarajevo je doživjelo primjetne pozitivne promjene (narod ga je posebno cijenio i volio, op.a.), a donesen je i prvi regulacioni plan Sarajeva po koji je predvidio zaštitu i revitalizaciju Baščaršije.

Tramvaj na konjsku vuču bhdani Između Sarajeva i Ilidže je 1880. godine počeo saobraćati omnibus (vrsta kočija na konjsku zapregu), a pet godina kasnije Sarajevo je dobilo prvi tramvaj kojeg su vukli konji.

U prvoj polovini 80-ih godina devetnaestog stoljeća izgrađena je Franjevačka crkva sv. Ante Padovanskog, ustoličen prvi vrhbosanski nadbiskup Josip Štadler, te otvorena pravoslavna bogoslovija. Godine 1882. otvoren je hotel Evropa, prvi moderni hotel u Sarajevu, a dvije godine kasnije i Grand hotel.

Zgrada zemaljske vlade Bosne i Hercegovine, današnja zgrada Predsjedništva BiH izgrađena je 1885. godine, a pored nje zgrada današnje Direkcija željeznica i Ministarstvo inostranih poslova.

Za vrijeme dok je Fadilpašić bio gradonačelnik u Sarajevu, osnovan je i Zemaljski Muzej Bosne i Hercegovine,

kao najstarija institucija te vrste u BiH. Imao je Fadilpašić i

značajnu ulogu u formiranju meteorološke stanice u gradu, na Bjelavama.

Krajem osamdesetih godina devetnaestog stoljeća izgrađena je Katedrala Srca Isusova, otvorena Šerijatska sudačka škola, te zgrada Prve gimnazije. Na mjestu stare izgrađena je nova Gazi Isa-begova banja ili Carev hamam.

Mustaj-beg Fadilpašić preminuo je u 1892. godine u Sarajevu. Sahranjen je u haremu Gazi Husref-begove džamije.

Sa šire strane uzglavnog nišana (nadgrobni spomenik), sa turbanom, uklesan je natpis u pjesmi na turskom jeziku:

"Ah, smrti.

Ugledna ličnost Sarajeva, potomak esrafa (plemstva),

Prezivao se Fadilpašić i bio vrlo pobožna osoba,

Emir Mustafa Hajrudin bijaše cijenjen i poštovan.

Kada mu stiže poziv ‘vrati se’, rado se odazvao glasu,

Jer je za života prikupio opskrbu za Vječnost,

I predao dušu, neka mu je mjesto u raju.

A Gospodar (Bog) nek mu oprosti grijehe i osvijetli grob.

Pa da tako trajno uživa u zaštićenom raju.

Pomoli se učeći Fatihu za sve muslimane

I pomisli da ćeš i ti smrtnu čašu popiti.

Nahife, izreci dževher tarih (ukrašeni natpis) i ovako zamoli:

Bože, Mir-Hajrudina primi svojoj milosti.

Godina 1310."

Radiosarajevo.ba

hamdocamo.wordpress.com/2013/12/06/prica-o-prvom-gradonac...

---------------------------

Gazi Husrev-begova džamija ili samo Begova džamija u Sarajevu je zbog svoje veličine i privlačnosti jedan od najznačajnijih spomenika sakralne islamske arhitekture na Balkanu. Izgrađena je 1530. Džamija je zadužbina Gazi Husrev-bega, vladara bosanskog Sandžaka. Projektovao ju je Ajem Esir Ali iz Tibrisa, jedan od najvećih istanbulskih arhitekata, a gradili su je dubrovački majstori. Džamija je kvadratnog oblika, sa kupolom prečnika 13m i visinom od 26m. Na nju se nadovezuju manje kupole i polukupole. Interijer džamije zrači nesvakidašnjom umjetničkom atmosferom. Uz džamiju se nalazi šadrvan, čija voda služi za ritualno umivanje prije molitve. Današnji oblik s kupolom datira iz 1893. godine. Od 1530. je na istom mjestu stajao bunar. U sjeni džamije i stoljetnih lipa su dva turbeta, u kojima je 1541. ukopan Gazi Husrev-beg i njegov zatočenik i kasnije prijatelj, dalmatinac Murad-beg Tardić. Nedaleko od džamije je sahat-kula i medresa. U 16. vijeku kada je izgrađena, Begova džamija je predstavljala objekat od izuzetne važnosti za urbani razvoj Sarajeva i jedan je od najznačajnijih objekata iz bogate ostavštine Gazi Husrev-bega. To je prva džamija u svijetu koja je dobila električno osvjetljenje 1898. godine.

------------------------

www.flickr.com/photos/morton1905/8474286672

--------------------

www.facebook.com/photo.php?fbid=10212720005170186&set...

čisto blizu je pa si še nisem vzel časa, da bi si ogledal kakor se gre. Tudi fotke iz avta so bolje kot nič.

Je pa v zvezi s to, na fotki, hišo domačije, zanimiva zgodba. Zgradil naj bi jo zadnji gospodar, zase in svojo ljubo. Mati je tej zvezi nasprotovala in on jo je zaklenil in nikoli več, za nobenega, odklenil. Ostal pa je sam, posebnež so rekli.

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

GOSPODĂRIE – BERBEŞTI, JUD. MARAMUREŞ, 1795

Gospodăria ţărănească din satul Berbeşti, judeţul Maramureş, provine dintr-o zonă românească din nordul Transilvaniei în care locuitorii aveau în evul mediu, în schimbul obligaţiilor militare, libertate personală şi drept la proprietate funciară. Poarta înaltă, sculptată cu motivul funiei, dispus liniar sau dezvoltat în X-uri ori cruci înscrise în cerc, era simbolul statutului lor şi permitea proprietarului să acorde protecţie, în mod legal, celor care-i treceau pragul, urmăriţi abuziv de către autorităţi.

Gospodăria are două curţi, o structură caracteristică doar zonelor agro-pastorale (Maramureş, Lăpuş, Sălaj) în care se creşteau în trecut multe cornute mari. În prima curte, rezervată familiei, erau grupate casa (construită în anul 1795), stupina ataşată ei, cămara pentru cereale, fântâna cu apă potabilă şi colejna pentru atelaje, iar în a doua curte, separată de prima printr-o poartă, iernau, iniţial sub cerul liber, vitele, mai târziu fiind construite aici, pentru ele, anexele gospodăreşti necesare: şura cu două poieţi (construită în anul 1896), două fânare, coteţele pentru porci şi păsări, fântâna pentru adăpat. O altă fântână, poligonală, este amplasată în afara gospodăriei.

Casa, construită din bârne de stejar foarte late, cioplite, avea trei încăperi şi o prispă (şatră) spaţioasă, cu stâlpi şi arcade realizate artistic. Vatra liberă, cu cuptor de copt, ocupă mare parte din încăperea de locuit, iar laviţele late, dispuse în unghi, folosite pentru dormit, au aceeaşi vechime cu casa. Printre piesele ţesute, expuse compact, pe rudă, în colţul cu patul, predomină piesele din lână. Cuierele cu ceramică domină colţul mesei, care avea funcţii de reprezentare socială.

www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale#58

Parcul Etnografic Romulus Vuia

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumania.

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

GOSPODĂRIE – IMPER, JUD. HARGHITA, 1678

Gospodăria din Imper, reprezintă în muzeu Secuimea, o zonă de cultură rurală maghiară în care, în schimbul obligaţiilor militare, locuitorii şi-au păstrat libertatea personală şi un statut juridic special până în anul 1876.

Casa, construită în anul 1678, conform unei inscripţii de pe meştergrinda bogat ornamentată, a aparţinut unui mic nobil secui. Are pereţi din bârne de brad rotunde, acoperiş de şindrilă şi un plan constând dintr-o încăpere principală, de reprezentare, o încăpere semideschisă în spatele acesteia, destinată bătrânilor sau fetei de măritat, o a doua încăpere în prelungirea acesteia, locuită cotidian, şi o prispă pe colţ, închisă ulterior cu scânduri. Încăperea mare are o vatră liberă scundă, cu un coş monumental, din cahle smălţuite, verzi, decorate. Pe peretele din faţă, alături de cuierul cu ceramică decorativă este expus şi un ceas, închis într-un dulăpior pictat, executat de un meşter local. Mobilierul din brad, pictat sau vopsit, cu influenţe citadine, domină, înlocuind mobilierul ţărănesc mai vechi, general european, din lemn de fag, ornamentat prin crestare, reprezentat aici doar printr-o ladă veche, scoasă pe prispa închisă. Ruda cu ştergare este plasată în încăperea semideschisă, iar deasupra patului de reprezentare este expus un păretar de lână de mari dimensiuni, element caracteristic acestei zone.

Şura cu poiată, de mari dimensiuni, ilustrează importanţa creşterii cornutelor mari la secui. Cuptoriştea, despărţită de coteţele de porci printr-un şopron, conţine cuptorul de copt pâine şi servea şi ca bucătărie de vară. Poarta înaltă, cu porumbar, semnala statutul de om liber al proprietarului.

www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale#54

www.imdb.com/title/tt0472813/

GOSPODĂRIE – ALMAŞ, JUD. ARAD, A DOUA JUMĂTATE A SEC. AL XIX-LEA

Parcul Etnografic Romulus Vuia

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumanie. However, the park is closed to the public from the beginning of November to the end of April.

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...

Gospodaria din Cherelus a fost adusa in muzeu în 1965, constituind o marturie a culturii romanesti din rasaritul Campiei Crisurilor. Cultivarea pamantului si cresterea vitelor au fost principalele ocupatii ale locuitorilor din zona. Încadrat de vaile raurilor Crisul Alb si Teuz, satul Cherelus a fost sistematizat in perioada stapânirii austro-ungare asupra Transilvaniei. In consecinta, asezarea s-a dezvoltat ca un sat compact, cu strazile paralele intersectandu-se perpendicular. Ansamblul gospodaresc este format din: locuinta si anexele gospodaresti: "istalaul" (sura cu grajd) si "gabanasul";constructiile sunt imprejmuite de un gard de nuiele stresinit cu spini.

Casa este construita pe o fundatie de piatra, peste care sunt asezate, talpa masiva si cununile de barne, din lemn de stejar.Peretii sunt apoi "brusiti" si lipiti cu pamant, in interior si exterior si varuiti. Acoperisul in doua ape, cu fronton francon, are invelitoare din stuf, batut in trepte.

Planul casei este format dintr-o tinda mediana, flancata de doua incaperi. camera "de parada" in dreapta si camera de zi cu zi,din stanga. In tinda sunt plasate vetrele celor doua sobe "oarbe", iar in camere se afla cuptoarele propriu-zise: unul tronconic, construit din nuiele fixate intr-o vatra de pamant si apoi lipite cu lut si celalalt, din camera "de parada" in forma unui trunchi de piramida, facut din chirpici. Fumul si scanteile vetrelor din tinda sunt captate de un horn din barne lipite, tot de forma unui trunchi de piramida, care are deschiderea in afara, prin acoperis.

Interiorul casei retine atentia atat prin piesele de mobilier cat si prin textilele decorative._Dintre piesele de mobilier, specifice zonei sunt lazile de zestre "cu spinare" (cu capacul curbat),lavitele lungi, cu spatar si dulapioarele de perete ("uiegare"). In camera de zi retine atentia patul "cu capac" ,imbracat in fastuase tesaturi de canepa si lana, amplu decorate, care-l izoleaza de restul incaperii, in mod asemanator patului baldachin.

Incaperile sunt decorate cu diverse tipuri de tesaturii viu colorate: stergare albe din bumbac cu capete alese, puse "roata prin casa" si "ponevile" de lana(cuverturi), asezate pe paturi. Ceramica smaltuita si nesmaltuita, verde si rosie, din centrele Halmagel si Leheceni, cat si icoanele pictate pe sticla, in stilul specific vestului Transilvaniei, intregesc atmosfera acestei case, reprezentative pentru locuinta taraneasca din zona Crisului Alb.

Sursa:

www.muzeul-satului.ro/trans_13_cherelus.php

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Problema săptămânii: cum să urci un morman de lemne pe bloc, fără lift, macara sau trepte?

Omul gospodar își face… stoc de lemne pentru la iarnă! Nu contează că stă la bloc, într-un apartament sau într-o garsonieră de cȃțiva metri pătrați, în care nu mai e loc să înghesui mobilă, darămite...

www.imagecdn.barlad-news.ro/uploads/2017/09/morman-scandu...

www.barlad-news.ro/problema-saptamanii-cum-sa-urci-un-mor...

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

REPORTAJUL VIDEO:

fb.watch/2tNAb0GgCJ/

Între tăcere și sunet. Copiii din nordul țării care învață să audă

Literatura de specialitate mondială arată că un copil din 1000 se naşte cu probleme de auz. Și tot un copil din 1000 dobândește o astfel de deficiență în primii ani de viață. În această situație, cu cât mai repede este depistată problema, cu atât mai mari sunt șansele de recuperare.

Cheia este efectuarea screeningului audiologic, adică a unui examen medical de auz, în primele zile sau luni de viață ale bebelușilor. În lipsa acestei investigații medicale, copiii sunt diagnosticaţi la o vȃrstă medie de 2,5 ani, ceea ce înseamnă o perioadă lungă în care copiii nu aud sunete sau le aud prost și în care învață să vorbească mult mai greu.

De cele mai multe ori, părinții sunt cei care depistează deficiențele de auz ale copiilor. „De exemplu, se întâmplă ca mama să strice ceva prin casă și să realizeze că zgomotul nu l-a deranjat deloc pe copil. Și abia atunci părinții merg la medic”, spune Angela Moiseeva, directoarea AO „Audiviz” din mun. Bălți. Asociația oferă servicii inovative și complexe de intervenție timpurie pentru copiii cu deficiențe de auz din regiunea de nord a țării. În prezent, peste 40 de minori participă regulat la activitățile desfășurate de asociație.

Cum se face screeningul audiologic

În cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova, AO „Audiviz” a beneficiat de un grant în valoare de aproape 50000 EUR. O parte din bani au fost folosiți anume pentru cumpărarea unui dispozitiv pentru screening audiologic și a unui aparat logopedic.

OtoRead Screening este un dispozitiv tehnologic medical care funcționează pe baza otoemisiunilor acustice determinate automat (OEA) și este cel mai răspândit test de screening auditiv. Aparatul permite o examinare eficientă a nou-născuţilor în timpul somnului lor natural, ori în stare de veghe dacă bebelușul este liniştit, prin introducerea unei sonde în urechea acestuia.

În R. Moldova există puține astfel de aparate. OtoRead Screening a costat 114900,00 lei.

Verboton VT15 este un dispozitiv logopedic portabil individual pentru dezvoltarea atenției auditive și vorbirii. Mecanismul asigură o amplificare a sunetului cu setări separate pentru urechea stângă și dreaptă. De asemenea, conține un indicator de control al volumului. Verboton este echipat cu un vibrator, căști, microfon și un vibrodisc. Vibrodiscul se conectează la Verboton și este conceput astfel încât să-i fie mai ușor copilului să emită primele sunete, să-și dezvolte vorbirea, să reacționeze când aude cuvinte și zgomote. Acest aparat a costat 108100,00 lei și a fost achiziționat în cadrul aceluiași proiect finanțat de Uniunea Europeană.

La sediul asociației au loc ședințe de terapie de limbaj, terapie auditivă pentru copii și un atelier de dezvoltare a abilităților părintești. Acesta reprezintă, de fapt, o apropiere între părinți și copiii lor, o modalitate de a se cunoaște, a colabora și a comunica mai eficient. În cadrul acestei activități, copiii, ajutați de părinți, confecționează diverse articole handmade, în special bijuterii. 30 de copii au primit câte un set de materiale de lucru necesare pentru confecționarea bijuteriilor.

Copilul trebuie să conștientizeze că are o voce

Danu are 13 ani și beneficiază de aceste servicii de doi ani. Mama sa, Ecaterina, mărturisește că băiatul a evoluat uimitor în acest timp. A învățat să scrie și să citească.

„Mi-am dat seama că Danu are probleme de auz mai târziu… Abia la 4 ani a început să poarte aparat auditiv. A durat ceva timp până medicii au constatat că nivelul lui de auz este foarte, foarte mic. Eu am acceptat greu această idee”, recunoaște mama adolescentului.

Aceasta povestește că au urmat ani de zile în care au mers la mai mulți specialiști pentru a-l ajuta pe Danu să-și dezvolte limbajul și alte abilități, dar fără succes. „Cu doi ani în urmă am aflat de Audiviz și am venit la centrul lor. În câteva luni de la venirea noastră aici, Danu a învățat să citească, să scrie, să pronunțe cuvinte, dar să și comunice prin limbajul mimico-gestual”, povestește Ecaterina.

„A auzi este una, dar a prelucra ceea ce auzi este altceva. Copilul trebuie să conștientizeze că el produce niște sunete, că are o voce. Când a venit Danu prima dată la noi, mi-am dat seama imediat că el va putea să învețe să vorbească. Deschideam eu gura să spun ceva, deschidea și el gura. Era foarte atent, dornic”, spune Angela Moiseeva, directoarea AO „Audiviz” și psihopedagogă.

„Nu vor să audă, pentru că s-au obișnuit cu liniștea”

Aceasta adaugă că, în cazul lui Danu, un factor care l-a ajutat să înceapă să vorbească și să citească este faptul că poartă aparat auditiv de mulți ani. „El a avut timp să se deprindă cu sunetele, să conștientizeze că aude, să-și perceapă și propria voce. Din momentul în care asta se întâmplă, reabilitarea devine mai ușoară”, adaugă psihopedagoga.

Angela Moiseeva afirmă că, pentru copiii care au trăit ani de zile în liniște, este greu să accepte lumea sunetelor. „Uneori, copiii își deconectează singuri aparatele auditive. Ei nu vor să audă, pentru că s-au obișnuit foarte mult cu liniștea”, explică specialista.

Ecaterina, mama lui Danu, povestește că acum adolescentul este independent și se descurcă singur la o mulțime de activități. „Merge și vine de la școală singur. Își face temele. E foarte bun la matematică și informatică. Joacă fotbal. Mă ajută în gospodărie. Este foarte bravo!”, afirmă femeia. „Datorăm această evoluție doamnei Angela pe care o considerăm membră a familiei noastre. Să știți că Danu nu acceptă pe oricine și nu se apropie foarte ușor de oameni, dar pe doamna Angela a primit-o cu inima deschisă”, adaugă mama băiatului.

„Aici, copilul este mai deschis, mai prietenos și mai curios”

Printre beneficiarii serviciilor prestate de AO „Audiviz” se numără și Avenir, un băiețel de 5 ani. Mama sa, Ina, spune că Avenir ar putea auzi doar cu ajutorul unui implant cohlear.

Implantul cohlear este diferit de protezele auditive. Dacă protezele se pretează la persoanele cu pierdere ușoară sau moderată a auzului și funcționează prin simpla amplificare a sunetului, implantul cohlear înlocuiește funcționarea părţii afectate a urechii interne (cohleea) pentru a trimite, prin intermediul unui microcip, semnale sonore către creier.

Un aparat auditiv simplu nu îl poate ajuta foarte mult pe băiatul de 5 ani, în schimb dispozitivul logopedic „Verboton” îl ajută să deslușească niște sunete și să le și pronunțe.

„De când venim aici, Avenir este mai deschis, mai prietenos și mai curios. Îi place să se joace cu surioara lui de numai câteva luni. Este foarte energic. Noi comunicăm prin semne. El îmi arată ce vrea, unde vrea, de ce are nevoie”, explică Ina.

Angela Moiseeva spune că simțul auzului trebuie antrenat. „Chiar dacă un copil poartă aparat auditiv, de multe ori, el nu conștientizează că aude. Atenția auditivă este esențială și se antrenează prin terapie. De exemplu, folosirea instrumentelor muzicale este un exercițiu eficient și foarte interesant pentru copii”, precizează psihopedagoga.

„Practic nu mai am puteri și răbdare”

Pe lângă activitățile destinate recuperării și dezvoltării copiilor, la fel de importante sunt activitățile dedicate părinților. Daniela își crește singură cele două fetițe, Nicoleta și Valeria. Cea mai mare are 13 ani și luptă cu mai multe probleme de sănătate, printre care și deficiențe de auz. Femeia mărturisește că este o adevărată provocare să comunice cu fiica ei. „Nu ascultă, nu se dezvoltă… Foarte greu e să comunici, să-i lămurești. Totul iubește să facă pe-a ei, nu prea ascultă, se enervează…”, povestește Daniela. „Vin aici cu ambele fetițe, pentru că sunt activități interesante pentru ele, dar și pentru mine. Vorbesc cu alți părinți, aflu ce probleme au alți copii. Practic nu mai am puteri și răbdare. E foarte greu să reziști, din punct de vedere emoțional”, dezvăluie Daniela.

Aceasta mai spune că ambelor fetițe le place să participe la atelierele de creație menite să întărească relația dintre copil și familia lui și să contribuie la transformarea părinților în principalul factor educaţional în reabilitarea celor mici. „Ne apropiem în timpul atelierelor. Fetițelor le place să facă bijuterii, în special. Cea mare este chiar talentată… de multe ori îmi dăruiește mie ce creează. Mă gândesc că dacă își dezvoltă abilitățile, pe viitor, această activitate și pasiune a ei ar putea fi o sursă de venit”, consideră Daniela.

Toate aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului „Intervenţia timpurie – o şansă în plus în procesul de reabilitare a copilului cu dizabilități de auz” conceput de AO „Audiviz” în colaborare cu IMSP Centrul Medicilor de Familie municipal Bălți.

Deocamdată, activitățile se desfășoară la sediul asociației obștești, dar mai târziu ocupațiile vor avea loc chiar în Centrul Medicilor de Familie.

„Directorul acestei instituții, domnul Veaceslav Batîr, a fost foarte deschis la propunerea noastră de colaborare și am reușit să dezvoltăm un parteneriat de succes. Astfel, în cadrul centrului au fost amenajate și dotate două cabinete: unul pentru screening audiologic și altul pentru terapiile logopedice. S-au efectuat lucrări de fonoizolare a pereților, a fost instalată lumina și căldura în aceste încăperi, s-a construit o sală de baie preconizată pentru beneficiari, cheltuielile fiind suportate de Centrul Medicilor de Familie”, explică Angela Moiseeva.

Webinare pentru părinți și profesori

Din cauza pandemiei, o parte din activitățile din cadrul proiectului s-au desfășurat în mediul online. De exemplu, în luna mai a avut loc primul webinar – „Părintele co-terapeut în progresul și recuperarea copilului cu deficiență de auz”. Scopul acestuia a fost formarea competențelor necesare părinților în cazul în care copiii au deficiențe de auz: cauzele, efectele surdității asupra dezvoltării copilului, metode și tehnici specifice de abordare a acestora, dar și dezvoltarea abilităților de utilizare a protezelor auditive. Întâlnirea a adunat 26 de părinți din municipiul Bălți.

A fost organizat un webinar și pe subiectul „Auzul – unul dintre cele mai importante simțuri ale omului”, adresat specialiștilor din instituțiile de învățământ. Au participat 33 de specialiști din 7 instituţii de învățământ din municipiul Bălți: logopezi, profesori, cadre didactice de sprijin și psihologi.

În total, de activitățile desfășurate în cadrul proiectului beneficiază 122 de persoane printre care 57 de copii și 75 de adulți.

De asemenea, în cadrul proiectului, se va crea în mun. Bălți un mecanism pentru identificarea, referirea şi monitorizarea copiilor cu deficiențe de auz și a familiilor lor. Mecanismul este menit să faciliteze interacțiunea la nivel local a instituțiilor din domeniul medical, educațional și social, așa încât copiii să beneficieze de o mai bună protecție și acces la servicii medico-sociale de calitate.

Totodată, a fost creată deja o bază de date electronică a copiilor din mun. Bălți cu deficiențe de auz pentru a fi luați la evidență de către specialiști.

***

Astăzi, zeci de copii beneficiază de sprijinul oferit de AO „Audiviz”. Alături de profesorii de la centru și de părinții lor, ei învață să facă față provocărilor și se pregătesc pentru un viitor în care sunt membri activi și apreciați în comunitate.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

GOSPODĂRIE – BERBEŞTI, JUD. MARAMUREŞ, 1795

Gospodăria ţărănească din satul Berbeşti, judeţul Maramureş, provine dintr-o zonă românească din nordul Transilvaniei în care locuitorii aveau în evul mediu, în schimbul obligaţiilor militare, libertate personală şi drept la proprietate funciară. Poarta înaltă, sculptată cu motivul funiei, dispus liniar sau dezvoltat în X-uri ori cruci înscrise în cerc, era simbolul statutului lor şi permitea proprietarului să acorde protecţie, în mod legal, celor care-i treceau pragul, urmăriţi abuziv de către autorităţi.

Gospodăria are două curţi, o structură caracteristică doar zonelor agro-pastorale (Maramureş, Lăpuş, Sălaj) în care se creşteau în trecut multe cornute mari. În prima curte, rezervată familiei, erau grupate casa (construită în anul 1795), stupina ataşată ei, cămara pentru cereale, fântâna cu apă potabilă şi colejna pentru atelaje, iar în a doua curte, separată de prima printr-o poartă, iernau, iniţial sub cerul liber, vitele, mai târziu fiind construite aici, pentru ele, anexele gospodăreşti necesare: şura cu două poieţi (construită în anul 1896), două fânare, coteţele pentru porci şi păsări, fântâna pentru adăpat. O altă fântână, poligonală, este amplasată în afara gospodăriei.

Casa, construită din bârne de stejar foarte late, cioplite, avea trei încăperi şi o prispă (şatră) spaţioasă, cu stâlpi şi arcade realizate artistic. Vatra liberă, cu cuptor de copt, ocupă mare parte din încăperea de locuit, iar laviţele late, dispuse în unghi, folosite pentru dormit, au aceeaşi vechime cu casa. Printre piesele ţesute, expuse compact, pe rudă, în colţul cu patul, predomină piesele din lână. Cuierele cu ceramică domină colţul mesei, care avea funcţii de reprezentare socială.

www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale#58

Parcul Etnografic Romulus Vuia

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumania.

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

REPORTAJUL VIDEO:

fb.watch/2tNAb0GgCJ/

Între tăcere și sunet. Copiii din nordul țării care învață să audă

Literatura de specialitate mondială arată că un copil din 1000 se naşte cu probleme de auz. Și tot un copil din 1000 dobândește o astfel de deficiență în primii ani de viață. În această situație, cu cât mai repede este depistată problema, cu atât mai mari sunt șansele de recuperare.

Cheia este efectuarea screeningului audiologic, adică a unui examen medical de auz, în primele zile sau luni de viață ale bebelușilor. În lipsa acestei investigații medicale, copiii sunt diagnosticaţi la o vȃrstă medie de 2,5 ani, ceea ce înseamnă o perioadă lungă în care copiii nu aud sunete sau le aud prost și în care învață să vorbească mult mai greu.

De cele mai multe ori, părinții sunt cei care depistează deficiențele de auz ale copiilor. „De exemplu, se întâmplă ca mama să strice ceva prin casă și să realizeze că zgomotul nu l-a deranjat deloc pe copil. Și abia atunci părinții merg la medic”, spune Angela Moiseeva, directoarea AO „Audiviz” din mun. Bălți. Asociația oferă servicii inovative și complexe de intervenție timpurie pentru copiii cu deficiențe de auz din regiunea de nord a țării. În prezent, peste 40 de minori participă regulat la activitățile desfășurate de asociație.

Cum se face screeningul audiologic

În cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova, AO „Audiviz” a beneficiat de un grant în valoare de aproape 50000 EUR. O parte din bani au fost folosiți anume pentru cumpărarea unui dispozitiv pentru screening audiologic și a unui aparat logopedic.

OtoRead Screening este un dispozitiv tehnologic medical care funcționează pe baza otoemisiunilor acustice determinate automat (OEA) și este cel mai răspândit test de screening auditiv. Aparatul permite o examinare eficientă a nou-născuţilor în timpul somnului lor natural, ori în stare de veghe dacă bebelușul este liniştit, prin introducerea unei sonde în urechea acestuia.

În R. Moldova există puține astfel de aparate. OtoRead Screening a costat 114900,00 lei.

Verboton VT15 este un dispozitiv logopedic portabil individual pentru dezvoltarea atenției auditive și vorbirii. Mecanismul asigură o amplificare a sunetului cu setări separate pentru urechea stângă și dreaptă. De asemenea, conține un indicator de control al volumului. Verboton este echipat cu un vibrator, căști, microfon și un vibrodisc. Vibrodiscul se conectează la Verboton și este conceput astfel încât să-i fie mai ușor copilului să emită primele sunete, să-și dezvolte vorbirea, să reacționeze când aude cuvinte și zgomote. Acest aparat a costat 108100,00 lei și a fost achiziționat în cadrul aceluiași proiect finanțat de Uniunea Europeană.

La sediul asociației au loc ședințe de terapie de limbaj, terapie auditivă pentru copii și un atelier de dezvoltare a abilităților părintești. Acesta reprezintă, de fapt, o apropiere între părinți și copiii lor, o modalitate de a se cunoaște, a colabora și a comunica mai eficient. În cadrul acestei activități, copiii, ajutați de părinți, confecționează diverse articole handmade, în special bijuterii. 30 de copii au primit câte un set de materiale de lucru necesare pentru confecționarea bijuteriilor.

Copilul trebuie să conștientizeze că are o voce

Danu are 13 ani și beneficiază de aceste servicii de doi ani. Mama sa, Ecaterina, mărturisește că băiatul a evoluat uimitor în acest timp. A învățat să scrie și să citească.

„Mi-am dat seama că Danu are probleme de auz mai târziu… Abia la 4 ani a început să poarte aparat auditiv. A durat ceva timp până medicii au constatat că nivelul lui de auz este foarte, foarte mic. Eu am acceptat greu această idee”, recunoaște mama adolescentului.

Aceasta povestește că au urmat ani de zile în care au mers la mai mulți specialiști pentru a-l ajuta pe Danu să-și dezvolte limbajul și alte abilități, dar fără succes. „Cu doi ani în urmă am aflat de Audiviz și am venit la centrul lor. În câteva luni de la venirea noastră aici, Danu a învățat să citească, să scrie, să pronunțe cuvinte, dar să și comunice prin limbajul mimico-gestual”, povestește Ecaterina.

„A auzi este una, dar a prelucra ceea ce auzi este altceva. Copilul trebuie să conștientizeze că el produce niște sunete, că are o voce. Când a venit Danu prima dată la noi, mi-am dat seama imediat că el va putea să învețe să vorbească. Deschideam eu gura să spun ceva, deschidea și el gura. Era foarte atent, dornic”, spune Angela Moiseeva, directoarea AO „Audiviz” și psihopedagogă.

„Nu vor să audă, pentru că s-au obișnuit cu liniștea”

Aceasta adaugă că, în cazul lui Danu, un factor care l-a ajutat să înceapă să vorbească și să citească este faptul că poartă aparat auditiv de mulți ani. „El a avut timp să se deprindă cu sunetele, să conștientizeze că aude, să-și perceapă și propria voce. Din momentul în care asta se întâmplă, reabilitarea devine mai ușoară”, adaugă psihopedagoga.

Angela Moiseeva afirmă că, pentru copiii care au trăit ani de zile în liniște, este greu să accepte lumea sunetelor. „Uneori, copiii își deconectează singuri aparatele auditive. Ei nu vor să audă, pentru că s-au obișnuit foarte mult cu liniștea”, explică specialista.

Ecaterina, mama lui Danu, povestește că acum adolescentul este independent și se descurcă singur la o mulțime de activități. „Merge și vine de la școală singur. Își face temele. E foarte bun la matematică și informatică. Joacă fotbal. Mă ajută în gospodărie. Este foarte bravo!”, afirmă femeia. „Datorăm această evoluție doamnei Angela pe care o considerăm membră a familiei noastre. Să știți că Danu nu acceptă pe oricine și nu se apropie foarte ușor de oameni, dar pe doamna Angela a primit-o cu inima deschisă”, adaugă mama băiatului.

„Aici, copilul este mai deschis, mai prietenos și mai curios”

Printre beneficiarii serviciilor prestate de AO „Audiviz” se numără și Avenir, un băiețel de 5 ani. Mama sa, Ina, spune că Avenir ar putea auzi doar cu ajutorul unui implant cohlear.

Implantul cohlear este diferit de protezele auditive. Dacă protezele se pretează la persoanele cu pierdere ușoară sau moderată a auzului și funcționează prin simpla amplificare a sunetului, implantul cohlear înlocuiește funcționarea părţii afectate a urechii interne (cohleea) pentru a trimite, prin intermediul unui microcip, semnale sonore către creier.

Un aparat auditiv simplu nu îl poate ajuta foarte mult pe băiatul de 5 ani, în schimb dispozitivul logopedic „Verboton” îl ajută să deslușească niște sunete și să le și pronunțe.

„De când venim aici, Avenir este mai deschis, mai prietenos și mai curios. Îi place să se joace cu surioara lui de numai câteva luni. Este foarte energic. Noi comunicăm prin semne. El îmi arată ce vrea, unde vrea, de ce are nevoie”, explică Ina.

Angela Moiseeva spune că simțul auzului trebuie antrenat. „Chiar dacă un copil poartă aparat auditiv, de multe ori, el nu conștientizează că aude. Atenția auditivă este esențială și se antrenează prin terapie. De exemplu, folosirea instrumentelor muzicale este un exercițiu eficient și foarte interesant pentru copii”, precizează psihopedagoga.

„Practic nu mai am puteri și răbdare”

Pe lângă activitățile destinate recuperării și dezvoltării copiilor, la fel de importante sunt activitățile dedicate părinților. Daniela își crește singură cele două fetițe, Nicoleta și Valeria. Cea mai mare are 13 ani și luptă cu mai multe probleme de sănătate, printre care și deficiențe de auz. Femeia mărturisește că este o adevărată provocare să comunice cu fiica ei. „Nu ascultă, nu se dezvoltă… Foarte greu e să comunici, să-i lămurești. Totul iubește să facă pe-a ei, nu prea ascultă, se enervează…”, povestește Daniela. „Vin aici cu ambele fetițe, pentru că sunt activități interesante pentru ele, dar și pentru mine. Vorbesc cu alți părinți, aflu ce probleme au alți copii. Practic nu mai am puteri și răbdare. E foarte greu să reziști, din punct de vedere emoțional”, dezvăluie Daniela.

Aceasta mai spune că ambelor fetițe le place să participe la atelierele de creație menite să întărească relația dintre copil și familia lui și să contribuie la transformarea părinților în principalul factor educaţional în reabilitarea celor mici. „Ne apropiem în timpul atelierelor. Fetițelor le place să facă bijuterii, în special. Cea mare este chiar talentată… de multe ori îmi dăruiește mie ce creează. Mă gândesc că dacă își dezvoltă abilitățile, pe viitor, această activitate și pasiune a ei ar putea fi o sursă de venit”, consideră Daniela.

Toate aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului „Intervenţia timpurie – o şansă în plus în procesul de reabilitare a copilului cu dizabilități de auz” conceput de AO „Audiviz” în colaborare cu IMSP Centrul Medicilor de Familie municipal Bălți.

Deocamdată, activitățile se desfășoară la sediul asociației obștești, dar mai târziu ocupațiile vor avea loc chiar în Centrul Medicilor de Familie.

„Directorul acestei instituții, domnul Veaceslav Batîr, a fost foarte deschis la propunerea noastră de colaborare și am reușit să dezvoltăm un parteneriat de succes. Astfel, în cadrul centrului au fost amenajate și dotate două cabinete: unul pentru screening audiologic și altul pentru terapiile logopedice. S-au efectuat lucrări de fonoizolare a pereților, a fost instalată lumina și căldura în aceste încăperi, s-a construit o sală de baie preconizată pentru beneficiari, cheltuielile fiind suportate de Centrul Medicilor de Familie”, explică Angela Moiseeva.

Webinare pentru părinți și profesori

Din cauza pandemiei, o parte din activitățile din cadrul proiectului s-au desfășurat în mediul online. De exemplu, în luna mai a avut loc primul webinar – „Părintele co-terapeut în progresul și recuperarea copilului cu deficiență de auz”. Scopul acestuia a fost formarea competențelor necesare părinților în cazul în care copiii au deficiențe de auz: cauzele, efectele surdității asupra dezvoltării copilului, metode și tehnici specifice de abordare a acestora, dar și dezvoltarea abilităților de utilizare a protezelor auditive. Întâlnirea a adunat 26 de părinți din municipiul Bălți.

A fost organizat un webinar și pe subiectul „Auzul – unul dintre cele mai importante simțuri ale omului”, adresat specialiștilor din instituțiile de învățământ. Au participat 33 de specialiști din 7 instituţii de învățământ din municipiul Bălți: logopezi, profesori, cadre didactice de sprijin și psihologi.

În total, de activitățile desfășurate în cadrul proiectului beneficiază 122 de persoane printre care 57 de copii și 75 de adulți.

De asemenea, în cadrul proiectului, se va crea în mun. Bălți un mecanism pentru identificarea, referirea şi monitorizarea copiilor cu deficiențe de auz și a familiilor lor. Mecanismul este menit să faciliteze interacțiunea la nivel local a instituțiilor din domeniul medical, educațional și social, așa încât copiii să beneficieze de o mai bună protecție și acces la servicii medico-sociale de calitate.

Totodată, a fost creată deja o bază de date electronică a copiilor din mun. Bălți cu deficiențe de auz pentru a fi luați la evidență de către specialiști.

***

Astăzi, zeci de copii beneficiază de sprijinul oferit de AO „Audiviz”. Alături de profesorii de la centru și de părinții lor, ei învață să facă față provocărilor și se pregătesc pentru un viitor în care sunt membri activi și apreciați în comunitate.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

REPORTAJUL VIDEO:

fb.watch/2tNAb0GgCJ/

Între tăcere și sunet. Copiii din nordul țării care învață să audă

Literatura de specialitate mondială arată că un copil din 1000 se naşte cu probleme de auz. Și tot un copil din 1000 dobândește o astfel de deficiență în primii ani de viață. În această situație, cu cât mai repede este depistată problema, cu atât mai mari sunt șansele de recuperare.

Cheia este efectuarea screeningului audiologic, adică a unui examen medical de auz, în primele zile sau luni de viață ale bebelușilor. În lipsa acestei investigații medicale, copiii sunt diagnosticaţi la o vȃrstă medie de 2,5 ani, ceea ce înseamnă o perioadă lungă în care copiii nu aud sunete sau le aud prost și în care învață să vorbească mult mai greu.

De cele mai multe ori, părinții sunt cei care depistează deficiențele de auz ale copiilor. „De exemplu, se întâmplă ca mama să strice ceva prin casă și să realizeze că zgomotul nu l-a deranjat deloc pe copil. Și abia atunci părinții merg la medic”, spune Angela Moiseeva, directoarea AO „Audiviz” din mun. Bălți. Asociația oferă servicii inovative și complexe de intervenție timpurie pentru copiii cu deficiențe de auz din regiunea de nord a țării. În prezent, peste 40 de minori participă regulat la activitățile desfășurate de asociație.

Cum se face screeningul audiologic

În cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova, AO „Audiviz” a beneficiat de un grant în valoare de aproape 50000 EUR. O parte din bani au fost folosiți anume pentru cumpărarea unui dispozitiv pentru screening audiologic și a unui aparat logopedic.

OtoRead Screening este un dispozitiv tehnologic medical care funcționează pe baza otoemisiunilor acustice determinate automat (OEA) și este cel mai răspândit test de screening auditiv. Aparatul permite o examinare eficientă a nou-născuţilor în timpul somnului lor natural, ori în stare de veghe dacă bebelușul este liniştit, prin introducerea unei sonde în urechea acestuia.

În R. Moldova există puține astfel de aparate. OtoRead Screening a costat 114900,00 lei.

Verboton VT15 este un dispozitiv logopedic portabil individual pentru dezvoltarea atenției auditive și vorbirii. Mecanismul asigură o amplificare a sunetului cu setări separate pentru urechea stângă și dreaptă. De asemenea, conține un indicator de control al volumului. Verboton este echipat cu un vibrator, căști, microfon și un vibrodisc. Vibrodiscul se conectează la Verboton și este conceput astfel încât să-i fie mai ușor copilului să emită primele sunete, să-și dezvolte vorbirea, să reacționeze când aude cuvinte și zgomote. Acest aparat a costat 108100,00 lei și a fost achiziționat în cadrul aceluiași proiect finanțat de Uniunea Europeană.

La sediul asociației au loc ședințe de terapie de limbaj, terapie auditivă pentru copii și un atelier de dezvoltare a abilităților părintești. Acesta reprezintă, de fapt, o apropiere între părinți și copiii lor, o modalitate de a se cunoaște, a colabora și a comunica mai eficient. În cadrul acestei activități, copiii, ajutați de părinți, confecționează diverse articole handmade, în special bijuterii. 30 de copii au primit câte un set de materiale de lucru necesare pentru confecționarea bijuteriilor.

Copilul trebuie să conștientizeze că are o voce

Danu are 13 ani și beneficiază de aceste servicii de doi ani. Mama sa, Ecaterina, mărturisește că băiatul a evoluat uimitor în acest timp. A învățat să scrie și să citească.

„Mi-am dat seama că Danu are probleme de auz mai târziu… Abia la 4 ani a început să poarte aparat auditiv. A durat ceva timp până medicii au constatat că nivelul lui de auz este foarte, foarte mic. Eu am acceptat greu această idee”, recunoaște mama adolescentului.

Aceasta povestește că au urmat ani de zile în care au mers la mai mulți specialiști pentru a-l ajuta pe Danu să-și dezvolte limbajul și alte abilități, dar fără succes. „Cu doi ani în urmă am aflat de Audiviz și am venit la centrul lor. În câteva luni de la venirea noastră aici, Danu a învățat să citească, să scrie, să pronunțe cuvinte, dar să și comunice prin limbajul mimico-gestual”, povestește Ecaterina.

„A auzi este una, dar a prelucra ceea ce auzi este altceva. Copilul trebuie să conștientizeze că el produce niște sunete, că are o voce. Când a venit Danu prima dată la noi, mi-am dat seama imediat că el va putea să învețe să vorbească. Deschideam eu gura să spun ceva, deschidea și el gura. Era foarte atent, dornic”, spune Angela Moiseeva, directoarea AO „Audiviz” și psihopedagogă.

„Nu vor să audă, pentru că s-au obișnuit cu liniștea”

Aceasta adaugă că, în cazul lui Danu, un factor care l-a ajutat să înceapă să vorbească și să citească este faptul că poartă aparat auditiv de mulți ani. „El a avut timp să se deprindă cu sunetele, să conștientizeze că aude, să-și perceapă și propria voce. Din momentul în care asta se întâmplă, reabilitarea devine mai ușoară”, adaugă psihopedagoga.

Angela Moiseeva afirmă că, pentru copiii care au trăit ani de zile în liniște, este greu să accepte lumea sunetelor. „Uneori, copiii își deconectează singuri aparatele auditive. Ei nu vor să audă, pentru că s-au obișnuit foarte mult cu liniștea”, explică specialista.

Ecaterina, mama lui Danu, povestește că acum adolescentul este independent și se descurcă singur la o mulțime de activități. „Merge și vine de la școală singur. Își face temele. E foarte bun la matematică și informatică. Joacă fotbal. Mă ajută în gospodărie. Este foarte bravo!”, afirmă femeia. „Datorăm această evoluție doamnei Angela pe care o considerăm membră a familiei noastre. Să știți că Danu nu acceptă pe oricine și nu se apropie foarte ușor de oameni, dar pe doamna Angela a primit-o cu inima deschisă”, adaugă mama băiatului.

„Aici, copilul este mai deschis, mai prietenos și mai curios”

Printre beneficiarii serviciilor prestate de AO „Audiviz” se numără și Avenir, un băiețel de 5 ani. Mama sa, Ina, spune că Avenir ar putea auzi doar cu ajutorul unui implant cohlear.

Implantul cohlear este diferit de protezele auditive. Dacă protezele se pretează la persoanele cu pierdere ușoară sau moderată a auzului și funcționează prin simpla amplificare a sunetului, implantul cohlear înlocuiește funcționarea părţii afectate a urechii interne (cohleea) pentru a trimite, prin intermediul unui microcip, semnale sonore către creier.

Un aparat auditiv simplu nu îl poate ajuta foarte mult pe băiatul de 5 ani, în schimb dispozitivul logopedic „Verboton” îl ajută să deslușească niște sunete și să le și pronunțe.

„De când venim aici, Avenir este mai deschis, mai prietenos și mai curios. Îi place să se joace cu surioara lui de numai câteva luni. Este foarte energic. Noi comunicăm prin semne. El îmi arată ce vrea, unde vrea, de ce are nevoie”, explică Ina.

Angela Moiseeva spune că simțul auzului trebuie antrenat. „Chiar dacă un copil poartă aparat auditiv, de multe ori, el nu conștientizează că aude. Atenția auditivă este esențială și se antrenează prin terapie. De exemplu, folosirea instrumentelor muzicale este un exercițiu eficient și foarte interesant pentru copii”, precizează psihopedagoga.

„Practic nu mai am puteri și răbdare”

Pe lângă activitățile destinate recuperării și dezvoltării copiilor, la fel de importante sunt activitățile dedicate părinților. Daniela își crește singură cele două fetițe, Nicoleta și Valeria. Cea mai mare are 13 ani și luptă cu mai multe probleme de sănătate, printre care și deficiențe de auz. Femeia mărturisește că este o adevărată provocare să comunice cu fiica ei. „Nu ascultă, nu se dezvoltă… Foarte greu e să comunici, să-i lămurești. Totul iubește să facă pe-a ei, nu prea ascultă, se enervează…”, povestește Daniela. „Vin aici cu ambele fetițe, pentru că sunt activități interesante pentru ele, dar și pentru mine. Vorbesc cu alți părinți, aflu ce probleme au alți copii. Practic nu mai am puteri și răbdare. E foarte greu să reziști, din punct de vedere emoțional”, dezvăluie Daniela.

Aceasta mai spune că ambelor fetițe le place să participe la atelierele de creație menite să întărească relația dintre copil și familia lui și să contribuie la transformarea părinților în principalul factor educaţional în reabilitarea celor mici. „Ne apropiem în timpul atelierelor. Fetițelor le place să facă bijuterii, în special. Cea mare este chiar talentată… de multe ori îmi dăruiește mie ce creează. Mă gândesc că dacă își dezvoltă abilitățile, pe viitor, această activitate și pasiune a ei ar putea fi o sursă de venit”, consideră Daniela.

Toate aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului „Intervenţia timpurie – o şansă în plus în procesul de reabilitare a copilului cu dizabilități de auz” conceput de AO „Audiviz” în colaborare cu IMSP Centrul Medicilor de Familie municipal Bălți.

Deocamdată, activitățile se desfășoară la sediul asociației obștești, dar mai târziu ocupațiile vor avea loc chiar în Centrul Medicilor de Familie.

„Directorul acestei instituții, domnul Veaceslav Batîr, a fost foarte deschis la propunerea noastră de colaborare și am reușit să dezvoltăm un parteneriat de succes. Astfel, în cadrul centrului au fost amenajate și dotate două cabinete: unul pentru screening audiologic și altul pentru terapiile logopedice. S-au efectuat lucrări de fonoizolare a pereților, a fost instalată lumina și căldura în aceste încăperi, s-a construit o sală de baie preconizată pentru beneficiari, cheltuielile fiind suportate de Centrul Medicilor de Familie”, explică Angela Moiseeva.

Webinare pentru părinți și profesori

Din cauza pandemiei, o parte din activitățile din cadrul proiectului s-au desfășurat în mediul online. De exemplu, în luna mai a avut loc primul webinar – „Părintele co-terapeut în progresul și recuperarea copilului cu deficiență de auz”. Scopul acestuia a fost formarea competențelor necesare părinților în cazul în care copiii au deficiențe de auz: cauzele, efectele surdității asupra dezvoltării copilului, metode și tehnici specifice de abordare a acestora, dar și dezvoltarea abilităților de utilizare a protezelor auditive. Întâlnirea a adunat 26 de părinți din municipiul Bălți.

A fost organizat un webinar și pe subiectul „Auzul – unul dintre cele mai importante simțuri ale omului”, adresat specialiștilor din instituțiile de învățământ. Au participat 33 de specialiști din 7 instituţii de învățământ din municipiul Bălți: logopezi, profesori, cadre didactice de sprijin și psihologi.

În total, de activitățile desfășurate în cadrul proiectului beneficiază 122 de persoane printre care 57 de copii și 75 de adulți.

De asemenea, în cadrul proiectului, se va crea în mun. Bălți un mecanism pentru identificarea, referirea şi monitorizarea copiilor cu deficiențe de auz și a familiilor lor. Mecanismul este menit să faciliteze interacțiunea la nivel local a instituțiilor din domeniul medical, educațional și social, așa încât copiii să beneficieze de o mai bună protecție și acces la servicii medico-sociale de calitate.

Totodată, a fost creată deja o bază de date electronică a copiilor din mun. Bălți cu deficiențe de auz pentru a fi luați la evidență de către specialiști.

***

Astăzi, zeci de copii beneficiază de sprijinul oferit de AO „Audiviz”. Alături de profesorii de la centru și de părinții lor, ei învață să facă față provocărilor și se pregătesc pentru un viitor în care sunt membri activi și apreciați în comunitate.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

REPORTAJUL VIDEO:

fb.watch/2tNAb0GgCJ/

Între tăcere și sunet. Copiii din nordul țării care învață să audă

Literatura de specialitate mondială arată că un copil din 1000 se naşte cu probleme de auz. Și tot un copil din 1000 dobândește o astfel de deficiență în primii ani de viață. În această situație, cu cât mai repede este depistată problema, cu atât mai mari sunt șansele de recuperare.

Cheia este efectuarea screeningului audiologic, adică a unui examen medical de auz, în primele zile sau luni de viață ale bebelușilor. În lipsa acestei investigații medicale, copiii sunt diagnosticaţi la o vȃrstă medie de 2,5 ani, ceea ce înseamnă o perioadă lungă în care copiii nu aud sunete sau le aud prost și în care învață să vorbească mult mai greu.

De cele mai multe ori, părinții sunt cei care depistează deficiențele de auz ale copiilor. „De exemplu, se întâmplă ca mama să strice ceva prin casă și să realizeze că zgomotul nu l-a deranjat deloc pe copil. Și abia atunci părinții merg la medic”, spune Angela Moiseeva, directoarea AO „Audiviz” din mun. Bălți. Asociația oferă servicii inovative și complexe de intervenție timpurie pentru copiii cu deficiențe de auz din regiunea de nord a țării. În prezent, peste 40 de minori participă regulat la activitățile desfășurate de asociație.

Cum se face screeningul audiologic

În cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova, AO „Audiviz” a beneficiat de un grant în valoare de aproape 50000 EUR. O parte din bani au fost folosiți anume pentru cumpărarea unui dispozitiv pentru screening audiologic și a unui aparat logopedic.

OtoRead Screening este un dispozitiv tehnologic medical care funcționează pe baza otoemisiunilor acustice determinate automat (OEA) și este cel mai răspândit test de screening auditiv. Aparatul permite o examinare eficientă a nou-născuţilor în timpul somnului lor natural, ori în stare de veghe dacă bebelușul este liniştit, prin introducerea unei sonde în urechea acestuia.

În R. Moldova există puține astfel de aparate. OtoRead Screening a costat 114900,00 lei.

Verboton VT15 este un dispozitiv logopedic portabil individual pentru dezvoltarea atenției auditive și vorbirii. Mecanismul asigură o amplificare a sunetului cu setări separate pentru urechea stângă și dreaptă. De asemenea, conține un indicator de control al volumului. Verboton este echipat cu un vibrator, căști, microfon și un vibrodisc. Vibrodiscul se conectează la Verboton și este conceput astfel încât să-i fie mai ușor copilului să emită primele sunete, să-și dezvolte vorbirea, să reacționeze când aude cuvinte și zgomote. Acest aparat a costat 108100,00 lei și a fost achiziționat în cadrul aceluiași proiect finanțat de Uniunea Europeană.

La sediul asociației au loc ședințe de terapie de limbaj, terapie auditivă pentru copii și un atelier de dezvoltare a abilităților părintești. Acesta reprezintă, de fapt, o apropiere între părinți și copiii lor, o modalitate de a se cunoaște, a colabora și a comunica mai eficient. În cadrul acestei activități, copiii, ajutați de părinți, confecționează diverse articole handmade, în special bijuterii. 30 de copii au primit câte un set de materiale de lucru necesare pentru confecționarea bijuteriilor.

Copilul trebuie să conștientizeze că are o voce

Danu are 13 ani și beneficiază de aceste servicii de doi ani. Mama sa, Ecaterina, mărturisește că băiatul a evoluat uimitor în acest timp. A învățat să scrie și să citească.

„Mi-am dat seama că Danu are probleme de auz mai târziu… Abia la 4 ani a început să poarte aparat auditiv. A durat ceva timp până medicii au constatat că nivelul lui de auz este foarte, foarte mic. Eu am acceptat greu această idee”, recunoaște mama adolescentului.

Aceasta povestește că au urmat ani de zile în care au mers la mai mulți specialiști pentru a-l ajuta pe Danu să-și dezvolte limbajul și alte abilități, dar fără succes. „Cu doi ani în urmă am aflat de Audiviz și am venit la centrul lor. În câteva luni de la venirea noastră aici, Danu a învățat să citească, să scrie, să pronunțe cuvinte, dar să și comunice prin limbajul mimico-gestual”, povestește Ecaterina.

„A auzi este una, dar a prelucra ceea ce auzi este altceva. Copilul trebuie să conștientizeze că el produce niște sunete, că are o voce. Când a venit Danu prima dată la noi, mi-am dat seama imediat că el va putea să învețe să vorbească. Deschideam eu gura să spun ceva, deschidea și el gura. Era foarte atent, dornic”, spune Angela Moiseeva, directoarea AO „Audiviz” și psihopedagogă.

„Nu vor să audă, pentru că s-au obișnuit cu liniștea”

Aceasta adaugă că, în cazul lui Danu, un factor care l-a ajutat să înceapă să vorbească și să citească este faptul că poartă aparat auditiv de mulți ani. „El a avut timp să se deprindă cu sunetele, să conștientizeze că aude, să-și perceapă și propria voce. Din momentul în care asta se întâmplă, reabilitarea devine mai ușoară”, adaugă psihopedagoga.

Angela Moiseeva afirmă că, pentru copiii care au trăit ani de zile în liniște, este greu să accepte lumea sunetelor. „Uneori, copiii își deconectează singuri aparatele auditive. Ei nu vor să audă, pentru că s-au obișnuit foarte mult cu liniștea”, explică specialista.

Ecaterina, mama lui Danu, povestește că acum adolescentul este independent și se descurcă singur la o mulțime de activități. „Merge și vine de la școală singur. Își face temele. E foarte bun la matematică și informatică. Joacă fotbal. Mă ajută în gospodărie. Este foarte bravo!”, afirmă femeia. „Datorăm această evoluție doamnei Angela pe care o considerăm membră a familiei noastre. Să știți că Danu nu acceptă pe oricine și nu se apropie foarte ușor de oameni, dar pe doamna Angela a primit-o cu inima deschisă”, adaugă mama băiatului.

„Aici, copilul este mai deschis, mai prietenos și mai curios”

Printre beneficiarii serviciilor prestate de AO „Audiviz” se numără și Avenir, un băiețel de 5 ani. Mama sa, Ina, spune că Avenir ar putea auzi doar cu ajutorul unui implant cohlear.

Implantul cohlear este diferit de protezele auditive. Dacă protezele se pretează la persoanele cu pierdere ușoară sau moderată a auzului și funcționează prin simpla amplificare a sunetului, implantul cohlear înlocuiește funcționarea părţii afectate a urechii interne (cohleea) pentru a trimite, prin intermediul unui microcip, semnale sonore către creier.

Un aparat auditiv simplu nu îl poate ajuta foarte mult pe băiatul de 5 ani, în schimb dispozitivul logopedic „Verboton” îl ajută să deslușească niște sunete și să le și pronunțe.

„De când venim aici, Avenir este mai deschis, mai prietenos și mai curios. Îi place să se joace cu surioara lui de numai câteva luni. Este foarte energic. Noi comunicăm prin semne. El îmi arată ce vrea, unde vrea, de ce are nevoie”, explică Ina.

Angela Moiseeva spune că simțul auzului trebuie antrenat. „Chiar dacă un copil poartă aparat auditiv, de multe ori, el nu conștientizează că aude. Atenția auditivă este esențială și se antrenează prin terapie. De exemplu, folosirea instrumentelor muzicale este un exercițiu eficient și foarte interesant pentru copii”, precizează psihopedagoga.

„Practic nu mai am puteri și răbdare”

Pe lângă activitățile destinate recuperării și dezvoltării copiilor, la fel de importante sunt activitățile dedicate părinților. Daniela își crește singură cele două fetițe, Nicoleta și Valeria. Cea mai mare are 13 ani și luptă cu mai multe probleme de sănătate, printre care și deficiențe de auz. Femeia mărturisește că este o adevărată provocare să comunice cu fiica ei. „Nu ascultă, nu se dezvoltă… Foarte greu e să comunici, să-i lămurești. Totul iubește să facă pe-a ei, nu prea ascultă, se enervează…”, povestește Daniela. „Vin aici cu ambele fetițe, pentru că sunt activități interesante pentru ele, dar și pentru mine. Vorbesc cu alți părinți, aflu ce probleme au alți copii. Practic nu mai am puteri și răbdare. E foarte greu să reziști, din punct de vedere emoțional”, dezvăluie Daniela.

Aceasta mai spune că ambelor fetițe le place să participe la atelierele de creație menite să întărească relația dintre copil și familia lui și să contribuie la transformarea părinților în principalul factor educaţional în reabilitarea celor mici. „Ne apropiem în timpul atelierelor. Fetițelor le place să facă bijuterii, în special. Cea mare este chiar talentată… de multe ori îmi dăruiește mie ce creează. Mă gândesc că dacă își dezvoltă abilitățile, pe viitor, această activitate și pasiune a ei ar putea fi o sursă de venit”, consideră Daniela.

Toate aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului „Intervenţia timpurie – o şansă în plus în procesul de reabilitare a copilului cu dizabilități de auz” conceput de AO „Audiviz” în colaborare cu IMSP Centrul Medicilor de Familie municipal Bălți.

Deocamdată, activitățile se desfășoară la sediul asociației obștești, dar mai târziu ocupațiile vor avea loc chiar în Centrul Medicilor de Familie.

„Directorul acestei instituții, domnul Veaceslav Batîr, a fost foarte deschis la propunerea noastră de colaborare și am reușit să dezvoltăm un parteneriat de succes. Astfel, în cadrul centrului au fost amenajate și dotate două cabinete: unul pentru screening audiologic și altul pentru terapiile logopedice. S-au efectuat lucrări de fonoizolare a pereților, a fost instalată lumina și căldura în aceste încăperi, s-a construit o sală de baie preconizată pentru beneficiari, cheltuielile fiind suportate de Centrul Medicilor de Familie”, explică Angela Moiseeva.

Webinare pentru părinți și profesori

Din cauza pandemiei, o parte din activitățile din cadrul proiectului s-au desfășurat în mediul online. De exemplu, în luna mai a avut loc primul webinar – „Părintele co-terapeut în progresul și recuperarea copilului cu deficiență de auz”. Scopul acestuia a fost formarea competențelor necesare părinților în cazul în care copiii au deficiențe de auz: cauzele, efectele surdității asupra dezvoltării copilului, metode și tehnici specifice de abordare a acestora, dar și dezvoltarea abilităților de utilizare a protezelor auditive. Întâlnirea a adunat 26 de părinți din municipiul Bălți.

A fost organizat un webinar și pe subiectul „Auzul – unul dintre cele mai importante simțuri ale omului”, adresat specialiștilor din instituțiile de învățământ. Au participat 33 de specialiști din 7 instituţii de învățământ din municipiul Bălți: logopezi, profesori, cadre didactice de sprijin și psihologi.

În total, de activitățile desfășurate în cadrul proiectului beneficiază 122 de persoane printre care 57 de copii și 75 de adulți.

De asemenea, în cadrul proiectului, se va crea în mun. Bălți un mecanism pentru identificarea, referirea şi monitorizarea copiilor cu deficiențe de auz și a familiilor lor. Mecanismul este menit să faciliteze interacțiunea la nivel local a instituțiilor din domeniul medical, educațional și social, așa încât copiii să beneficieze de o mai bună protecție și acces la servicii medico-sociale de calitate.

Totodată, a fost creată deja o bază de date electronică a copiilor din mun. Bălți cu deficiențe de auz pentru a fi luați la evidență de către specialiști.

***

Astăzi, zeci de copii beneficiază de sprijinul oferit de AO „Audiviz”. Alături de profesorii de la centru și de părinții lor, ei învață să facă față provocărilor și se pregătesc pentru un viitor în care sunt membri activi și apreciați în comunitate.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Satul Sant, asezat pe valea Somesului Mare, face parte din cele 44 de sate graniceresti nasaudene a caror menire era aceea de a apara granita vechiului imperiu austro-ungar. Ocupatiile principale ale locuitorilor au fost cresterea vitelor, agricultura, lucrul la padure. Cele mai multe constructii din sat au fost ridicate din lemn.Casa transferata in muzeu, in anul 1936 (datand din anul 1896), este construita din cununi de barne, pe un soclu inalt, cu prispa pe trei laturi.Acoperisul in patru ape are invelitoare din"dranita".

Planul casei cuprinde o tinda mediana, fara plafon,flancata de doua camere mari, fiecare cu cate o camara, pe latura din spate. In tinda, unde se desfasurau cele mai diverse activitati gospodaresti, se afla o vatra libera, unde se pregatea mancarea pe timpul verii.Diversele categorii de unelte si ustensile de bucatarie, prezente in tinda,ilustreaza preocuparile domestice ale proprietarilor. In camera de locuit retine atentia sistemul complex de incalzire format din vatra libera cu horn, cuptor, cu un mic spatiu de dormit si soba cu plita. Mobilierul redus (pat, masa, lavita, dulap de vase) este dispus pe langa pereti pentru a creea un spatiu optim desfasurarii activitatilor lucrative; razboiul de tesut ocupa locul dinspre fereastra, iar suportul de pe grinda, atesta locul urzoiului.Sobra si functionala, aceasta incapere nu este lipsita de caldura tesaturilor lucrate in gospodarie:tolurile (cuverturile) de pe pat si de pe culmea ("ruda") din fata cuptorului, stergarele de perete si fetele de masa.

In camera de oaspeti ("casa de parada"), mobilierul este compus din doua paturi asezate simetric, masa la mijloc, banca cu spatar, dulapuri pentru vase, lazi de zestre si cuierele pictate. Numeroasele tesaturi decorative din lana si bumbac, ca si frizele din blide si cancee smaltuite ori icoanele pe sticla, dau interiorului o atmosfera de sarbatoare. Un centru de interes il reprezinta in aceasta incapere:zestrea, stivuita pana la tavan ("dupa cat de vrednice erau femeile si de avuta familia").Tesaturile din lana si bumbac sunt reunite intr-o compozitie ritmata, prin diversitate cromatica si plastico-decorativa. Gama ornamentala a tesaturilor de interior se caracterizeaza prin prezenta masiva a elementelor florale, iar cromatica este dominata de alb si rosu.

Sursa:

www.muzeul-satului.ro/trans_03_sant.php

Maramures farm in the Golesti Museum

gospodarie din Maramures in Muzeul Golesti

Complexul Muzeal National Golesti

Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/en/Mu...

www.muzeulgolesti.ro/

GOSPODĂRIE – BERBEŞTI, JUD. MARAMUREŞ, 1795

În imagine: șura cu două poieți construită în anul 1896

Gospodăria ţărănească din satul Berbeşti, judeţul Maramureş, provine dintr-o zonă românească din nordul Transilvaniei în care locuitorii aveau în evul mediu, în schimbul obligaţiilor militare, libertate personală şi drept la proprietate funciară. Poarta înaltă, sculptată cu motivul funiei, dispus liniar sau dezvoltat în X-uri ori cruci înscrise în cerc, era simbolul statutului lor şi permitea proprietarului să acorde protecţie, în mod legal, celor care-i treceau pragul, urmăriţi abuziv de către autorităţi.

Gospodăria are două curţi, o structură caracteristică doar zonelor agro-pastorale (Maramureş, Lăpuş, Sălaj) în care se creşteau în trecut multe cornute mari. În prima curte, rezervată familiei, erau grupate casa (construită în anul 1795), stupina ataşată ei, cămara pentru cereale, fântâna cu apă potabilă şi colejna pentru atelaje, iar în a doua curte, separată de prima printr-o poartă, iernau, iniţial sub cerul liber, vitele, mai târziu fiind construite aici, pentru ele, anexele gospodăreşti necesare: şura cu două poieţi (construită în anul 1896), două fânare, coteţele pentru porci şi păsări, fântâna pentru adăpat. O altă fântână, poligonală, este amplasată în afara gospodăriei.

Casa, construită din bârne de stejar foarte late, cioplite, avea trei încăperi şi o prispă (şatră) spaţioasă, cu stâlpi şi arcade realizate artistic. Vatra liberă, cu cuptor de copt, ocupă mare parte din încăperea de locuit, iar laviţele late, dispuse în unghi, folosite pentru dormit, au aceeaşi vechime cu casa. Printre piesele ţesute, expuse compact, pe rudă, în colţul cu patul, predomină piesele din lână. Cuierele cu ceramică domină colţul mesei, care avea funcţii de reprezentare socială.

Parcul Etnografic Romulus Vuia

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumania.

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...

REPORTAJ VIDEO

fb.watch/2tNFwP6ntN/

Afacere de succes. Cum își câștigă independența persoanele cu dizabilități din satul Cocieri

Faima legumelor cultivate în cele trei locuințe protejate din satul Cocieri s-a răspândit în întreaga comună. Unii cumpără câte 2-3 kg, pentru câteva zile, iar alții chiar și câte 30-40 kg de roșii și castraveți. Cei mai bucuroși de vânzarea roadei sunt agricultorii începători – cei 12 beneficiari actuali ai locuințelor protejate. Aceștia au părăsit Centrul de plasament temporar pentru persoane (adulte) cu dizabilități din comuna Cocieri și s-au mutat „la casa lor”, așa cum le place să spună.

Deocamdată doar două gospodării sunt locuite, câte șase persoane în fiecare casă. Alți beneficiari se vor muta în cea de-a treia locuință protejată în această toamnă.

Persoanele cu dizabilități, o resursă importantă pentru comunitate

„Nouă ne place aici. Ne-am deprins”, ne asigură în unison Tatiana, Elena și Dina. Sunt trei femei care și-au petrecut cea mai mare parte din viață în centre de plasament pentru persoane cu dizabilități. De mai bine de un an, însă, se simt libere și independente.

Încadrarea lor într-o comunitate obișnuită și șansa de a trăi o viață cât se poate de normală face parte din reformarea sistemului de protecție socială a persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova. În țara noastră este nevoie să vorbim cât mai mult despre drepturile acestor oameni, iar persoanele cu dizabilități trebuie promovate ca o resursă importantă pentru comunități.

Acest scop și l-a propus și Asociația Obștească „Social Asist” din raionul Dubăsari, care, în parteneriat cu Centrul de plasament temporar pentru persoane (adulte) cu dizabilități din comuna Cocieri și Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei din raion, a făcut posibil ca mai mulți rezidenți ai centrului să se mute cu traiul în comunitate.

Astfel, Centrul de plasament temporar a cumpărat în Cocieri trei gospodării, situate la o distanță mică una de cealaltă, iar Asociația Obștească a asigurat transferul și adaptarea persoanelor cu dizabilități la noua viață.

Culesul roadei

Pentru implementarea proiectului cu tot ce presupune acesta: organizarea seminarelor de informare, instruirea lucrătorilor sociali, procurarea bunurilor și lucrurilor personale pentru beneficiarii locuințelor protejate și altele, AO „Social Asist” a beneficiat de un grant în valoare de peste 40 000 Euro oferit de Uniunea Europeană prin intermediul fundației Soros-Moldova.

O parte din acești bani au fost investiți în crearea unei afaceri care să le ofere locuitorilor celor trei gospodării independență financiară și să le dezvolte abilitățile de antreprenoriat social.

Astfel, în curtea fiecărei locuințe protejate a fost amenajată câte o seră cu suprafața de aproximativ 60m2 în care cresc roșii și castraveți. Un agronom s-a ocupat de instruirea beneficiarilor și a lucrătorilor sociali în tot ceea ce înseamnă îngrijirea unei sere, de la cultivarea solului până la culegerea și vinderea roadei.

Una dintre lucrătoarele sociale, Elena Zaețeva, povestește că la prima oră a zilei beneficiarii udă sera. „De obicei, asta face cine are timp. Unii dintre ei se trezesc dimineață și merg la muncă. Astfel, cine rămâne acasă se ocupă mai mult de roadă”, povestește Elena.

„S-au descurcat de minune”

Serele sunt extrem de îngriite, iar roada – bogată. Din primăvară până acum, beneficiarii au reușit să vândă peste o tonă de roșii si castraveți. Asistentele sociale povestesc că primesc o mulțime de apeluri de la săteni, dar și de la agenții economici cu care au stabilit colaborări. „La toți le place, toți vor să mai cumpere”, spun acestea. „Cei care cumpără mai mult de 5 kg primesc o torbă eco în dar”, menționează Eugeniu Botnari, directorul de proiect.

„Unul dintre scopurile acestui proiect este formarea abilităților de antreprenoriat social pentru beneficiari. Ne-am gândit că o mică afacere în domeniul agricol este o idee bună. La început, atât beneficiarii, cât și lucrătorii sociali își făceau griji că nu se vor descurca sau nu vor reuși să se ocupe de sere, dar s-au descurcat de minune și totul decurge foarte bine”, explică Eugeniu.

Pe lângă faptul că se ocupă de seră, beneficiarii sunt responsabili și de celelalte griji gospodărești. De când s-au mutat în locuința protejată, au învățat să-și împartă sarcinile și să se descurce singuri, cât de mult pot. Cele două asistente sociale le sunt mereu alături, gata să-i ajute. „Dar ei se descurcă foarte bine singuri. Gătesc, spală, fac curat”, spun asistentele sociale.

Beneficiarii învață management financiar

În timp ce Dina amestecă în borșul care fierbe pe aragaz, Elena scoate rufele din mașina de spălat. Tatiana o ajută să le întindă la uscat, pe sfoara din ogradă. Când au timp liber, femeile împletesc sau cos. Elena ne arată goblenul la care lucrează acum. „E nevoie de răbdare. Când obosesc, fac o pauză. Apoi o iau de la capăt”, mărturisește femeia.

Dina ne arată un covoraș pe care l-a împletit și de care este foarte mândră, iar Tatiana ne întreabă dacă nu avem cumva niște ață. Ar vrea să coase ceva la mașina de cusut, pe care a primit-o tot în cadrul proiectului. Fiecare dintre cei 12 beneficiari a primit câte 400 de Euro pe care i-a cheltuit așa cum și-a dorit. „Noi i-am întrebat ce ar vrea să-și cumpere, de ce au nevoie și fiecare a ales. Cineva a vrut o mașină de cusut, altcineva și-a dorit multe haine. Noi i-am însoțit la cumpărături, iar ei au ales singuri ce și-au dorit”, precizează directorul proiectului.

De altfel, printre scopurile proiectului se numără și conștientizarea de către beneficiari a valorii banilor și gestionarea resurselor financiare.

Cum i-au primit sătenii pe beneficiari în comunitatea lor

Eugeniu Botnari mai spune că atunci când beneficiarii s-au mutat în prima locuință protejată din Cocieri, localnicii au fost destul de sceptici. În scurt timp, însă, au înțeles importanța unui asemenea serviciu social, i-au cunoscut pe beneficiari și s-au împrietenit. „Noi am organizat întâlniri cu membrii comunității, le-am vorbit despre avantajele dezinstituționalizării și despre rolul important pe care persoanele cu dizabilități îl pot avea în societate. În cele din urmă sătenii i-au primit cu brațele deschise. Băieții cazați în prima locuință protejată pe care am creat-o sunt foarte apreciați și iubiți în comunitate. Ei au reușit să se integreze într-un mod remarcabil”, menționează Eugeniu.

În activitățile din cadrul acestui proiect s-au implicat și elevii Liceului Teoretic „Vlad Ioviță” din satul Cocieri. Pentru că majoritatea beneficiarilor locuințelor protejate nu au mers niciodată la școală, liceenii i-au invitat în lumea lor. Astfel foștii rezidenți din centrul de plasament au înțeles cum este să participi la lecții, să ai profesori, să stai în bancă, să aștepți recreația și să-ți faci prieteni noi.

La rândul lor, beneficiarii locuințelor protejate i-au invitat pe copii în casele lor. Astfel, elevii au aflat ce înseamnă o locuință protejată, care sunt avantajele dezinstituționalizării, cum pot contribui persoanele cu dizabilități în viața socială a comunității lor și, mai ales, cât de importantă este empatia și toleranța în raport cu ele.

Foarte curând și ce de-a treia locuință protejată își va primi locatarii. Iar actualii beneficiari abia așteaptă să-și cunoască noii vecini. Locuitorii din casele protejate se vizitează între ei, sărbătoresc zilele de naștere, iar vara trecută au fost și la mare împreună. Sunt ca o familie mare și unită.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

„Aici e altă viață”. O zi la Casa comunitară din Lucășeuca, Orhei

Am intrat în curtea Casei comunitare din satul Lucășeuca într-o zi însorită de toamnă, vreme potrivită pentru ca Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg să trebăluiască prin ogradă. Băieții au măturat și strâns frunzele, au tăiat crengile uscate, au curățat ograda și le-au aranjat pe toate la loc. De săptămâni bune se bucură de un trai liniștit și îndestulat „la casa lor”. După ce și-au terminat lucrul prin gospodărie, s-au dat pe rând în leagănul din curte, apoi preț de câteva minute bune au privit curioși spre șosea. „Una dintre distracțiile lor e să observe și să numească ce culoare au mașinile care merg pe aici”, explică Maia Guja, pedagoga socială. „E un exercițiu care le dezvoltă atenția”, continuă ea.

După ce și-au îndeplinit responsabilitățile gospodărești, băieții intră în casă, se descalță, își aranjează încălțămintea și hainele la loc. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg au vârste cuprinse între 22 și 40 de ani. Toată viața și-au petrecut-o în Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din municipiul Orhei (CPTCD).

Nici o zi nu seamănă cu alta

Datorită unui proiect implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în satele Lucășeuca și Zorile au fost deschise două Case comunitare.

Serviciul social „Casă comunitară” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale, care le asigură acestora protecţie, îngrijire şi asistenţă pentru a se dezvolta şi a fi incluși în comunitate.

Astfel, cei cinci bărbați au devenit beneficiarii acestui serviciu. Ei învață să ducă un trai independent și să se integreze în societate. În acest proces sunt îndrumați de pedagoga socială Maia Guja și asistenta medicală Eugenia Motruc. Ambele vin zilnic la Casa comunitară din Lucășeuca, pentru a petrece timp util alături de Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg.

Nici o zi nu seamănă cu alta pentru locuitorii acestei gospodării. „Chiar dacă nu s-ar părea așa, dar tot timpul găsim activități noi și interesante pentru a le face împreună”, spun doamna Maia și doamna Eugenia - așa li se adresează beneficiarii celor două femei. „Noi suntem ca artiștii! Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, cu bună dispoziție, cu multă răbdare și căldură. Punem muzică, povestim, glumim și facem tot posibilul ca ei să se simtă confortabil, să le transmitem o stare de bine”, afirmă Eugenia Motruc, care are o experiență de aproape 40 de ani în asistența medicală psihiatrică.

„Primul lucru pe care îl facem dimineața, când venim, este să verificăm cum se simt. Câțiva dintre băieți trebuie să ia zilnic pastile, așa că avem grijă să le dăm tratamentul și să le verificăm temperatura. În perioada pandemiei facem acest lucru de trei ori pe zi. În ce privește igiena personală, unii se descurcă singuri, alții au nevoie de ajutor. Fiecare este diferit, respectiv pe fiecare dintre beneficiari îl abordăm individual”, explică Eugenia.

Au învățat să conviețuiască și să se respecte unii pe ceilalți

Într-adevăr, în cele câteva ore pe care le-am petrecut în compania lor, cei cinci beneficiari ai Casei comunitare din Lucășeuca s-au arătat deschiși, curioși și comunicativi.

În fiecare zi, pedagoga Maia Guja pregătește anumite teme despre care le vorbește băieților. „De exemplu, astăzi mi-am propus să discutăm despre bunele maniere și cum ne comportăm respectuos față de semenii noștri. Vom explica magia cuvintelor te rog, mulțumesc, cu plăcere. Îi vom încuraja să ceară ajutor în caz de necesitate, să salute persoanele care vin în vizită, să nu ia obiectele care nu le aparțin și să enumerăm împreună condițiile care ajută la ocrotirea sănătății”, povestește pedagoga cu peste 30 de ani de experiență.

Viața într-o Casă comunitară nu se deosebește prea mult de viața cotidiană pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se cunosc de când erau rezidenți ai centrului de plasament din muncipiul Orhei. Au învățat să conviețuiască, să se înțeleagă și să se respecte unii pe ceilalți. Își cunosc obiceiurile și preferințele.

Martin este cel mai vârstă dintre beneficiari și are cel mai înalt grad de autonomie. Spune că locul unde trăiește acum este „foarte luminos” și vorbește cu drag despre angajatele serviciului social. „Doamna Maia cu doamna Eugenia vin în fiecare dimineață și ne ridică dispoziția. Ele ne zic așa: «Băieți, trebuie să fim puternici», afirmă Martin.

Pasiunile locatarilor

Acesta ne mărturisește că are tensiunea arterială înaltă și că este conștient că nu trebuie să se agite sau să se enerveze. „Eu încerc să fiu calm. Îmi iau pastilele la timp și încerc să nu creez probleme nimănui”, spune el ingenuu. Martin este pasionat de tehnica macrame și de muzică. „Ascultăm muzică în fiecare zi”, precizează el și insistă să ne și cânte ceva.

Martin ține să ne arate camera lui pe care o împarte cu Anton. În fiecare dintre camere locuiesc câte doi beneficiari. Toată casa este impecabilă – nouă și curată. „La noi Anton este expert în făcut paturi. Dimineața, el vrea să le aranjeze pe toate și o face cu multă atenție”, spune Maia Guja.

O pasiune aparte are și Oleg, cel mai tânăr dintre beneficiarii acestui proiect social. Are 22 ani și își petrece cea mai mare parte a timpului confecționând covorașe. „Eu singur am învățat!”, exclamă el și adaugă că „aici e altă viață”.

Ion, care are o formă de dizabilitate mai gravă, reușește să aibă grijă de camera sa și de curățenia din curte, fiind ajutat de ceilalți locuitori ai casei. Tânărul este o fire meticuloasă și atentă. Ritualul la care nu se renunță niciodată în casă este ceaiul băut cu „ceva dulce”. „Gătim gustos în fiecare zi. Facem tot felul de copturi și lor tare le mai plac”, spune Eugenia Motruc.

„Incluziune prin parteneriat social”

Stilul de viață pe care îl duc acum Martin, Anton, Ion, Eugen și Oleg se datorează proiectului „Incluziune prin parteneriat social”. Acesta a fost implementat de „Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina” (ASCHF), în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru Copii cu Dizabilități din mun. Orhei.

Astfel, în anul 2017, Centrul de Plasament a cumpărat două imobile în satele Zorile și Lucășeuca. Mai târziu, ASCHF s-a ocupat de dotarea, amenajarea și funcționarea acestora. Totul a fost posibil datorită un grant în valoare de 43 203 de Euro pe care asociația obștească l-a primit de la Uniunea Europeană prin intermediul Fundației Soros Moldova.

„În cele două Case comunitare a fost instalat sistem de încălzire. În Casa comunitară din s. Lucășeuca au fost schimbate ușile, ferestrele, s-a cumpărat mobilier și electrocasnice. În curțile ambelor case a fost instalat un echipament kinetoterapeutic care ajută la dezvoltarea fizică a beneficiarilor noștri. Suportul pe care l-am primit nu a fost doar unul financiar, am avut parte de susținere, încredere, ghidare continuă și multă rabdare”, afirmă Ana Rachieru, coordonatoarea proiectului implementat de ASCHF.

S-au implicat în amenajarea Caselor comunitare

Așadar, în cadrul acestui proiect cinci foști rezidenți ai Centrului de Plasament din Orhei s-au mutat în Casa comunitară din s. Lucășeuca, iar în cea din s. Zorile – șase foști rezidenți. Astfel, a fost asigurată dezinstituționalizarea a 11 persoane cu dizabilități intelectuale și . „Acum suntem în proces de achiziționare a mai multor obiecte pentru beneficiarii noștri. În urma discuțiilor cu ei, am aflat ce dorințe au, la ce lucruri personale visează și foarte curând acestea vor ajunge la ei. De altfel, tinerii au fost implicați chiar și în timpul amenajării celor două Case comunitare. De exemplu, ei au participat la alegerea covoarelor și a altor obiecte de uz casnic”, menționează Ana Rachieru.

În cadrul aceluiași proiect, două au fost dezinstituționalizate și s-au mutat în Casa comunitară din s. Hansca, r. Ialoveni, iar o altă persoană cu dizabilități a fost reintegrată în familia sa biologică din s. Logănești, r. Hâncești.

O parte componentă extrem de importantă desfășurată în cadrul proiectului implementat de ASCHF au fost discuțiile cu membrii comunităților în care s-au mutat cei 11 băieți. S-au organizat ședințe de informare și întâlniri cu localnicii în care aceștia au fost încurajați să pună umărul la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

„Sigur că mai este de lucru la acest capitol, dar cu răbdare și în timp, toată societatea noastră va fi pregătită să accepte persoanele cu dizabilități ca membri valoroși și utili”, consideră Maia Guja, pedogoga Casei comunitare din s. Lucășeuca.

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

GOSPODĂRIE – BERBEŞTI, JUD. MARAMUREŞ, 1795

Gospodăria ţărănească din satul Berbeşti, judeţul Maramureş, provine dintr-o zonă românească din nordul Transilvaniei în care locuitorii aveau în evul mediu, în schimbul obligaţiilor militare, libertate personală şi drept la proprietate funciară. Poarta înaltă, sculptată cu motivul funiei, dispus liniar sau dezvoltat în X-uri ori cruci înscrise în cerc, era simbolul statutului lor şi permitea proprietarului să acorde protecţie, în mod legal, celor care-i treceau pragul, urmăriţi abuziv de către autorităţi.

Gospodăria are două curţi, o structură caracteristică doar zonelor agro-pastorale (Maramureş, Lăpuş, Sălaj) în care se creşteau în trecut multe cornute mari. În prima curte, rezervată familiei, erau grupate casa (construită în anul 1795), stupina ataşată ei, cămara pentru cereale, fântâna cu apă potabilă şi colejna pentru atelaje, iar în a doua curte, separată de prima printr-o poartă, iernau, iniţial sub cerul liber, vitele, mai târziu fiind construite aici, pentru ele, anexele gospodăreşti necesare: şura cu două poieţi (construită în anul 1896), două fânare, coteţele pentru porci şi păsări, fântâna pentru adăpat. O altă fântână, poligonală, este amplasată în afara gospodăriei.

Casa, construită din bârne de stejar foarte late, cioplite, avea trei încăperi şi o prispă (şatră) spaţioasă, cu stâlpi şi arcade realizate artistic. Vatra liberă, cu cuptor de copt, ocupă mare parte din încăperea de locuit, iar laviţele late, dispuse în unghi, folosite pentru dormit, au aceeaşi vechime cu casa. Printre piesele ţesute, expuse compact, pe rudă, în colţul cu patul, predomină piesele din lână. Cuierele cu ceramică domină colţul mesei, care avea funcţii de reprezentare socială.

www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale#58

Parcul Etnografic Romulus Vuia

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumania.

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...