Episodul III

 

Aventura noastră prin Polonia și țările baltice continuă. Pornim de dimineață din Varșovia, în formulă completă după ce și cei sosiți cu avionul ni se alătură, urmând ca până la sfârșitul zilei să ajungem la Riga. Cerul este senin ca și în zilele precedente, temperatura aerului optimă, toate condițiile pentru o călătorie plăcută. Mergem pe autostradă, peisajul care îl vedem este același, terenuri agricole, pajiști, ferme izolate, lacuri, păduri de pini sau mesteceni.

În jurul prânzului intrăm în Lituania. Lituania este o țară mică, 65 de mii de km2, puțin peste 3 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene. De-a lungul secolelor această mică țară a avut perioade de glorie, în evul mediu fiind un stat mare și puternic cuprinzând un teritoriu foarte întins din Polonia, Rusia, Belarus, Ucraina, de azi, dar și perioade de decădere. În secolul trecut a fost și stat independent, dar și republică sovietică în componența URSS. Trebuie să reținem că Lituania a fost primul stat baltic din URSS în care a renăscut foarte puternic sentimentul național și prima republică sovietică care și-a declarat independența față de URSS, în 11 martie 1990.

După amiază ajungem în Kaunas, al doilea oraș ca mărime al Lituaniei după capitala Vilnius. În perioada interbelică când Lituania a fost stat independent dar o parte din teritoriul său de azi, regiunea Vilnius, a făcut parte din Polonia, Kaunas a fost capitala Lituaniei. Orașul are un centru istoric bine păstrat. Parcurgem acest centru, intrăm în biserici, fotografiem. Turiști foarte puțini. După prezentarea făcută de ghidă și trecerea în revistă a principalelor obiective turistice ne dispersăm pe la restaurantele și terasele din zonă pentru a servi masa de prânz. La revenirea la autocar o parte dintre noi merge pe cheiul râului Nemunas care curge leneș prin oraș. Revenim la autocar și mergem mai departe.

Târziu după amiază părăsim Lituania și intrăm în Letonia. Despre Letonia câteva date istorice și geografice într-un episod viitor la revenirea în această țară. Din punct de vedere al reliefului și această țară este o câmpie întinsă. Păduri, terenuri agricole, ferme agricole și gospodării izolate populează peisajul. O doamnă din grup se întreba mereu, în toate cele trei state baltice, unde sunt oamenii deoarece mai peste tot pe unde treceam nu prea erau localități compacte ci doar gospodării și ferme izolate iar pe cei care locuiau în ele nu-i vedeam.

Seara, pe întunecate, ajungem în Riga, capitala Letoniei. Vedem luminile orașului, traversăm Daugava, fluviul care curge prin oraș și care vine din Rusia și imediat după Riga se varsă în Marea Baltică, admirăm podurile frumos luminate, aceste lumini se oglindesc foarte frumos pe apă și fac un spectacol feeric. Ajungem la hotel, unul mai modest, și ne cazăm.

A doua zi dimineața la prima oră suntem în centrul vechi al Rigăi, destul de pustiu la acea oră, și începem vizita. Riga este un oraș captivant în partea lui istorică prin clădirile cu o arhitectură deosebită, străzi, străduțe, piețe, piațete cu un aer retro. Riga a făcut parte din Liga Hanseatică iar asta și-a pus o amprentă definitivă asupra orașului. Orașul are foarte multe clădiri construite în stilul Art Nouveau ceea ce face ca mulți să compare Riga cu Parisul. Vedem câteva din clădirile emblematice din Riga: Castelul, Catedrala, Casa cu pisici, Monumentul Libertății, Opera Națională și altele. Riga are pe malurile Daugavei un loc de promenadă foarte frumos, atăt pe malul drept, înspre orașul vechi cât și pe malul stâng, înspre orașul nou. Riga văzută de pe malul stâng, de unde vezi toate turnurile din orașul vechi oglindindu-se în Daugava, este foarte spectaculoasă. Tot de aici se vede foarte bine turnul Academiei de Științe, o clădire stalinistă de genul celor despre care vorbeam în episodul trecut. În depărtare se vede și Turnul Televiziunii, construcție care amintește prin silueta sa de celebrul Turn Eiffel din Paris. Pe malul stâng este o clădire nouă, modernă, care adăpostește Biblioteca Națională. Trecerea de pe un mal pe altul în zona centrală a capitalei letone se face pe două poduri monumentale, unul mai vechi, clasic și unul mai nou, modern. Înainte de prânz terminăm scurta dar densa noastră vizită în Riga și mergem mai departe.

Continuăm drumul prin Letonia iar la granița dintre Letonia și Estonia facem un popas pentru a servi masa de prânz.

După intrarea în Estonia peisajul nu se schimbă. Avem parte de o zi superbă cu o lumină specială. Estonia, a treia țară baltică vizitată, este o țară mică 45 de mii de km2, 1,3 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene, fostă republică sovietică după al doilea război mondial pînă în 1991. Ocupația sovietică a lăsat răni adânci și urme de neșters în istoria recentă a țării. Lunga istorie a Estoniei este una zbuciumată, teritoriul său fiind râvnit mereu de alții.

După amiază ajungem în Tallinn. După intrarea în oraș o bună porțiune din drum este printr-un un cartier de case. Case în general mici, unifamiliale, unele chiar modeste pentru o capitală, cu o mică curte în jurul casei în rest foarte mulți copaci care dau aspectul unei păduri iar casele abia se văd. Un loc plin de farmec și în care cei care trăiesc se simt cu adevărat în mijlocul naturii. Ajungem în zona centrală a capitalei. Imediat după coborârea din autocar suntem surprinși într-un mod foarte plăcut de o paradă cu foarte multe mașini de epocă. Putem să le admirăm și fotografiem în voie deoarece se învârt de multe ori prin zonă. Începem vizita prin Tallinn în orașul de sus, din Piața Castelului. Castelul Toompea este azi sediul Parlamentului și Guvernului eston. În balconul din față al clădirii se produceau cântăreți locali și o mulțime de admiratori îi urmărea și îi aplauda. Suntem în orașul de sus care se găsește pe o colină care domină capitala. La fel ca Riga și orașul Tallinn a făcut parte din Liga Hanseatică. Intrăm pentru câteva minute în Catedrala Alexandru Nevski aflată în Piața Castelului. O biserică ortodoxă cu arhitectură tipic rusească cu turlele în formă de turban și cruci aurite. A fost neglijată de regimul sovietic ateu și restaurată după căștigarea independenței Estoniei, la începutul anilor 90. În Estonia minoritatea rusă este semnificativă. Continuăm vizita prin orașul de sus. Vedem dinafară și dinăuntru biserica Sf Maria. Cam peste tot pe unde am călătorit prin Europa bisericile de regulă se vizitează fără taxă de intrare. Aici am plătit 1 euro. Ne oprim într-un punct de belvedere de unde admirăm și fotografiem Tallinnul. Un mozaic de ziduri în culori deschise și acoperișuri roșii, multe turnuri și turle care depășesc clădirile din jur și ies în evidență. În plan îndepărtat se vede Marea Baltică cu care ne vom întâlni în ziua următoare. Coborăm pe piciorul scurt în orașul de jos. Orașul de jos și orașul de sus sunt legate prin două drumuri, unul se cheamă piciorul scurt iar unul piciorul lung. Unii glumesc pe seama asta și spun că Tallinnul ar fi șchiop. Nu este deloc șchiop. Este un oraș foarte sănătos și plin de viață. Mai ales în sezonul turistic. O piață medievală, Piața Primăriei, din care radiază străzi în toate direcțiile, este elementul central al locului. Piața este plină pe toate laturile de restaurante și terase. Ne împrăștiem având timp liber la dispoziție. Continuăm vizita, intrăm prin magazine pentru cumpărături, ne oprim la terase să bem o bere sau să servim masa. Toți cei din grup sunt cucerițí de farmecul și aspectul orașului Tallinn. Ne regrupăm și ajungem la autocar iar apoi la hotel. Un hotel aflat la vreo zece km de centrul orașului, într-un pâlc de pădure, cu camere mari, în care vom dormi două nopți.

Gospodarie maghiară din Babșa. Anul 1903.

Zona etnografica Lugoj.

Gospodărie de la Visag, datare 1890.

Zona etnografică Lugoj.

Gospodărie germană din Biled.

Zona etnografică Câmpia Timișului.

Pe Cioran îl cunoşteam dinainte de război, de pe vremea primei sale şederi la Paris. Mă dusei deci să-l văd, puţin după sosirea mea la Paris, în cămăruţa lui mansardată din rue Monsieur le Prince. Era înaintea apariţiei cărţii care l-a lansat, Précis de décomposition. L-am găsit într-o stare de angoasă care nu era doar metafizică! N-avea nici un mijloc de trai. Cred că de pe atunci şi pentru multă vreme încă va fi aproape exclusiv în sarcina femeii care avea să fie tovarăşa sa pînă la moarte, Simone Boué, o tînără profesoară de engleză. Ea va asigura cele de trebuinţă „gospodăriei”, ea va fi „publicul lui de încercare” şi eventual primul critic, ea îl va iniţia la limba engleză, stîrnind la el o adevărată pasiune pentru literatura engleză. Cu ea se va muta, peste cîţiva ani, în altă mansardă, însă mai încăpătoare, la nr. 21 din rue de l’Odeon, într-unul dintre colţurile cele mai vii şi mai autentice din vechiul Paris, de unde nu se vor mai mişca. Simone a trăit, aş zice, în umbra lui Cioran, cu o discreţie, o modestie, un devotament admirabile. Un an după moartea lui, s-a înecat în Oceanul Atlantic. Întîmplător?

 

Sursa: Neagu Djuvara ( www.plaicuboi.ro/dintre-compatrioti-citeva-%e2%80%9ecinst... )

youtu.be/-cXYZM5lkt0

Music from Maramureş county

 

.

 

.

 

photo:

Maramures farm in Golesti Museum

gospodarie din Maramures in Muzeul Golesti

 

Complexul Muzeal National Golesti

Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/en/Mu...

 

www.muzeulgolesti.ro/

În România, în perioada comunistă, sterilul a fost deversat direct în natură. La Roșia Poieni a fost construit un sistem de deversare a sterilului care pornea de la exploatarea minieră de cupru și ducea deșeurile în lacul de la Geamăna, printr-o rețea de conducte. Sub acest lac de steril se află sute de gospodării și biserica satului este parțial acoperită.

The Boyars are the middle-rank nobility of Kislev, the nobles who hold real power. They are all Gospodars, and the rank is universally hereditary.

 

Across most of Kislev, the Boyars are the most powerful individuals. They are close enough and have enough followers to tell Atamans what to do, and any higher authorities are a very long way away. Most Boyars allow atamans a great deal of independence, provided that taxes are paid in full and on time because they have more interesting things to do than deal with the petty disputes of a bunch of peasants.

 

legowarhammer.blogspot.com/2022/02/another-warhammer-trib...

În România, în perioada comunistă, sterilul a fost deversat direct în natură. La Roșia Poieni a fost construit un sistem de deversare a sterilului care pornea de la exploatarea minieră de cupru și ducea deșeurile în lacul de la Geamăna, printr-o rețea de conducte. Sub acest lac de steril se află sute de gospodării și biserica satului este parțial acoperită.

În România, în perioada comunistă, sterilul a fost deversat direct în natură. La Roșia Poieni a fost construit un sistem de deversare a sterilului care pornea de la exploatarea minieră de cupru și ducea deșeurile în lacul de la Geamăna, printr-o rețea de conducte. Sub acest lac de steril se află sute de gospodării și biserica satului este parțial acoperită.

Vintage German postcard. Helga Molander, portrayed by photographer Suse Byk. Ross Verlag, No. 496/1.

 

German actress Helga Molander (1896 – 1986) appeared in several silent films. She often worked with her partner, producer and director Max Glass. After the rise of the Nazis, the couple had to go in exile.

 

Helga Molander was born as Ruth Werner in Königshütte, Germany (now Chorzów, Poland) in 1896. At 20, she fell in love with a nightclub entertainer who was once voted ‘handsomest man on the Baltic coast’, according to Wikipedia. She got pregnant and gave birth to a son, Hans Jürgen. The boy was brought up by his grandmother, who was a fervent Catholic, though of Jewish ancestry. She later died in a concentration camp. Helga Molander began her artistic career in 1918 at the Trianon Theater in Berlin. She was a success, and also made her film debut that year. Among her first films were Verlorene Töchter/Lost Daughters (1918, William Kahn) and Im Zeichen der Schuld/In the sign of guilt (1918, Richard Eichberg) with Bruno Decarli. The following year she played with Conrad Veidt in the groundbreaking drama Anders als die Anderen/Different from the Others (1919, Richard Oswald), based on a script by Oswald and physician and sexologist Magnus Hirschfeld. Raff-10 at IMDb: “It was banned after a short run in Germany where theater goers were harassed at showings. It seems very brave of Conrad Veidt and the makers of the film to make a sympathetic, sexually charged film about homosexuals in 1919. The story is about a man who is blackmailed after making advances on a stranger he meets at a men only dance.” During the 1920’s, Molander performed in a number of silent films. These films include Feindliches Blut/Enemy blood (1920, Willi Achsel, Klaus Fery) with Eugen Klöpfer, Sappho/Mad Love (1921) with Pola Negri, Der Alte Gospadar/The old Gospodar (1922, Rolf Randolf) starring Ernst Deutsch, Die drei Portiermädel/The three girl porters (1925, Carl Boese) with Hanni Weisse and Maly Delschaft, and the historical drama Königin Luise (1927, Karl Grune) featuring Mady Christians. Molander played major roles for Berlin film producer and director Max Glass in such films such as Der Mann mit der eisernen Maske/The Man with the Iron Mask (1922, Max Glass) and Bob und Mary/Bob and Mary (1923, Max Glass). Glass was the head of Terra Film, for which Molander often worked. According to German journalist Georg Fuchs, Terra Film owed its rise to international recognition to Glass. He was sometimes nicknamed ‘the dictator of cinema’ because of his iron will. In 1928, just before the introduction of sound film, Helga Molander’s film career stopped. The reason for this is unclear.

 

With the advent of the Nazi times in Germany, Helga Molander and Max Glass got in trouble and both had to flee. Not only were they both Jews, but several of the actors that appeared in Glass’ films were too, like for example Szöke Szakall and Grete Mosheim. In 1933, Glass’ film companies in Germany were shut down and he went into exile in Paris. There Glass founded a new production company, Flora Films. According to some sources, Max Glass ‘spent a fortune’ buying his longtime friend Molander's freedom after - like most refugees from Germany - she had been rounded up by the French police and locked up in a French internment camp. For most of those who were handed over to the Nazis, this meant a prelude to Drancy, then Auschwitz. From then on Glass and Molander were a couple. In 1937 Max Glass and his two sons created a second French production and distribution company called Arcadia Films. It undertook two super-productions, La Tragédie Impériale/Rasputin (1938) with Harry Baur in the role of Rasputin, and the anti-Nazi Entente Cordiale (1939) after the novel by André Maurois. Both films were directed by Marcel L'Herbier. In 1939, a decree granted Glass and Molander their French citizenship. However, in 1942 the Vichy Government issued another decree, that stripped them of their French citizenship. But by then, they had already departed for Brazil, and then the United States. Little is known of their sojourns there. Glass seems to essentially have devoted himself to writing. After the war, they returned to France. Glass discovered that during his exile his companies, Flora Films and Arcadia Films, had been declared bankrupt and dissolved by a provisional administrator. He obtained an agreement that permitted him to recover some of the French films he had produced before the war. In 1948, Max Glass created his last company, the Max Glass Films, and produced three more feature films. In 1957, Helga Molander and Max Glass finally married, after Glass had divorced his first wife Helene Münz. Glass died in 1965 and Molander in 1986. She was 89. Her son Hans Eysenck, was Professor of Psychology at the Institute of Psychiatry, King's College, London, and became famous for this I.Q. tests. Her grandson, Michael Eysenck is also a noted psychology professor.

 

Sources: Thomas Staedeli (Cyranos), Les Indépendants du 1er Siècle, Wikipedia and IMDb.

GOSPODĂRIE – ALMAŞ, JUD. ARAD, A DOUA JUMĂTATE A SEC. AL XIX-LEA

  

Parcul Etnografic Romulus Vuia

 

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumanie. However, the park is closed to the public from the beginning of November to the end of April.

 

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

 

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

 

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...

s288 6414 Vienac1880 br. 18 Virovitica - Ostaci starog virovičkoga grada u gradskom perivoju (zapad) Risao prof. Ernest Kramberger Zabavi i pouci Tečaj XII. Uredjuje ga August Šenoa Izdaje dionička tiskara 1880. u Zagrebu Tisak dioničke tiskare

-------------------------------

Virovitica. (Sa slikom.)

Virovitica, Sesta rimska, inače Verucia, Veroeza, Verevzha. Werowitz, Werwetitz, Weröwitz pisana i nazvana, mjesto je u povjesti našoj dosta važno. Za Rimljana ležaše na cesti, koja no Petovium (Ptuj) sa Mursom (Osiek) spajaše. U okolici nadjeno je Vespasianovih novaca, a jedan kamen ležao je dugo pod humkom vlastelinskoga grada na iztoku ; neznam kud je dospio. Neima dvojbe, da su i u ono vrieme putujuće rimske čete ovdje boravljale , buduć mjesto, na pol puta izmedju spomenutih gradova, dobru sgodu za odmor davaše.

Za vrieme ugarskih kraljeva bijaše Virovitica "arxreginalis" ; u njoj čini 1242. kralj Bela IV. Zagreb slobodnim gradom. Tom sgodom utemelji on ovdje, kako vele, samostan dominikanski, koga 1553. Turci razvališe. Temeljni zidovi toga samostana bijahu još pred 40 godina u vrtu Cindrićevu izmedju stare vojarne i gostione, nu kad se cesta gradila, bude kamenje i opeka povadjena , te za cestu upotriebljena. Godine 1270-1272, dakle za kraljevanja Stjepana. V. kovahu se u Virovitici novci jedino za Hrvatsku i Slavoniju , tako zvani „zagrebački denari", kojih 200 vriediše 5 pjeneza ili 1 marku, t. j. 4 for. ugarska. Novce kovahu poduzetnici uz dobre kamate. Tako iznajmi 1348 . Jakov, sin Ulfarda gričkoga (zagrebačkoga) od kralja Ljudevita 1. pjenezarstvo ciele Slavonije (ovamo se pribrajaše i liep komad Hrvatske Savi na sjeveru) za 300 maraka, mogaše dakle za kovane svoje novce odredjene postotke nametati i pobirati. Nedvojbeno, da je znao taj Manihejac kao i drugi njegove vrsti mastno računati i bolje bditi, da se krivi novci nekuju, nego li ikoj policista. U to vrieme bijaše Virovitica vlastničtvo kraljevskoga dvorskoga nadvratara Mirka Marczalya: njemu pripadaše grad i okolica već od godine 1445. Tvrdjava bila već znatno razširena i za gradjanskoga rata, pod vladanjem Sibinjanina Janka buknuloga, povećana. Sabor doduše peštanski odredi god. 1445, da se pod kaznu veleizdajstva sve u to vrieme podignute tvrdjave opet urušiti imadu, ali dozvoli ujedno, da se osim onih na Savi i oko Požege proti Osmanlijam sagradjenih takodjer i virovitička ostaviti može. Gospodar joj Marczaly pogibe kao j unak na Kosovu 19. listopada 1448. Čini se, da joj tada bio kastelanom Banfy. Ovaj ju učvrsti sa četiri veoma jake kule i dvoje vrata.

Medju uglednimi plemići slavonskimi nalazimo na saboru budirnskom god. ]447, 14. rujna osim Pavla Cerničkoga, Ladislava plem. Lezana, Nikole pl. Lanice, Ivana pl. Lakovleca iz požeške, nadalje Fabijana pl. Filgevara, Ladislava de Bezence i Nikole Deaka iz vukovarske, jošte takodjer i Vida te Osvalda Virovitičkoga iz virovitičke županije."

Ista županija imaše osim danaka, što se redovito uplaćivahu te jedno vrieme , osobito za . kralja Žige po Izraelićanih utjerivahu, jošte u slučaju rata 900 momaka na noge staviti i naoružati. 400 do 900 vojnika bijahu jedna banderija, Plaće dobivaše svaki konjanik jedan forint ili 28 groši, a pješak 13 groši na tjedan. Tako bar za kralja Ladislava po cieloj ugarskoj državi, dakle i po sriemskoj, požeškoj i virovitičkoj županiji, koje se pribrajahu Ugarskoj.

Dok je bio Armin grof Celjski "prorex" god. 1405 do 1435, vladaše on neograničeno ujedno kao prorex ciele Slavonije cielom tom zemljom, dakle i samim gradom Viroviticom. Armin i sin mu Ulrik, u zlobi, okrutnosti i nemoralnosti otcu svomu ne samo ravan nego veći od njega, tlačili su narod strahovito. Oti otimači stekoše silno bogatstvo; kamo dodjoše, zadavahu strah i trepet. Sigurno su tada takodjer i u tamnici virovitičkoj gdje-koji, ma i nedužni, stenjali u verigah, što no jim plemeniti nasilnici nametnuše. Zlotvora Ulrika ubiše neki poštenjaci, kojim je svojimi spletkanii o glavi radio, god. 1456, 11 studenoga u Beogradu. Njim izgubi sva zemlja i županija virovitička gospodara, koj je silnije vladao i teži jaram nametao nego isti kralj. Njegova dobra u Slavoniji kupe Ivan Vitovec grof križevački, bivši kastelan Ulrikov ; zatim grof Montfort i neki njihov rodjak Weisspriacher od Katice, kćeri despote Gjure Brankovića, udove Ulrikove. Ivan Vitovec prkosio još godine 1465 naredbam kralja Matije Korvina tako drzovito, da je kralj svomu ugledu za volju virovitičkoga velikoga župana Bertolda Ellerbacha njegovim nadzornikom imenovati morao. God. 1495 dodje u virovitički grad visok gost. Kralj Vladislav II, uvriedjen po oholom i nepokornom vojvodi Lovrincu Iločkomu (jer preziruć mladoga kralja, njegovim se zapovjedim pokoravati nehtjede), zaključi, da će opornoga vojvodu na poslušnost prisiliti, na plaćanje dužne štibre primorati i najstrožije kazniti radi pogrda, kojimi bijaše kraljevu osobu obezčastio. Vladislav skupi vojsku, kojom prebogatoga velikana proganjati započe. Lovrinac učvrsti krasni orahovički grad te se unj povuče. Medjutim obeća kralj spomenuti grad despoti Vuku Brankoviću, ako ga zauzme; on sam otide u Viroviticu sa množinom pratilaca.Ovdje boravljaše dosta. dugo odbijajuć opetovano prošnje Iločkoga i slušajuć gruvanje topova oko Orahovice.

Za turskih je ratova kao što i mnoga druga mjesta naše, žalibog toli postradale, domovine tako i Virovitica odigrala svoju žalostnu ulogu. Oko nje se 10. rujna 1037 utabori s cielom vojskom general Katzensteiner, da od ovud svoje operacije proti Mohamed-Jahi-Oglu-u udesi te odatle svoj put preko Kapinara, Sopja, Dolnjega Miholjca i Valpova prama Osieku nastavi, gdje se Jahi-Oglu nalazio.

Sliedeće godine, 1538 bude u Velikoj i u Virovitici po naredbi bana Petra Keglevića i Tome Nadaždy-a velika množina zaire za vojsku nagomilana. Nu uzprkos svim tim pripravam uništi Jahi-Oglu malo po malo kraljevsku vojsku po cieloj županiji; Virovitica dodje na novo pod tursko gospodarstvo. Njom vladahu odsele age . i· bezi; tako god. 1591 Mustafa aga Virovitički, koj iste godine sa 72 kapetana Hassan-pašu Bosanskoga do Moslavine u Hrvatskoj odprati, da s njim ovo mjesto i velik dio Hrvatske osvoji. Poražen pako i potjeran odanle od bana Tome Erdöda pobježe sa svojimi kapetani do Gradca, današnje željezničke postaje na pruzi Zakanskoj. Ondje ga i kapetane uloviše i zarobiše gradski zapovjednici Stjepan Grasswein Koprivnički, Alban Grasswein zapovjednik Ivanički i Mihovio Székely, zakovjednik Križevački." Virovitica ostane ipak turska; zaman ju obsjedoše 1597 Žiga grof Herberstein, da ju osvoji. Nemogav ju predobiti, odjuri u Slatinu, pokolje tamo stanujuće Turke, dade mjesto zapaliti, ujedno svu okolicu u obsegu od 4 milje opustošiti a svekolike kršćanske stanovnike premjesti sa svimi pokretniuami i blagom u okolicu Križevačku, po Turčinu stanovnika lišenu i sasvim opustošenu. Žalostno zaista vrieme ! Vojske tobože na obranu dolazeće harahu i pljenjahu istim nasiljem kao i sami Turci! Kako 1597 Herberstein, tako dodje 1603 njemačka četa plieneć i harajuć do blizu Virovitice . Akoprem su takovi podhvati imali biti osveta Turkom, to je ipak samo postradao kukavni naš narod. Silno je, kako vidimo, postradala i Virovitica sa okolicom za onih 130 godina, što bijaše pod turskim gospodstvom, dok ju neoslobodi Jakov grof Leslie 1684. U gradini bilo tada 500 turskih vojnika, nu 2300 inih Turaka, što muževa, što žena i djece, a na čelu jim Ali Beg Mufti sa 6 aga. Imahu 16 većih i manjih topova, dosta zaire. i nekoliko tisuća kamenite soli. Grofovi Leslie, Trautmansdorf, Herberstein i Adam Zrinjski započeše jurišanje žestokom pucnjavom topova nu nemogahu grada osvojiti na juriš, buduć Turci svaki nastali požar brže bolje mokrimi ćebeti ugasiše, Odlučiše dakle grad sa svih strana obkoliti i Turkom odlazak i dolazak 'prepriečiti. To se dade tim laglje učiniti, što je oko grada bila oširoka močvara i duboki obkop. Turci, bojeć se glada, zamole kapitulaciju te se pred odoše uz dozvolu slobodnoga odlazka i oružane pratnje do Save. To jim se dozvoli. 600 vojnika jih odprate, ali putem negdje jih dočekaju krajišniei banski, većinu Turaka pokolju i opliene. Po odlazku Turaka bude zapovjednik virovitički imenovan grof Friedrich Gall, a mjesto na tvrđavom bijaše već tada vojničkoj krajini. Gjurgjevačke pukovnije pripojeno - nu za kratko vrieme.God. 1715 htjedoše stališi na svu silu od cara Karla polučiti, da se županija virovitička kruni pripoji. Istom Marija Terezija odluči, da ima biti spojena s Hrvatskom god. 1746. - 27. travnja. Uz sve nevolje, koje bijahu šibale Viroviticu od prokletoga Turčina. nastojaše ona

ipak kao i ciela županija oko napredka i razvitka škole, osobito počam od godine 1777.

Današnja Virovitica nije doduše više, kao nekoč, središte ciele po njoj nazvane županije - nu središte velikoga vlastelinskoga imanja, što no ga njemački knez Schaumburg Lippe god. 1841 od grofa Aleksandra Pejačevića kupi. Imanje sa Miklošem, 1842 od pl. Mihaljevića i sa Špišić-Bukovicom godine 1861 od grofice Pejačević odnosno obitelji Špišićeve kupljenom, ima svega 77450 katastralnih jutara i 962 četv. hvati, t. j.dakle preko 7 kvadratnih milja.

Najljepša je, upravo krasna sgrada, u mjestu vlastelinski grad na istom mjestu, gdje je jošte god. 1777 stajala prastara tvrdjava na četiriti ugla, sa četiri tornja predebelih zidina. U tih je kulah grof Pejačević držao žito i uredio crkvicu-, nu god. 1798 ili 1799 dade tvrdjavu razvaliti te 1800 do 1804 sagraditi današnji dvor. Od stare tvrdjave preosta jedino kapija ili kuba opekom zametnuta, novom dvoru na zapad. U toj je kapiji ogroman kameni grb, koj se prigodom strahovitoga požara god. 1871, 20 travnja, kada je pol Virovitice i sam vlastelinski dvor izgorio, sa svoga mjesta pod krovom srušio; da nikomu nesmeta, premjestiše ga ovamo. Kapija i grb . veoma su interesantni predmeti. Osim vlastelinskoga dvora spominjemo jošte i samostan Franjevaca. Utemeljen je godine 1325 po kraljici Jelisavi, koja ujedno iste godine Franjevce u Viroviticu uvede . Turci ga razvališe 1533 pa tek bude 1729. od milosrdnih prinesaka na novo sagradjen; crkva 1751 do zidana uza nj.

Ernest Kramberger

 

ERNEST KRAMBERGER

 

(Podravska Slatina, 1843. - Celovec, 1920.);

 

Škole je pohađao u Bjelovaru, Grazu i Vinkovcima. Studirao je u Grazu i Beču, 1872. službovao na gimnazijama u Osijeku, Požegi, Karlovcu i Bjelovaru, gdje je od 1886. do 1892. ravnatelj Gimnazije. Plodan je pisac: surađivao je u ˝Vijencu˝, ˝Prosvjeti˝ i drugim listovima.

Napisao je ˝Povijest kr. male real. gimnazije bjelovarske˝, 1877. i niz historijskih rasprava.

Bavio se i crtanjem pejzaža, te su mnogi njegovi radovi bili objavljeni u časopisima i knjigama.

Zajedno s J. Hohnjecom 1885. naslikao je sliku ˝Pogled na Bjelovar s Mlinovca˝, i ta je slika 1888. poklonjena caru Franji Josipu prigodom posjeta Bjelovaru.

---------------------------------------------------------------------------

www.flickr.com/photos/morton1905/41484363122/in/dateposted/

4750 MuzUO Niccolò Nicoletto Semitecolo or Guariento di Arpo ? 1310-1370 Sv. Kristofor Tempera na drvu Venecija ili Padova druga pol. XIV. Stoljeća 2015 S 2468 MuzUmOb_026

The Museum of Arts and Crafts (Croatian: Muzej za umjetnost i obrt) in Zagreb

--------------

Saint Christopher (Greek: Ἅγιος Χριστόφορος, Ágios Christóforos) is venerated by several Christian denominations as a martyr killed in the reign of the 3rd-century Roman Emperor Decius (reigned 249–251) or alternatively under the Roman Emperor Maximinus II Dacian (reigned 308–313). There appears to be confusion due to the similarity in names "Decius" and "Dacian". However his veneration only appears late in Christian tradition, and did not become widespread in the Western Church until the Late Middle Ages, although churches and monasteries were named after him by the 7th century.

 

That Christopher's name, meaning "Christ-bearer", foretells his adult life may give a clue that his story lacks a precise historical origin. He may be the same figure as Saint Menas. His most famous legend, which is mainly known from the West and may draw from Ancient Greek mythology, tells that he carried a child, who was unknown to him, across a river before the child revealed himself as Christ. Therefore, he is the patron saint of travelers, and small images of him are often worn around the neck, on a bracelet, carried in a pocket, or placed in vehicles by Christians.

--------------------------------------

 

Guariento di Arpo (1310-1370), sometimes incorrectly referred to as Guerriero, was a 14th-century painter whose career was centered in Padua. The painter is buried in the church of San Bernardino, Padua.

 

Guariento's major commissions in Padua include the choir frescoes for the Augustinian hermits' church of the Eremitani, which depict scenes from the life of St. Augustine, the order's founder. Painted in 1338, the cycle was severely damaged by the bombardment of 1944. Guariento also decorated the chapel of the Palazzo Carrara in Padua with panel paintings of the Madonna, St Matthew Evangelist and 25 angels. After the reconstruction of the palace in 1779 the panels were transferred to the Museo Civico of Padua. The decoration of the chapel is the subject of a recent study by Kornelia Mohl.

 

In 1355, having already acquired high renown in his native city, he was invited by the Venetian republic to paint a representation of Paradise in the Palazzo Ducale, which survives in a fragmentary state.

 

Surviving works on panel include the Coronation of the Virgin altarpiece, dated to 1344 (Pasadena, Norton Simon Museum of Art); the Madonna of Humility dated to the 1340s (Los Angeles, J. Paul Getty Museum); the Madonna and Child from the 1360s (New York, Metropolitan Museum of Art); and the Ascension of Christ of 1344 (Venice, Collezione Vittorio Cini).

 

Guariento is generally viewed as the first artist to successfully combine the volumetric and spatial developments of Florentine painting of the early trecento with the more linear and abstract Late Gothic and Byzantine manner that had hitherto prevailed in the Veneto.

 

-------------

 

Niccolò (Nicoletto) Semitecolo (Venezia, ... – ...) è stato un pittore italiano, attivo dal 1353 al 1370, abitava a Venezia nel luogo chiamato Ponte del Paradiso e si firmava col nome di Nicolaus Paradisi o anche Niccolò Paradiso depentor. Anche in uno dei suoi quadri si trova la dicitura in capite pontis Paradixi.

 

A Venezia, nella volta dell'Oratorio dei Lucchesi, che fu devastato da un incendio nel 1769, si trovavano decorazioni di questo pittore.

  

Nel 1370 il Semitecolo dipinse l'Istoria del Volto Santo per la Confraternita dell'Oratorio dei Lucchesi. La Cappella del Volto Santo, detta dei Lucchesi, si trova nelle adiacenze della Chiesa di Santa Maria dei Servi, nel Sestiere di Cannaregio.

 

Nella Cattedrale di Padova si trova l'opera del Semitecolo: Due Cristiani davanti ai Giudici. Suo è anche il grande Crocifisso dietro l'altare maggiore del presbiterio nella Chiesa degli Eremitani.

---------------------

Sveti Kristofor (Kanaan, ? - Samos, oko 251.), svetac i mučenik ubijen za vrijeme progona cara Decija.

 

Životopis

Prema Zlatnoj legendi rodio se u Kanaanu (Palestina) u 3. stoljeću, te je bio čovjek divovskog rasta i snage, a tražio je najmoćnijeg čovjeka na Zemlji da mu služi. Prvi njegov gospodar, kralj, brzo je otpao jer je Reporb (ime prije krštenja) otkrio da se boji Sotone, pa ga ostavi kako bi služio Đavlu. Od njega je pak otišao kad je vidio da drhti pred križem i spomenom Isusa Krista. U svojim lutanjima namjerio se na pustinjaka, koji ga je podučio kršćanstvu i preobratio. On ga je nagovorio da prenosi preko rijeke stare, nemoćne i putnike.

 

Jedne noći probudilo ga je dijete koje ga je zamolilo da ga prenese preko rijeke. Tada je podigao dijete na ramena i zagazio u rijeku. Sa svakim korakom koji je činio, dijete je postajalo sve teže i teže, a voda sve nemirnija, pa je Reprob na pola puta pomislio da će se i on i dijete utopiti. Prema toj legendi, on je prenio preko rijeke dječaka Isusa. Isus ga je tada pokrstio vodom iz te rijeke. Nakon toga je odlučio napustiti službu prenošenja ljudi na rijeci i posvetiti se potpuno širenju kršćanske vjere.

 

O njemu se malo zna, ali izvjesno je da je umro kao mučenik oko 251. na grčkom otoku Samosu. Odrubljena mu je glava jer nije htio žrtvovati poganskim bogovima.

 

Štovanje

Spomendan mu je 25. srpnja. Ubraja se među 14 svetih pomoćnika, koje vjernički puk zaziva u pomoć prigodom raznih prirodnih katastrofa i bolesti. Sveti Kristofor je zaštitnik otoka Raba, putnika, vozača i morepolovaca, zaštitnik od svih nevolja i boleština, oluja i uragana. Na Rabu se čuvaju moći Svetog Kristofora, a njemu u čast se održava i Rapska fjera od 25. do 27. srpnja svake godine.

 

U srednjem vijeku prikaz Kristofora se mogao naći na ulazima u mnoge crkve i na gradskim vratima jer se vjerovalo da onaj tko pogleda lik sveca taj dan neće umrijeti i da može putovati bilo gdje jer će ga Kristofor zaštiti.

----------------------------------------------

 

1939 you can see on the wall is the year it was renovated. The house dates from the 1920s.

DUGEANĂ DE JOC - ILVA MICĂ, JUD. BISTRIŢA-NĂSĂUD, 1935

 

TROIŢĂ – LUPŞA, JUD. ALBA, SFÂRŞITUL SEC. AL XIX-LEA

  

Parcul Etnografic Romulus Vuia

 

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumanie. However, the park is closed to the public from the beginning of November to the end of April.

 

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

 

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

 

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...

U brončano doba u ove krajeve doseljavaju Histri. Rimljani vladaju od 177. do 476. godine. Buzećani su božici Augusti koja je zaštitila grad Pinquentum (Buzet) od kuge podigli ploču, jer je kuga poharala ove krajeve, ali je zaobišla Pinquentum. Poslije Rimljana vladaju Bizantinci, a u 7. stoljeću doseljavaju se Hrvati i Slovenci. Franci vladaju od 8. stoljeća. Akvilejski patrijarh gospodar je ovih krajeva do 1421., nakon čega vladaju Mlečani sve do propasti 1797. godine. Poslije Mletaka dolazi Habsburška Monarhija, Napoleonova Francuska, pa opet Habsburška Monarhija. Preorganizacijom Monarhije dolazi u austrijski dio. U okviru narodnog preporoda provodila se borba za ravnopravnost hrvatskog naroda s drugim narodima. U Buzetu je svibnja 1887. izabran Fran Flego za načelnika općine. Buzetska je općina bila prva općina na poluotoku Istri koja je dobila Hrvata za gradonačelnika. Sljedeće 1888. odlukom općine hrvatski jezik postao je službenim u općinskim uredima. Koncem listopada 1890. otvorena je u Buzetu prva hrvatska škola.

Ouăle meșteșugit "închistrite", pe care le intâlnim și astăzi în toată Bucovina, în preocupările specifice așteptării Sfintei Sărbători a Învierii, apoi a Sărbătorii Înălțării Domnului, vin, ca obicei, din vremuri străvechi, nimeni nu le mai știe originea exactă. Temele abordate, procedeele de reprezentare a modelelor și culorile utilizate diferă de la sat la sat, de multe ori chiar de la vatră la vatră, așa cum diferă motivele și culorile din ornamentele aplicate pe cameșile bărbaților ori pe iile femeilor, respectând, însă, liniile unei tradiții cu adânci rădăcini. La Ciocănești, fondul ouălor de Paște este negru, la Vatra Moldoviței este roșu, mai sus de Brodina, până la Izvoarele Sucevei, fondul este maro-roșiatic iar modelul de pe ouă este mărunțit; la Fundu Moldovei apare verdele și albastrul în desenul motivelor, la Gemenea, pe valea Suhăi, ouăle nu se închistresc cu chișița, ci se scriu, cu "penița", iar pe Valea Dornelor se pictează. Forme geometrice simple (cercul, spirala, rombul), motive vegetale (cireșica, frunza de stejar, ghinda, creanga de brad, spicul), motive din lumea animalelor (șarpele, broasca, albina, cocoșul), unelte din gospodărie (grebla, fierul plugului), în roșu și negru, vrâstate cu alb si cu galben acoperă cu meticulozitate oul, într-o joacă ancestrală și cu o seriozitate cosmică. La acestea s-au adăugat soarele și luna, steaua, crucea, brâul popii, calea rătăcită, într-o simbolistică a bucuriei, uimirii, smereniei, împăcării, credinței, închinării vieții de fiecare zi miracolului Învierii Domnului Iisus Hristos și a Înălțării Lui la Tatal Ceresc. © Terra Design

German postcard by Photochemie, Berlin, no. K. 2988. Photo: Mac Walten, Berlin. Collection: Didier Hanson.

 

German actress Helga Molander (1896 – 1986) appeared in several silent films. She often worked with her partner, producer and director Max Glass. After the rise of the Nazis, the couple had to go in exile.

 

Helga Molander was born as Ruth Werner in Königshütte, Germany (now Chorzów, Poland) in 1896. At 20, she fell in love with a nightclub entertainer who was once voted ‘handsomest man on the Baltic coast’, according to Wikipedia. She got pregnant and gave birth to a son, Hans Jürgen. The boy was brought up by his grandmother, who was a fervent Catholic, though of Jewish ancestry. She later died in a concentration camp. Helga Molander began her artistic career in 1918 at the Trianon Theater in Berlin. She was a success, and also made her film debut that year. Among her first films were Verlorene Töchter/Lost Daughters (1918, William Kahn) and Im Zeichen der Schuld/In the sign of guilt (1918, Richard Eichberg) with Bruno Decarli. The following year she played with Conrad Veidt in the groundbreaking drama Anders als die Anderen/Different from the Others (1919, Richard Oswald), based on a script by Oswald and physician and sexologist Magnus Hirschfeld. Raff-10 at IMDb: “It was banned after a short run in Germany where theater goers were harassed at showings. It seems very brave of Conrad Veidt and the makers of the film to make a sympathetic, sexually charged film about homosexuals in 1919. The story is about a man who is blackmailed after making advances on a stranger he meets at a men only dance.” During the 1920’s, Molander performed in a number of silent films. These films include Feindliches Blut/Enemy blood (1920, Willi Achsel, Klaus Fery) with Eugen Klöpfer, Sappho/Mad Love (1921) with Pola Negri, Der Alte Gospadar/The old Gospodar (1922, Rolf Randolf) starring Ernst Deutsch, Die drei Portiermädel/The three girl porters (1925, Carl Boese) with Hanni Weisse and Maly Delschaft, and the historical drama Königin Luise (1927, Karl Grune) featuring Mady Christians. Molander played major roles for Berlin film producer and director Max Glass in such films such as Der Mann mit der eisernen Maske/The Man with the Iron Mask (1922, Max Glass) and Bob und Mary/Bob and Mary (1923, Max Glass). Glass was the head of Terra Film, for which Molander often worked. According to German journalist Georg Fuchs, Terra Film owed its rise to international recognition to Glass. He was sometimes nicknamed ‘the dictator of cinema’ because of his iron will. In 1928, just before the introduction of sound film, Helga Molander’s film career stopped. The reason for this is unclear.

 

With the advent of the Nazi times in Germany, Helga Molander and Max Glass got in trouble and both had to flee. Not only were they both Jews, but several of the actors that appeared in Glass’ films were too, like for example Szöke Szakall and Grete Mosheim. In 1933, Glass’ film companies in Germany were shut down and he went into exile in Paris. There Glass founded a new production company, Flora Films. According to some sources, Max Glass ‘spent a fortune’ buying his longtime friend Molander's freedom after - like most refugees from Germany - she had been rounded up by the French police and locked up in a French internment camp. For most of those who were handed over to the Nazis, this meant a prelude to Drancy, then Auschwitz. From then on Glass and Molander were a couple. In 1937 Max Glass and his two sons created a second French production and distribution company called Arcadia Films. It undertook two super-productions, La Tragédie Impériale/Rasputin (1938) with Harry Baur in the role of Rasputin, and the anti-Nazi Entente Cordiale (1939) after the novel by André Maurois. Both films were directed by Marcel L'Herbier. In 1939, a decree granted Glass and Molander their French citizenship. However, in 1942 the Vichy Government issued another decree, that stripped them of their French citizenship. But by then, they had already departed for Brazil, and then the United States. Little is known of their sojourns there. Glass seems to essentially have devoted himself to writing. After the war, they returned to France. Glass discovered that during his exile his companies, Flora Films and Arcadia Films, had been declared bankrupt and dissolved by a provisional administrator. He obtained an agreement that permitted him to recover some of the French films he had produced before the war. In 1948, Max Glass created his last company, the Max Glass Films, and produced three more feature films. In 1957, Helga Molander and Max Glass finally married, after Glass had divorced his first wife Helene Münz. Glass died in 1965 and Molander in 1986. She was 89. Her son Hans Eysenck, was Professor of Psychology at the Institute of Psychiatry, King's College, London, and became famous for this I.Q. tests. Her grandson, Michael Eysenck is also a noted psychology professor.

 

Sources: Thomas Staedeli (Cyranos), Les Indépendants du 1er Siècle, Wikipedia and IMDb.

20140730 S 2323 Mlun_01 Pinguente Blzet Buzet 8488 PhotosCROBuzet

U brončano doba u ove krajeve doseljavaju Histri. Rimljani vladaju od 177. do 476. godine. Buzećani su božici Augusti koja je zaštitila grad Pinquentum (Buzet) od kuge podigli ploču, jer je kuga poharala ove krajeve, ali je zaobišla Pinquentum. Poslije Rimljana vladaju Bizantinci, a u 7. stoljeću doseljavaju se Hrvati i Slovenci. Franci vladaju od 8. stoljeća. Akvilejski patrijarh gospodar je ovih krajeva do 1421., nakon čega vladaju Mlečani sve do propasti 1797. godine. Poslije Mletaka dolazi Habsburška Monarhija, Napoleonova Francuska, pa opet Habsburška Monarhija. Preorganizacijom Monarhije dolazi u austrijski dio. U okviru narodnog preporoda provodila se borba za ravnopravnost hrvatskog naroda s drugim narodima. U Buzetu je svibnja 1887. izabran Fran Flego za načelnika općine. Buzetska je općina bila prva općina na poluotoku Istri koja je dobila Hrvata za gradonačelnika. Sljedeće 1888. odlukom općine hrvatski jezik postao je službenim u općinskim uredima. Koncem listopada 1890. otvorena je u Buzetu prva hrvatska škola.

-----------------------------------

Pinguente è posizionata nella parte settentrionale dell’Istria, ad un passo dal confine con la Slovenia. È un borgo medievale situato su una collina ai cui piedi si estende la fertilissima valle dove scorre il Quieto (Mirna), il più grande fiume istriano. Oggi Pinguente è sopratutto nota per essere la 'città dei tartufi'. Nella valle del fiume Quieto c’è il terreno migliore per la proliferazione del prezioso tubero.

Kneginje Ljubice i Gospodar Jevremove

GOSPODĂRIILE

 

Parcul Etnografic Romulus Vuia

 

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumanie. However, the park is closed to the public from the beginning of November to the end of April.

 

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

 

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

 

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...

 

Parcul Etnografic ''Romulus Vuia''

 

GOSPODĂRIE – CĂMÂRZANA, JUD. SATU MARE, 1725

 

Gospodăria din satul Cămârzana, judeţul Satu Mare, în curs de amenajare, este reprezentativă pentru zona etnografică Oaş, situată în nord-vestul Transilvaniei. Închisă între munţi puţin înalţi, zona a căpătat, în timp, o personalitate accentuată, marcată de legăturile culturale seculare cu zona multietnică de dincolo de actuala graniţă. Numărul mare de construcţii din gospodărie, cu funcţii economice diferite, ilustrează profilul ocupaţional complex, agro-pastoral-pomicol, al acestei zone.

Casa datează din anul 1725, conform inscripţiei româneşti cu litere chirilice de pe meştergrindă. Pereţii au fost construiţi din bârne rotunde, de stejar, cu diametru mic, lipite ulterior cu un amestec de pământ şi paie. Casa are trei încăperi (casă, tindă, cămară) şi un acoperiş caracteristic zonei, dintr-un amestec de paie şi iarbă rezistentă la umezeală (păiuş). Groşii –grinzi masive, de stejar, care înconjurau temelia, alcătuind o prispă fără stâlpi - urmează să fie reconstituiţi, cei originali neputând fi recuperaţi. Vatra liberă, cu cuptor, din încăperea de locuit, este monumentală, având şi un pervaz ornamentat, din piatră.

Şura separată, pentru îmblătit păioasele, are o structură arhaică, alcătuită din furci de stejar, bifurcate natural, care susţin atât cununa ce poartă căpriorii, cât şi jugurile pe care se crea un spaţiu de depozitare (paie, fân). Celelalte anexe (grajdul pentru vaci şi cai, coteţele pentru porci, coşarca pentru mălai, şopra pentru atelaje şi unelte) definesc şi ele profilul agro-pastoral al gospodăriei, iar poarta (vraniţa cu boc), absentă în alte zone din România, evidenţiază legăturile culturale cu Europa Centrală.

doc.ro/rutina-de-beauty-in-timp-ce-gatesti-trucuri-care-t... Frumusetea cere timp, dar asta nu inseamna ca daca ai o multime de treburi in gospodarie nu poti avea grija, in acelasi timp, doc.ro

vine farm house from Muscel

Golesti Museum

 

gospodarie viticola Muscel

Muzeul Golesti

Complexul Muzeal National Golesti

Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti

www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/en/Mu...

 

www.muzeulgolesti.ro/

Cu inima îndoită, cumva, am refuzat azi invitația la a XXII-a ediție a Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor Strămoşeşti de la Comăneștii Bacăului și-am rămas acasă, să-l revăd pe Moș Chichi, trăgând până în fața Primăriei plugul lui de gospodar, cu boii gătiți de sărbătoare, cu canafi din lână roșie în coarne și cu colaci uriași, atârnați în ștergare de Humor de jugul din lemn, apoi să ascult urăturile cetelor din Humor, Mănăstirea Humorului, Stulpicani, Ilișești și Capu Câmpului, pentru primarul nostru, pentru orașul nostru, pentru noi și pentru toți cei care își caută la noi oleacă de hodină de Sărbători, și să mă bucur de jocul caprelor și-al cerbilor, jocul urșilor, al urâților și al bunghierilor, care de pe unde. Poate-o să merg la anul la Comănești, nu știu, cert e că-s tare bucuros că azi am rămas acasă: unde mai găseam eu, aiurea, așa o ursoaică de faină? :D

Belgrade, Sunday April the 17th, Gospodar Jevremova street. Shot with a Nikon F 601, loaded with Rollei Crossbird film.

#51 European Capitals Skyline ArtMap Bundle #Images, #Travel

 

bit.ly/2xtvS5U

 

#Abbey, #Abstract, #Acropolis, #Air, #Albania, #Alexander, #Amatu, #Amiranashvili, #Amsterdam, #AnatolianCivilizations, #Andorra, #AndorraLaVella, #Anglican, #Anıtkabir, #Ankara, #Anne, #Apostolic, #Árbæjarsafn, #Arch, #Archaeological, #Archaeology, #Archaic, #Architecture, #Armenia, #Art, #Artroom, #Ashurbeyov, #Astana, #Astronomical, #Atatürk, #Ateshgah, #Athena, #Athenaeum, #Athens, #Austria, #Avaz, #Azerbaijan, #Azerbaijani, #Background, #Bajrakli, #Baku, #Ballet, #Barbican, #Baroque, #Barrier, #Basil, #BasilS, #Basilica, #BasilicaDiSanMarino, #Basilika, #Belarus, #Belém, #Belgium, #Belgrade, #Bell, #Bellapais, #Berlage, #Berlin, #BerlinerDom, #Bern, #Beurs, #BeursVanBerlage, #BigBen, #Blessed, #Blue, #Bolshoi, #BosniaAndHerzegovina, #Bratislava, #Brick, #Bridge, #Brussels, #Bucharest, #Buckingham, #Budapest, #Building, #Buildings, #Bulgaria, #Bundle100, #Burgtheater, #Büyük, #Caldea, #Canvas, #Capital, #Caravansarai, #Card, #Carpet, #Carpets, #Cartedral, #Castel, #Castle, #Cathedral, #CatherineSValley, #Catholic, #CentralAssembly, #Centre, #CentroDeArte, #Cesta, #Chisinau, #Christ, #Christian, #Christiansborg, #Church, #City, #CityHall, #CityOfWestminster, #Cityscape, #Clement, #Coeur, #ColdWar, #Colo, #Color, #Colored, #Colors, #Colosseum, #Columns, #Comércio, #Communist, #CommunistPartyHouse, #Concert, #Conciergerie, #Constantine, #Copenhagen, #Council, #Courts, #Craftwork, #Croatia, #Cultur, #Culture, #Custom, #Cyprus, #CzechRepublic, #DeLaFratta, #Debod, #DelPrado, #Denmark, #Destination, #Devín, #Diocese, #Divided, #Dom, #Dómkirkjan, #Dormition, #Drottningholm, #Dublin, #Ducal, #Duke, #Early, #Eastern, #Eiffel, #Empire, #Engineer, #Engländerbau, #Entrance, #Era, #Estonia, #Estrela, #EtHemBej, #Ethnography, #Europe, #Evangelical, #EvangelicalLutheran, #Facade, #Faccade, #Faith, #Family, #Famous, #FederalPalaceOfSwitzerland, #Felsko, #FineArts, #Finland, #Finnish, #Fire, #Florin, #Former, #Fortress, #France, #FrederikS, #French, #Friedrichstadt, #Fun, #Galerija, #Gallery, #Garden, #Gate, #Gates, #Gazi, #Gedimina, #Gediminas, #Gendarmenmarkt, #General, #Georgia, #Germany, #GiorgiChitaia, #GoldenGate, #Gospodar, #Gothic, #Government, #Grand, #Grassalkovich, #Greece, #Greek, #Greeting, #Guaita, #Guild, #Gustave, #Hadrian, #Hal, #Hall, #Halle, #Hallepoort, #Hallgrímskirkja, #Han, #Heart, #Helsinki, #Heritage, #HetBroodhuis, #Hindu, #Historic, #Historical, #History, #HNK, #Hofburg, #Holy, #Hot, #House, #Hungary, #HusrevBeg, #Iceland, #Illustration, #Infographic, #Ireland, #Iron, #Island, #IsletOfSlotsholmen, #Italy, #Jevremova, #Jewish, #Jorge, #Kadriorg, #Kaiser, #Kallimarmaro, #Kazakhstan, #King, #KingSHouse, #Kocatepe, #KongensHave, #Kosovo, #Kremlin, #Kruununhaka, #Kunstraum, #Kyiv, #Landakots, #Landakotskirkja, #Landmark, #LargestMosque, #Latvia, #Law, #Łazienki, #Lefkoşa, #Library, #Liechtenstein, #Lights, #Lisbon, #Literature, #Lithuania, #Ljubljana, #London, #Lower, #Luxembourg, #Macedonia, #Macedonian, #Madrid, #Maggiore, #Maginot, #Main, #Maison, #Malta, #Manastir, #Map, #Marble, #Maria, #Mariyinsky, #Mark, #Martin, #Matthias, #Mausoleum, #Medieval, #Mehmet, #Memorial, #Merrion, #Metropolitan, #MichaelS, #Minsk, #Minster, #Modern, #Moderna, #Moldova, #Monaco, #Monastery, #MonasteryOfTheCaves, #Montenegro, #Monument, #Moscow, #Mosque, #MotherTeresa, #Municipal, #Murad, #Museo, #Museum, #Mustafa, #MustafaKemal, #Nacional, #National, #Nativity, #Nebotičnik, #Netherlands, #Nevsky, #Nicosia, #Night, #Nikola, #Nizami, #Northern, #Norway, #NurAstana, #Observation, #Observatory, #Oceanographic, #Office, #Ohrid, #Olav, #Old, #OldCity, #OldTown, #Oldest, #Olympieion, #Olypian, #Open, #Opera, #Organ, #Organhall, #Orthodox, #Oslo, #Ostrog, #Ottoman, #Overlook, #Paço, #Palace, #Palais, #Palazzo, #Panathenaic, #Panorama, #Paris, #Parish, #Park, #Parliament, #Parthenon, #Pasha, #Patriarchal, #Patrick, #Paul, #Pavilion, #Peace, #Peak, #PecherskLavra, #Pen, #PermanentCollection, #Persian, #Peter, #Philharmonic, #Pir, #Place, #Podgorica, #Poland, #Polias, #Porte, #Portugal, #Post, #Powder, #Praça, #Prague, #Prater, #Presentation, #President, #Presidential, #Prince, #Print, #Pristina, #Protestant, #Pubblico, #Radio, #Railway, #Rathaus, #Red, #Reformed, #ReinaSofía, #Religious, #Renaissance, #Residence, #Resort, #Resurrection, #Reykjavik, #Riga, #Rijksmuseum, #River, #Rococo, #Roi, #Roman, #Romania, #Romanian, #Rome, #Rosenborg, #Royal, #Ruin, #Rundetaarn, #Russia, #Sacre, #SacréCœur, #Saint, #SaintNicholas, #SaintSava, #SaintSophiaS, #Saints, #Sameba, #SanMarino, #SanktNikolai, #SantEsteve, #SantAngelo, #Santa, #Sao, #Sarajevo, #Scandinavian, #Science, #Sculpture, #Sedmochislenitsi, #Selimiye, #Serbia, #Serdica, #Shalva, #Sheshi, #Shipwreck, #Sign, #Sioni, #Skënderbej, #Sketch, #Skopje, #Sky, #Skyline, #Skyscraper, #Slavonic, #Slot, #Slovakia, #Slovenia, #Slovenian, #Small, #Smetana, #Sofia, #Sophia, #Soviet, #Spain, #Spirit, #Spring, #Square, #StCatherine, #StOlafs, #StPatricks, #StPaulS, #StPeter, #StVincent, #StAnne, #StElisabeth, #StGeorge, #StMark, #StMarkS, #StMartinS, #StNicholasSChurch, #StPaul, #Stadium, #Stadsholmen, #State, #Stavropoleos, #Stephen, #Stephens, #Stockholm, #Storkyrkan, #Street, #Sultan, #Summerhouse, #Supreme, #Surakhani, #Sveti, #Svislach, #Sweden, #Swedish, #Switzerland, #Symbol, #Tallinn, #Taza, #Tbilisi, #Temple, #Terreiro, #Tesla, #Theatre, #Theme, #Tirana, #Tourism, #Tourist, #Tower, #Town, #TownHall, #Trade, #Travel, #Trinity, #Triomphe, #Trip, #Triumph, #Turkey, #TV, #Twin, #Twist, #Ukraine, #Unions, #UnitedKingdom, #Urban, #Uspenski, #Vaduz, #Valletta, #VaticanCity, #VaticanCityHolySee, #VaticanMuseums, #Vauban, #Vector, #Viandes, #Vienna, #View, #Vilnius, #Vitus, #Wall, #Warsaw, #West, #Westerkerk, #Westminster, #Wilhelm, #Yellow, #Yerevan, #Zagreb, #Zeus

Parcul Etnografic Romulus Vuia

 

GOSPODĂRIE – TELCIU, JUD. BISTRIŢA-NĂSĂUD, 1841

 

Gospodăria din satul Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud, este reprezentativă pentru ţinutul românesc al Năsăudului, eliberat din iobăgie, în schimbul serviciului grăniceresc, în secolul al XVIII-lea. Având libertate personală şi deţinând munţi comunitari, năsăudenii s-au bucurat de o relativă bunăstare materială, care nu i-a îndepărtat însă de tradiţiile locale.

Casa, construită în anul 1841, are trei încăperi: o tindă mediană, o încăpere de locuit şi o cămară. Interiorul încăperii de locuit ilustrează – ca în cazul altor case din muzeu - situarea Transilvaniei la linia de contact dintre aria culturii rurale est-europene şi aria culturală central-europeană. Astfel, în colţul mesei, cu funcţie socială accentuată, întâlnim cele două cuiere cu ceramică, element pătruns în Transilvania dinspre Italia, unde este atestat în secolul al XV-lea, în timp ce în zona patului, intimă, sunt expuse foarte multe ţesături, element caracteristic ariei est-europene. Ruda simplă, cu ştergare, din colţul cu patul, cunoaşte aici o dezvoltare extremă, fiind transformată într-un suport complex ce permite expunerea în cant a cât mai multe ţesături diferite, în scopul ilustrării bogăţiei proprietarului şi hărniciei gospodinei.

Tinda fără tavan, cu două uşi şi vatră liberă atestă conservatorismul acestui ţinut, la fel cele două hambare pentru cereale, monoxile, enorme, plasate în podul ei şi cumpărate odată cu casa. Cămara casei abundă în instrumentar caracteristic păstoritului pendulator de munte, în care năsăudenii excelau, iar anexele gospodăreşti (şura cu şoproane şi două poieţi, fânarul, coteţele) atestă profilul lor ocupaţional agro-pastoral.

 

www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale#53

-Indivizii autointitulati Foraje Puturi Bucuresti ne fura pe www.foraje-puturi-bucuresti.ro/ vreo 10 poze ale noastre cu Instalatia usoara de foraj puturi apa FA75-U, protejata cu brevet de model industrial si rezultata in urma Programelor Nationale de Cercetare RELANSIN. Cele 10 poze ale noastre sunt furate de la noi, de pe www.apaforaj.com si de pe www.flickr.com/photos/apaforaj/

-Executam foraje puturi apa Bucuresti 42-80m Preturi mici, apa curata www.apaforaj.com

-We are making 42-80m water well drillings Low prices, clean water www.apaforaj.com

-Instalatiile noastre ultrausoare de foraj puturi apa sunt actionate de motoare termice pe benzina, deci sunt independemte energetic si putem sa foram puturi apa cu ele si in mijlocul campului sau in orice gospodarie fara sa impunem utilizarea de motoare electrice trifazate de 380V, asa cum fac alti excroci care ne fura noua pe Internet textele noastre pubicitare si prezentarile noastre personale, excroci care au niste asa zise instalatii de foraj de facatura periculoase executate primitiv si improvizat, actionate de motoare electrice trifazate de 380V. Acesti excroci au furat si au copiat ca si papagalii textele noastre publicitare referitoare la Instalatia noastra ultrausoara de foraj puturi apa si le-au pus langa pozele lor in care apare o duba alba cu numarul lor de telefon 0734... si o scula a lor primitiva, crivacul tziganesc cu care ei de fapt sapa primitiv manual si uscat, inseland si pacalind clientii

-Executam foraje puturi apa Bucuresti 35-80m APAFORAJ, preturi mici, apa curata www.apaforaj.com

-We are making 35-80m water well drillings Low prices, clean water www.apaforaj.com

-Instalatiile usoare de foraj puturi apa propuse de noi sunt instalatii de foraj mici si usor transportabile care se strecoara prin spatii inguste, foreaza ecologic si nu distrug proprietatea clientului

–„Baietii isteti” care ne fura pozele inseala clentii pretinzand ca pot sa faca denisipare cu pompa MAMUT la adancimi mici de 20m, in realitate ei realizand decat o bolboroseala cu asa zisul lor MAMUT de 20m care de fapt nu denisipeaza nimic, deoarece denisiparea adevarata cu pompa MAMUT nu poate functiona eficient decat la adancimi mai mari de 30m.

www.apaforaj.com Tineti minte 3 cuvinte: APAFORAJ, preturi mici, apa curata

www.apaforaj.com Don’t forget 3 words: APAFORAJ water drillings, small prices, clean water

-Instalatiile noastre ultrausoare de foraj puturi apa sunt actionate de motoare termice pe benzina, deci sunt independemte energetic si putem sa foram puturi apa cu ele si in mijlocul campului sau in orice gospodarie fara sa impunem utilizarea de motoare electrice trifazate de 380V, asa cum fac alti excroci care ne fura noua pe Internet textele noastre pubicitare si prezentarile noastre personale, excroci care au niste asa zise instalatii de foraj de facatura periculoase executate primitiv si improvizat, actionate de motoare electrice trifazate de 380V. Acesti excroci au furat si au copiat ca si papagalii textele noastre publicitare referitoare la Instalatia noastra ultrausoara de foraj puturi apa si le-au pus langa pozele lor in care apare o duba alba cu numarul lor de telefon 0734... si o scula a lor primitiva, crivacul tziganesc cu care ei de fapt sapa primitiv manual si uscat, inseland si pacalind clientii

-Numitul Iancu Dumitru, Chitila ne fura pe www.executam-puturi.ro/portofoliu/ pozele noastre cu Instalatia usoara de foraj puturi apa FA75-U, protejata cu brevet de model industrial si rezultata in urma Programelor Nationale de Cercetare RELANSIN. Pozele sunt furate de la noi, de pe www.apaforaj.com

-Executam foraje puturi apa Bucuresti 35-80m APAFORAJ, preturi mici, apa curata www.apaforaj.com

-We are making 35-80m water well drillings Low prices, clean water www.apaforaj.com

-Instalatiile usoare de foraj puturi apa propuse de noi sunt instalatii de foraj mici si usor transportabile care se strecoara prin spatii inguste, foreaza ecologic si nu distrug proprietatea clientului

–„Baietii isteti” care ne fura pozele inseala clentii pretinzand ca pot sa faca denisipare cu pompa MAMUT la adancimi mici de 20m, in realitate ei realizand decat o bolboroseala cu asa zisul lor MAMUT de 20m care de fapt nu denisipeaza nimic, deoarece denisiparea adevarata cu pompa MAMUT nu poate functiona eficient decat la adancimi mai mari de 30m.

www.apaforaj.lx.ro Tineti minte 3 cuvinte: APAFORAJ, preturi mici, apa curata

www.apaforaj.com Don’t forget 3 words: APAFORAJ water drillings, small prices, clean water

-Instalatiile noastre ultrausoare de foraj puturi apa sunt actionate de motoare termice pe benzina, deci sunt independemte energetic si putem sa foram puturi apa cu ele si in mijlocul campului sau in orice gospodarie fara sa impunem utilizarea de motoare electrice trifazate de 380V, asa cum fac alti excroci care ne fura noua pe Internet textele noastre pubicitare si prezentarile noastre personale, excroci care au niste asa zise instalatii de foraj de facatura periculoase executate primitiv si improvizat, actionate de motoare electrice trifazate de 380V. Acesti excroci au furat si au copiat ca si papagalii textele noastre publicitare referitoare la Instalatia noastra ultrausoara de foraj puturi apa si le-au pus langa pozele lor in care apare o duba alba cu numarul lor de telefon 0734... si o scula a lor primitiva, crivacul tziganesc cu care ei de fapt sapa primitiv manual si uscat, inseland si pacalind clientii

-Foraj puturi apa cu Instalatia ultrausoara de foraj puturi apa 80m www.apaforaj.com

-Water well drillings using the FA75-U Ultralight water well drilling rig www.apaforaj.com

-Instalatiile usoare de foraj puturi apa propuse de noi sunt instalatii de foraj mici si usor transportabile care se strecoara prin spatii inguste, foreaza ecologic si nu distrug proprietatea clientului

 

www.apaforaj.com Tineti minte 3 cuvinte: APAFORAJ, preturi mici, apa curata

www.apaforaj.com Don’t forget 3 words: APAFORAJ water drillings, small prices, clean water

-Instalatiile noastre ultrausoare de foraj puturi apa sunt actionate de motoare termice pe benzina, deci sunt independemte energetic si putem sa foram puturi apa cu ele si in mijlocul campului sau in orice gospodarie fara sa impunem utilizarea de motoare electrice trifazate de 380v, asa cum fac niste excroci care ne fura noua pe Internet pozele noastre si prezentarile noastre personale, excroci care au niste asa zise instalatii de foraj de facatura periculoase executate primitiv si improvizat, actionate de motoare electrice trifazate de 380v.

Beloglavi sup (Griffon vulture, lat. Gyps fulvus)

GOSPODĂRIE – BERBEŞTI, JUD. MARAMUREŞ, 1795

 

Gospodăria ţărănească din satul Berbeşti, judeţul Maramureş, provine dintr-o zonă românească din nordul Transilvaniei în care locuitorii aveau în evul mediu, în schimbul obligaţiilor militare, libertate personală şi drept la proprietate funciară. Poarta înaltă, sculptată cu motivul funiei, dispus liniar sau dezvoltat în X-uri ori cruci înscrise în cerc, era simbolul statutului lor şi permitea proprietarului să acorde protecţie, în mod legal, celor care-i treceau pragul, urmăriţi abuziv de către autorităţi.

Gospodăria are două curţi, o structură caracteristică doar zonelor agro-pastorale (Maramureş, Lăpuş, Sălaj) în care se creşteau în trecut multe cornute mari. În prima curte, rezervată familiei, erau grupate casa (construită în anul 1795), stupina ataşată ei, cămara pentru cereale, fântâna cu apă potabilă şi colejna pentru atelaje, iar în a doua curte, separată de prima printr-o poartă, iernau, iniţial sub cerul liber, vitele, mai târziu fiind construite aici, pentru ele, anexele gospodăreşti necesare: şura cu două poieţi (construită în anul 1896), două fânare, coteţele pentru porci şi păsări, fântâna pentru adăpat. O altă fântână, poligonală, este amplasată în afara gospodăriei.

Casa, construită din bârne de stejar foarte late, cioplite, avea trei încăperi şi o prispă (şatră) spaţioasă, cu stâlpi şi arcade realizate artistic. Vatra liberă, cu cuptor de copt, ocupă mare parte din încăperea de locuit, iar laviţele late, dispuse în unghi, folosite pentru dormit, au aceeaşi vechime cu casa. Printre piesele ţesute, expuse compact, pe rudă, în colţul cu patul, predomină piesele din lână. Cuierele cu ceramică domină colţul mesei, care avea funcţii de reprezentare socială.

 

www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale#58

  

Parcul Etnografic Romulus Vuia

 

It opened to the public on April 12, 1929, which makes it the first open-air museum in Roumania.

 

The most ancient objects here exhibited date from 1678. The park's main collection is composed of:

 

13 traditional farms with some 90 buildings collected from several transylvanian ethnographical regions: Ţara Moţilor, Ţara Năsăudului, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Székely Land, Ţara Zarandului, Podgoria Albă, Oaş Country, Gurghiu, Ţara Călatei, Bran

34 rural technical installations (mills...)

5 workshops

3 wooden churches

a wooden carved cemetery gate.

 

source - en.wikipedia.org/wiki/Ethnographic_Museum_of_Transylvania...

Parcul Etnografic ''Romulus Vuia''

 

GOSPODĂRIE – IMPER, JUD. HARGHITA, 1678

 

Gospodăria din Imper, reprezintă în muzeu Secuimea, o zonă de cultură rurală maghiară în care, în schimbul obligaţiilor militare, locuitorii şi-au păstrat libertatea personală şi un statut juridic special până în anul 1876.

Casa, construită în anul 1678, conform unei inscripţii de pe meştergrinda bogat ornamentată, a aparţinut unui mic nobil secui. Are pereţi din bârne de brad rotunde, acoperiş de şindrilă şi un plan constând dintr-o încăpere principală, de reprezentare, o încăpere semideschisă în spatele acesteia, destinată bătrânilor sau fetei de măritat, o a doua încăpere în prelungirea acesteia, locuită cotidian, şi o prispă pe colţ, închisă ulterior cu scânduri. Încăperea mare are o vatră liberă scundă, cu un coş monumental, din cahle smălţuite, verzi, decorate. Pe peretele din faţă, alături de cuierul cu ceramică decorativă este expus şi un ceas, închis într-un dulăpior pictat, executat de un meşter local. Mobilierul din brad, pictat sau vopsit, cu influenţe citadine, domină, înlocuind mobilierul ţărănesc mai vechi, general european, din lemn de fag, ornamentat prin crestare, reprezentat aici doar printr-o ladă veche, scoasă pe prispa închisă. Ruda cu ştergare este plasată în încăperea semideschisă, iar deasupra patului de reprezentare este expus un păretar de lână de mari dimensiuni, element caracteristic acestei zone.

Şura cu poiată, de mari dimensiuni, ilustrează importanţa creşterii cornutelor mari la secui. Cuptoriştea, despărţită de coteţele de porci printr-un şopron, conţine cuptorul de copt pâine şi servea şi ca bucătărie de vară. Poarta înaltă, cu porumbar, semnala statutul de om liber al proprietarului.

 

www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale#54

Actäon

 

Griechische Mythologie

 

Sohn des Aristäus und der Autono (Tochter des Cadmus), war einer der berühmtesten Helden Thebens, erzogen in der Heldenschule des Centauren Chiron. Der Tod dieses berühmten Jägers hat der Poesie zu vielen schönen Werken Veranlassung gegeben; die Mythe lautet in der Hauptsache wie folgt: Diana badete mit ihren Nymphen im gargaphischen Thale, als Actäon dort jagte; er sah die Göttin und blieb gefesselt von dem Anblick stehen, was Diana so sehr erzürnte, dass sie ihn in einen Hirsch verwandelte, dem nichts Menschliches, als das in solcher Lage Entsetzlichste, die Besinnung blieb. Actäon floh, doch seine eigenen schnellfüssigen Hunde ereilten ihn auf dem Berge Cithäron und zerrissen ihn dort; darauf aber suchten sie ihren Herrn im ganzen Lande, bis ihnen Chiron ein Bild desselben aufstellte, bei welchem sie ruhig liegen blieben. Etwas abweichend hievon ist die Erzählung: Diana habe nicht nur die Neugier, sondern die frevelhafte Zumuthung des Sterblichen bestrafen wollen, welcher ihr Gewalt anzuthun versucht. Wieder nach Andern soll ihn Diana desshalb verwandelt und zu Tode gehetzt haben, damit er die Semele, welche er zur Gattin wünschte, nicht erhalte. Unser Bild zeigt uns Actäon todt hingestreckt; seine Mutter Antono beugt sich klagend über ihren Sohn und erhebt seinen linken Arm. Seine alte Amme fasst ihn bei den Füssen, um ihn aufzuheben. Oben auf dem Berge erscheint ein Hund des unglücklichen Jägers.

  

Aus Vollmer's Mythologie aller Völker, Stuttgart 1874

------------------

Actaeon in Greek mythology, son of the priestly herdsman Aristaeus and Autonoe in Boeotia, was a famous Theban hero. Like Achilles in a later generation, he was trained by the centaur Chiron.

He fell to the fatal wrath of Artemis, but the surviving details of his transgression vary: "the only certainty is in what Aktaion suffered, his pathos, and what Artemis did: the hunter became the hunted; he was transformed into a stag, and his raging hounds, struck with a 'wolf's frenzy' (Lyssa), tore him apart as they would a stag."This is the iconic motif by which Actaeon is recognized, both in ancient art and in Renaissance and post-Renaissance depictions.

 

en.wikipedia.org/wiki/Actaeon

 

s0261 Actäon 2763 MeyA4B1 Meyers Konversations-Lexikon Erster Band Jahr 1885. Griechische Mythologie.

 

Duboko, najdublje u mračnoj šumi nalazila se sveta pećina božice lova Artemide. Pokraj pećine bijaše izvor najčistije i najbistrije vode u kojem se božica Artemida običavala okrijepiti i okupati kada bi se umorila od napornog lova. Pojavi se tako Artemida jednoga dana praćena šumskim vilama (nimfama) koje su se brinule o prelijepoj božici lova kada je ona boravila u šumi. Artemida povjeri nimfama svoj božanski luk i strijele, skine svoju lovačku odoru i sandale i potpuno naga, božanski predivnog tijela zakorači u pjenušavi izvor. Nedaleko od izvora lovio je mladi kraljević Akteon sa svojom svitom. Umoran od cjelodnevne potjere po šumi, on se odvoji od svoje pratnje, a svoje lovačke pse povjeri svojim prijateljima. Odjednom Akteon se nađe pored izvora u kojemu ugleda predivnu mladu ženu. Akteon nije mogao skinuti pogled s tog božanskog tijela, pa ga tako skamenjenog ugleda Artemida koja se užasne. Naime, Artemidina božanska skromnost i ponos nisu joj dopuštali pomisao na to da bi je nagu mogao vidjeti jedan od običnih smrtnika. Munjevito Artemida poškropi vodom Akteona bijesno mu kazavši: 'Idi sada i svima na Svijetu reci da si vidio nagu Artemidu!' Akteon se prene i trgne, te osjeti da ima neke čudne izrasline na glavi, a cijelo tijelo prekrivala mu je životinjska dlaka. Užasnut on shvati da ga je božica Artemida pretvorila u jelena s najraskošnijim parom rogova na glavi. Akteon pokuša pobjeći i sakriti se duboko u šumi, ali u zao ga čas primijete njegovi lovački psi koji ga stanu progoniti. Akteon im htjede doviknuti da je on njihov gospodar, ali, naravno, jeleni ne mogu govoriti. Kako su bili naučeni Akteonovi lovački psi sustignu jelena, obore ga na tlo i zariju mu svoje oštre zube u vrat, te time okončaju Akteonov život.

Dumnezeu Însuși, Unicul (III)

Autoritatea lui Dumnezeu (II)

 

Astăzi vom continua părtășia noastră cu privire la subiectul „Dumnezeu Însuși, Unicul.” Am avut deja două părtășii pe această temă, prima cu privire la autoritatea lui Dumnezeu, iar cea de-a doua, legată de firea dreaptă a lui Dumnezeu. După ce ați ascultat aceste două părtășii, ați obținut o nouă înțelegere asupra identității, statutului și esenței lui Dumnezeu? V-au ajutat aceste înțelegeri să obțineți o cunoaștere mai substanțială și certitudinea adevărului existenței lui Dumnezeu? Astăzi, am de gând să dezvolt subiectul „Autorității lui Dumnezeu.”

 

Înțelegerea autorității lui Dumnezeu din perspectiva micro și macro

 

Autoritatea lui Dumnezeu este unică. Este expresia caracteristică și esența specială a identității lui Dumnezeu Însuși. Nicio făptură creată sau necreată nu deține o asemenea expresie caracteristică și o asemenea esență specială, numai Creatorul deține tipul acesta de autoritate. Adică, numai Creatorul – Dumnezeu Cel Unic – este exprimat în acest fel și are această esență. De ce vorbesc despre autoritatea lui Dumnezeu? Cum diferă autoritatea lui Dumnezeu Însuși de autoritatea din mintea omului? Ce are atât de special? De ce este deosebit de important să vorbim aici despre ea? Fiecare dintre voi trebuie să cumpănească atent această chestiune. Pentru majoritatea oamenilor, „autoritatea lui Dumnezeu” este o idee nedeslușită, una pe care le este foarte greu să o priceapă și orice discuție cu privire la ea are toate șansele să fie confuză. Așa că va exista invariabil un decalaj între cunoașterea autorității lui Dumnezeu pe care omul este în stare să o dețină și esența autorității lui Dumnezeu. Pentru a anula acest decalaj, o persoană trebuie să ajungă treptat să cunoască autoritatea lui Dumnezeu prin intermediul oamenilor, evenimentelor, lucrurilor sau fenomenelor din viața reală,care sunt la îndemâna oamenilor, pe care ei sunt capabili să le înțeleagă. Cu toate că expresia „autoritatea lui Dumnezeu” poate părea de nepătruns, autoritatea lui Dumnezeu nu este deloc abstractă. El este prezent lângă om în fiecare minut al vieții sale, conducându-l în fiecare zi. Așadar, în viața de zi cu zi a fiecărei persoane, aceasta va vedea și experimenta în mod necesar aspectul cel mai tangibil al autorității lui Dumnezeu. Această tangibilitate este o dovadă suficientă că autoritatea lui Dumnezeu există cu adevărat și permite pe deplin unei persoane să recunoască și să înțeleagă faptul că Dumnezeu deține această autoritate.

 

Dumnezeu a creat totul și, creând toate lucrurile, are stăpânirea asupra lor. În afară de a avea stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, El controlează totul. Ce înseamnă acest lucru – ideea că „Dumnezeu controlează totul”? Cum poate fi explicată? Cum se aplică în viața reală? Cum puteți ajunge să cunoașteți autoritatea lui Dumnezeu înțelegând faptul că „Dumnezeu controlează totul”? Chiar din expresia „Dumnezeu controlează totul” ar trebui să vedem că ceea ce controlează Dumnezeu nu reprezintă o parte a planetelor, o parte a creației, cu atât mai puțin o parte a omenirii, ci totul: de la masiv la microscopic, de la vizibil la invizibil, de la stelele din univers la viețuitoarele de pe pământ, cât și la microorganismele care nu pot fi văzute cu ochiul liber sau ființele care există în alte forme. Aceasta este definiția exactă a „tot” ceea ce Dumnezeu „controlează” și este orizontul peste care Dumnezeu Își exercită autoritatea, dimensiunea suveranității și conducerii Sale.

 

Înainte ca omenirea să apară pe lume, cosmosul – toate planetele, toate stelele de pe cer – existau deja. La nivel macro, aceste corpuri cerești au orbitat cu regularitate, sub controlul lui Dumnezeu, de-a lungul întregii lor existențe, indiferent de câți ani a durat aceasta. Ce planetă merge încotro, la ce moment anume; ce planetă îndeplinește ce sarcină și când; ce planetă se învârtește în jurul cărei orbite și când dispare sau este înlocuită – toate aceste lucruri se derulează fără cea mai mică eroare. Toate pozițiile planetelor și distanțele dintre ele urmează tipare stricte, care pot fi descrise toate cu date exacte; căile pe care călătoresc, viteza și traiectoriile orbitelor lor, momentele la care se află în diferite poziții pot fi cuantificate cu precizie și descrise de legi speciale. Vreme de eoni, planetele au urmat aceste legi, neabătându-se vreodată măcar un pic. Nicio putere nu le poate schimba sau perturba orbitele sau tiparele pe care le urmează. Pentru că legile speciale care le guvernează mișcarea și datele exacte care le descriu sunt predestinate de autoritatea Creatorului, ele se supun singure acestor legi, sub suveranitatea și controlul Creatorului. La nivel macro, nu îi este greu omului să identifice unele tipare, unele date, cât și unele legi sau fenomene ciudate și inexplicabile. Cu toate că omenirea nu recunoaște că Dumnezeu există, nu acceptă faptul că totul a fost făcut de Creator și că Acesta stăpânește peste tot și, mai mult, nu recunoaște existența autorității Creatorului, oamenii de știință, astronomii și fizicienii descoperă din ce în ce mai mult că existența tuturor lucrurilor din univers și principiile și tiparele care le dictează mișcările sunt toate guvernate și controlate de o energie întunecată invizibilă și vastă. Acest fapt obligă omul să accepte și să recunoască faptul că există un Atotputernic în mijlocul acestor tipare de mișcare, care orchestrează totul. Puterea Lui este extraordinară și, deși nimeni nu Îi poate vedea adevăratul chip, El guvernează și controlează totul în orice moment. Niciun om sau nicio forță nu poate trece dincolo de suveranitatea Lui. Pus în fața acestui fapt, omul trebuie să recunoască faptul că legile care guvernează existența tuturor lucrurilor nu pot fi controlate de oameni, nu pot fi schimbate de nimeni și, în același timp, omul trebuie să admită că ființele umane nu pot înțelege pe deplin aceste legi. Și acestea nu apar în mod natural, ci sunt dictate de către un Domn și Stăpân. Acestea sunt toate expresii ale autorității lui Dumnezeu pe care omenirea le poate percepe la nivel macro.

 

La nivel micro, toți munții, râurile, lacurile, mările și întinderile de pământ pe care le vede omul pe pământ, toate anotimpurile pe care le trăiește, toate lucrurile care populează pământul, inclusiv plantele, animalele, microorganismele și ființele umane sunt supuse suveranității lui Dumnezeu și sunt controlate de către Dumnezeu. Sub suveranitatea și controlul lui Dumnezeu, toate lucrurile iau ființă sau dispar conform gândurilor Lui, toate viețile lor sunt guvernate de anumite legi și ei cresc și se înmulțesc conform acestora. Nicio ființă umană sau lucru nu este deasupra acestor legi. De ce? Singurul răspuns este – datorită autorității lui Dumnezeu. Sau, ca să reformulez, datorită gândurilor și cuvintelor lui Dumnezeu; pentru că Dumnezeu Însuși face totul. Adică, autoritatea lui Dumnezeu și mintea lui Dumnezeu sunt cele care dau naștere acestor legi; acestea se vor modifica și schimba în funcție de gândurile Lui, și toate aceste modificări și schimbări apar sau dispar pentru planul Lui. Să luăm epidemiile, de exemplu. Acestea izbucnesc fără avertizare, nimeni nu le cunoaște originile sau motivele exacte pentru care se produc, și ori de câte ori o epidemie lovește un anumit loc, cei care sunt sortiți nu pot scăpa de calamitate. Știința omenească înțelege epidemiile ca fiind cauzate de răspândirea unor microbi răi sau dăunători, și viteza, aria de răspândire și metoda de transmitere nu pot fi prezise sau controlate de știința omenească. Cu toate că omenirea li se opune prin toate mijloacele posibile, aceasta nu poate controla ce oameni sau ce animale sunt afectate inevitabil atunci când izbucnesc epidemii. Singurul lucru pe care îl pot face oamenii este să încerce să le prevină, să li se opună și să le cerceteze. Dar nimeni nu cunoaște cauzele primare care explică începutul sau sfârșitul unei anumite epidemii și nimeni nu le poate controla. Confruntați cu izbucnirea și răspândirea unei epidemii, prima măsură pe care o iau oamenii este să dezvolte un vaccin, dar adesea epidemia se stinge de la sine înainte ca vaccinul să fie gata. De ce se sting epidemiile? Unii spun că microbii au fost aduși sub control, alții spun că se sting datorită schimbărilor anotimpurilor… În privința întrebării dacă aceste speculații nebunești țin sau nu, știința nu poate oferi nicio explicație, nu poate da niciun răspuns precis. Omenirea nu se confruntă numai cu aceste speculații, ci și cu lipsa de înțelegere și frica de epidemii. Nimeni nu știe, în cele din urmă, de ce încep epidemiile sau de ce se termină. Pentru că omenirea nu are credință decât în știință, se bazează cu totul pe ea, dar nu recunoaște autoritatea Creatorului sau nu Îi acceptă suveranitatea, nu va primi niciodată un răspuns.

 

Sub suveranitatea lui Dumnezeu, toate lucrurile există și pier datorită autorității Lui, datorită gestionării Lui. Unele lucruri vin și pleacă în tăcere și omul nu poate spune de unde au venit sau înțelege regulile pe care le urmează, cu atât mai puțin să înțeleagă de ce vin și pleacă. Cu toate că omul poate auzi, experimenta sau asista la tot ceea ce se întâmplă cu toate lucrurile; deși toate îl afectează pe om și cu toate că omul percepe la nivel subconștient caracterul neobișnuit, regularitatea sau chiar caracterul straniu al diferitelor fenomene, el tot nu știe nimic despre voința Creatorului și despre mintea Lui care stă în spatele acestora. Sunt multe povești în spatele lor, multe adevăruri ascunse. Pentru că omul s-a îndepărtat mult de Creator, pentru că nu acceptă faptul că autoritatea Creatorului guvernează toate lucrurile, el nu va ști și nu va înțelege niciodată tot ceea ce se întâmplă sub suveranitatea acesteia. În cea mai mare parte, controlul și suveranitatea lui Dumnezeu depășesc granițele imaginației omenești, ale cunoașterii omenești, ale înțelegerii omenești, a ceea ce poate obține știința omenească; abilitățile omenirii create nu pot rivaliza cu ea. Unii oameni spun: „Din moment ce nu ai văzut cu ochii tăi suveranitatea lui Dumnezeu, cum poți crede că totul se supune autorității Lui?” A vedea nu înseamnă întotdeauna a crede; a vedea nu înseamnă întotdeauna a recunoaște și a înțelege. Așadar, de unde vine credința? Afirm cu certitudine: „Credința vine din gradul și profunzimea înțelegerii și experimentării realității și a cauzelor primare ale lucrurilor.” Dacă tu crezi că Dumnezeu există, dar nu poți recunoaște, cu atât mai puțin percepe, realitatea controlului și suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, atunci nu vei admite niciodată în inima ta că Dumnezeu are o asemenea autoritate și că autoritatea lui Dumnezeu este unică. Nu Îl vei accepta niciodată cu adevărat pe Creator ca Domn al tău, ca Dumnezeu al tău.

 

Destinul omenirii și destinul universului sunt inseparabile de suveranitatea Creatorului

 

Sunteți cu toții adulți. Unii dintre voi sunteți de vârstă mijlocie; unii ați ajuns la bătrânețe. De la necredincios la credincios și de la începutul credinței în Dumnezeu la a accepta cuvântul lui Dumnezeu și a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, câtă cunoaștere ați avut despre suveranitatea lui Dumnezeu? Ce înțelegeri ați obținut în privința sorții omenești? Poate cineva să obțină tot ceea ce-și dorește în viață? Câte lucruri ați fost în stare să realizați așa cum ați dorit în cele câteva decenii ale existenței voastre? Câte lucruri nu se întâmplă conform așteptărilor? Câte lucruri vin sub forma unor surprize plăcute? Câte lucruri așteaptă încă oamenii să rodească – așteptând în subconștient momentul potrivit, așteptând voința Cerului? Câte lucruri îi fac pe oameni să se simtă neajutorați și înfrânți? Toți sunt plini de speranțe cu privire la soarta lor și anticipează că totul va merge așa cum își doresc în viața lor, că nu le vor lipsi mâncarea și îmbrăcămintea, că averile lor vor spori spectaculos. Nimeni nu vrea o viață de sărăcie și asuprire, plină de greutăți, măcinată de calamități. Dar oamenii nu pot prevedea sau controla aceste lucruri. Poate că pentru unii trecutul este doar o harababură de experiențe; aceștia nu au învățat niciodată care este voia Cerului și nici nu îi interesează acest lucru. Își trăiesc viețile fără a gândi, ca animalele, trăind zi de zi, nepăsându-le care este soarta omenirii, de ce sunt vii ființele umane și cum s-ar cuveni să trăiască. Acești oameni ajung la bătrânețe fără nicio înțelegere a sorții omenești și, până în clipa morții, nu au nici cea mai vagă idee la ce se referă viața. Asemenea oameni sunt morți; sunt făpturi fără spirit; sunt brute. Deși trăiesc printre toate lucrurile, oamenii își extrag bucuria din multele feluri în care lumea le satisface necesitățile materiale, deși văd această lume materialistă avansând constant, propria lor experiență – ceea ce simt și experimentează inimile și spiritele lor – nu are nimic de-a face cu lucrurile materiale și nimic material nu le poate substitui. Este o recunoaștere în profunzimile inimii, ceva care nu se poate vedea cu ochiul liber. Această recunoaștere stă în înțelegerea și percepția cuiva asupra vieții omenești și a sorții omenești. Și duce adesea la înțelegerea faptului că un Stăpân nevăzut aranjează toate lucrurile, orchestrând totul pentru om. Între toate acestea, o persoană nu poate decât să accepte aranjamentele și orchestrațiile sorții; în același timp, nu poate decât să accepte cărarea pe care i-a întins-o în față Creatorul, suveranitatea Creatorului asupra destinului său. Acesta este un fapt incontestabil. Orice cunoaștere și atitudine ar avea cineva în privința destinului, nimeni nu poate schimba acest fapt.

 

Unde vei merge în fiecare zi, ce vei face, cu cine sau cu ce te vei întâlni, ce vei spune, ce ți se va întâmpla – pot fi toate acestea prezise? Oamenii nu pot anticipa toate aceste întâmplări, cu atât mai puțin controla desfășurarea lor. În viață, aceste evenimente neprevăzute se întâmplă tot timpul și se întâmplă zi de zi. Aceste vicisitudini zilnice și felul în care se petrec sau tiparele după care au loc sunt memento-uri constante pentru omenire că nimic nu se petrece la întâmplare, că făgașul pe care merg aceste lucruri și inevitabilitatea lor nu pot fi modificate de voința omenească. Fiecare întâmplare transmite o dojană a Creatorului pentru omenire și, de asemenea, mesajul că ființele umane nu își pot controla propriile destine; în același timp, fiecare eveniment reprezintă o dezaprobare a ambiției și dorinței omenești nebunești și inutile de a-și lua soarta în propriile mâini. Sunt ca niște palme puternice plesnite una după alta peste urechile omenirii, forțându-i pe oameni să se gândească din nou cine, până la urmă, le guvernează și controlează destinul. Și pe măsură ce ambițiile și dorințele lor sunt contracarate și spulberate în mod repetat, oamenii ajung în mod natural la o acceptare subconștientă a ceea ce le-a pregătit soarta, o acceptare a realității, a voinței Cerului și a suveranității Creatorului. De la aceste vicisitudini zilnice până la destinele întregilor vieți omenești, nu există nimic care să nu reveleze planurile Creatorului și suveranitatea Lui, nu este nimic care să nu transmită mesajul că „autoritatea Creatorului nu poate fi depășită”, care să nu exprime adevărul etern că „autoritatea Creatorului este supremă.”

 

Destinele omenirii și ale universului sunt strâns legate de suveranitatea Creatorului, inseparabile de orchestrațiile Creatorului; în final, ele nu pot fi despărțite de autoritatea Creatorului. Prin legile tuturor lucrurilor, omul ajunge să înțeleagă orchestrarea Creatorului și suveranitatea Lui; prin regulile de supraviețuire, el percepe stăpânirea Creatorului; din destinele tuturor lucrurilor, el trage concluzii despre modurile în care Creatorul Își exercită suveranitatea și controlul asupra lor; și în ciclurile de viață ale ființelor omenești și ale tuturor lucrurilor, omul experimentează cu adevărat orchestrațiile și aranjamentele Creatorului pentru toate lucrurile și făpturile vii și asistă cu adevărat la felul în care aceste orchestrații și aranjamente înlocuiesc toate legile, regulile și instituțiile pământești, toate celelalte puteri și forțe. În lumina acestui lucru, omenirea este silită să recunoască faptul că suveranitatea Creatorului nu poate fi violată de către nicio ființă creată, că nicio forță nu poate influența sau modifica evenimentele și lucrurile predestinate de către Creator. Oamenii și toate lucrurile trăiesc și se propagă, generație după generație, sub aceste legi și reguli divine. Nu este aceasta adevărata întrupare a autorității Creatorului? Cu toate că omul vede, în legile obiective, suveranitatea Creatorului și coordonarea de către Creator a tuturor evenimentelor și lucrurilor, câți oameni sunt capabili să înțeleagă principiul suveranității Creatorului asupra universului? Câți oameni pot cu adevărat să cunoască, să recunoască, să accepte și să se supună suveranității Creatorului și aranjamentelor Lui asupra propriului lor destin? Cine, crezând în faptul suveranității Creatorului asupra tuturor lucrurilor, va crede și va recunoaște cu adevărat că tot Creatorul dictează și destinul unei vieți omenești? Cine poate cuprinde cu adevărat faptul că soarta omului stă în palma Creatorului? Ce fel de atitudine ar trebui să adopte omenirea față de suveranitatea Creatorului, atunci când se confruntă cu faptul că El guvernează și controlează soarta omenirii, este o decizie pe care trebuie să o ia singură fiecare ființă umană care se confruntă cu acest lucru.

 

Cele șase momente critice în viața omenească

 

În cursul vieții, fiecare persoană ajunge la o serie de momente critice. Acestea sunt pașii fundamentali și cei mai importanți care determină destinul unei persoane în viață. Ceea ce urmează este o scurtă descriere a acestor pietre de hotar pe care fiecare persoană trebuie să le depășească în cursul vieții sale.

 

Nașterea: primul moment critic

 

Unde se naște o persoană, în ce familie, sexul, aspectul și momentul nașterii: acestea sunt detaliile primului moment critic din viața unei persoane.

 

Nimeni nu are nicio opțiune în privința acestor elemente în acest moment critic; toate sunt predestinate cu mult timp înainte de către Creator. Nu sunt influențate în niciun fel de mediul extern și niciun factor făcut de mâna omului nu poate schimba aceste realități pe care Creatorul le-a predeterminat. Pentru ca o persoană să se nască, înseamnă că deja Creatorul a îndeplinit primul pas al destinului pe care l-a dispus pentru acea persoană. Pentru că El a predeterminat toate aceste detalii cu mult înainte, nimeni nu are puterea de a modifica vreunul dintre ele. Indiferent de soarta ulterioară a cuiva, condițiile nașterii sale sunt predestinate și rămân așa cum sunt; ele nu sunt sub nicio formă influențate de soarta unei persoane în viață, nici nu afectează în vreun fel suveranitatea Creatorului asupra acesteia.

 

1. O nouă viață ia naștere din planurile Creatorului

 

Ce detalii ale primului moment critic – locul nașterii cuiva, familia, sexul, aspectul fizic, momentul nașterii – poate cineva să aleagă? Evident, nașterea cuiva este un eveniment pasiv. Cineva se naște involuntar, într-un anumit loc, la un moment anume, într-o anumită familie, cu un anumit aspect fizic; cineva devine în mod involuntar membru al unei anumite gospodării, moștenește un anumit arbore genealogic. Nicio persoană nu are opțiuni la primul moment critic din viața sa, ci se naște într-un mediu care este fixat conform planurilor Creatorului, într-o familie anume, cu un sex și aspect anume și la un anumit moment care este strâns legat de cursul vieții acelei persoane. Ce poate face o persoană în acest moment critic? S-a spus deja, nimeni nu are nicio opțiune în privința măcar unuia dintre aceste detalii referitoare la nașterea sa. Dacă nu ar fi predestinarea și călăuzirea Creatorului, o nouă viață născută în această lume nu ar ști încotro să apuce sau unde să stea, nu ar avea relații, nu ar aparține niciunui loc, nu ar avea un cămin adevărat. Dar, datorită aranjamentelor atente ale Creatorului, acea persoană începe călătoria vieții sale cu un loc în care să stea, părinți, un loc căruia să-i aparțină și rude. Pe toată durata acestui proces, apariția acestei noi vieți este determinată de planurile Creatorului și tot ce va ajunge să dețină îi va fi conferit de către Creator. De la un trup plutind liber, fără nimic al său, devine treptat o ființă umană tangibilă, vizibilă, în carne și oase, una dintre creațiile lui Dumnezeu, care gândește, respiră și simte căldura și frigul, care poate lua parte la toate activitățile obișnuite ale unei ființe create în lumea materială și care va trece prin toate lucrurile pe care o ființă umană creată trebuie să le experimenteze în viață. Predeterminarea nașterii cuiva de către Creator înseamnă că El va oferi acelei persoane toate lucrurile necesare supraviețuirii; iar faptul că acea persoană se naște înseamnă, de asemenea, că ea va primi toate lucrurile necesare supraviețuirii de la Creator, că, din acel moment, ea va trăi într-o altă formă, oferită de către Creator și supusă suveranității Creatorului.

 

2. De ce diferite ființe umane se nasc în diferite circumstanțe

 

Oamenilor le place adesea să-și închipuie că dacă s-ar naște din nou, ar fi într-o familie ilustră; dacă ar fi femei, ar arăta ca Alba ca Zăpada și ar fi iubite de toată lumea, dacă ar fi bărbați, ar fi Făt-Frumos, neducând lipsă de nimic, cu întreaga lume la cheremul lor. Există adeseori cei care se află sub imperiul multor iluzii în privința nașterii lor și sunt adeseori foarte dezamăgiți de ea, fiind supărați pe familia lor, pe aspectul lor fizic, pe sexul lor, chiar și pe momentul nașterii lor. Totuși, oamenii nu înțeleg niciodată de ce se nasc într-o anumită familie sau de ce arată într-un anumit fel. Ei nu știu că, indiferent de locul în care se nasc sau de cum arată, ei vor juca diferite roluri și vor îndeplini diferite misiuni în gestionarea Creatorului – acest scop nu se va schimba niciodată. În ochii Creatorului, locul în care se naște o persoană, sexul persoanei, aspectul fizic al acesteia, sunt toate lucruri temporare. Sunt o serie de însemnări minuscule, simboluri mărunte în fiecare fază a gestionării Sale a întregii omeniri. Iar destinația reală și sfârșitul cuiva nu sunt determinate de nașterea sa în vreo fază anume, ci de misiunea pe care acea persoană o îndeplinește în fiecare viață, de judecata Creatorului pentru ei atunci când planul Său de gestionare (planul mântuirii) e complet.

 

Se spune că există o cauză pentru orice efect, că nu există efect fără cauză. Și astfel, nașterea cuiva este în mod necesar legată de viața sa actuală și de viața sa anterioară. Dacă moartea cuiva îi curmă perioada actuală a vieții, atunci nașterea unei persoane este începutul unui nou ciclu; dacă un vechi ciclu reprezintă viața anterioară a unei persoane, atunci noul ciclu este, în mod natural, viața actuală a acesteia. Din moment ce nașterea cuiva este legată de viața sa trecută, cât și de viața sa actuală, locul, familia, sexul, aspectul și alți asemenea factori, care sunt asociați cu nașterea unei persoane, au toți în mod necesar legătură cu ele. Aceasta înseamnă că factorii nașterii cuiva nu sunt influențați numai de viața anterioară a acelei persoane, ci și determinați de destinul său în cea actuală. Acest lucru explică varietatea diferitelor circumstanțe în care se nasc oamenii: unii se nasc în familii sărace, alții, în familii bogate. Unii sunt oameni de rând, alții au origini ilustre. Unii se nasc în sud, alții în nord. Unii se nasc în deșert, alții, pe pământuri înverzite. Nașterile unora dintre oameni sunt însoțite de urale, râs și sărbătoare, altele aduc lacrimi, dezastru și jale. Unii se nasc pentru a fi prețuiți, alții, pentru a fi aruncați la o parte ca niște buruieni. Unii se nasc cu trăsături fine, alții cu deformații. La unii e o încântare să privești, alții sunt urâți. Unii se nasc în miez de noapte, alții sub dogoarea soarelui de amiază… Nașterile oamenilor din toate categoriile sunt determinate de destinele pe care le-a pregătit Creatorul pentru ei; nașterile lor determină destinele lor în viețile actuale, cât și rolurile pe care le vor juca și misiunile pe care le vor îndeplini. Totul este supus suveranității Creatorului, predestinat de către El; nimeni nu poate scăpa de ceea ce i-a fost predestinat, nimeni nu-și poate schimba circumstanțele nașterii[a] și nimeni nu-și poate alege propriul destin.

 

Creșterea: al doilea moment critic

 

În funcție de tipul de familie în care se nasc, oamenii cresc în diferite medii familiale și învață diferite lecții de la părinții lor. Acest lucru determină condițiile în care o persoană ajunge la maturitate, iar creșterea[b] reprezintă cel de-al doilea moment critic în viața cuiva. Nu mai este nevoie să spun, oamenii nu au de ales nici la acest moment cotitură. Și acesta este fix, predeterminat.

 

1. Circumstanțele în care cineva crește sunt fixate de către Creator

 

O persoană nu poate alege oamenii sau factorii sub a căror edificare și influență crește. Nu poate alege cunoștințele sau deprinderile pe care le capătă, obiceiurile pe care și le formează. Nu are niciun cuvânt de spus în privința a cine îi sunt părinții și rudele, în ce fel de mediu crește, în relația cu oamenii, cu evenimentele și lucrurile din jurul său și a modului în care acestea îi influențează dezvoltarea; toate sunt dincolo de controlul acelei persoane. Cine decide aceste lucruri, atunci? Cine le aranjează? Din moment ce oamenii nu au nimic de spus în această privință, din moment ce nu pot hotărî aceste lucruri pentru ei înșiși și din moment ce acestea, în mod evident, nu capătă formă în mod natural, este de la sine înțeles că formarea tuturor acestora stă în mâinile Creatorului. Exact cum Creatorul pregătește circumstanțele particulare ale nașterii fiecărei persoane, El pune, de asemenea, la cale și circumstanțele specifice în care aceasta se maturizează, nu mai trebuie menționat acest lucru. Dacă nașterea unei persoane aduce schimbări oamenilor, evenimentelor și lucrurilor din jurul ei, atunci creșterea și dezvoltarea acelei persoane le vor afecta și ele, în mod necesar. De exemplu, unii oameni se nasc în familii sărace, dar cresc înconjurați de bogăție; alții se nasc în familii avute, dar cauzează scăderea averilor familiei lor, astfel încât cresc în medii sărace. Nașterea niciunei persoane nu este guvernată de o regulă fixă și nimeni nu crește într-un ansamblu de circumstanțe fix, inevitabil. Acestea nu sunt lucruri pe care o persoană să și le poată imagina și pe care să le poată controla; ele sunt produsele destinului cuiva și sunt determinate de soarta acelei persoane. Bineînțeles, ideea de bază este aceea că ele sunt predestinate pentru destinul unei persoane de către Creator, sunt determinate de suveranitatea Creatorului și de planurile Lui pentru soarta acelei persoane.

 

2. Circumstanțele diferite în care cresc oamenii dau naștere unor roluri diferite

 

Circumstanțele nașterii unei persoane stabilesc la nivel de bază mediul și circumstanțele în care aceasta crește, iar circumstanțele în care o persoană crește sunt, la fel, un produs al circumstanțelor nașterii acelei persoane. În această perioadă, persoana începe să învețe limbajul, iar mintea ei începe să găsească și să asimileze multe lucruri noi, proces în care persoana crește constant. Lucrurile pe care o persoană le aude cu urechile ei, le vede cu ochii ei și le înțelege cu mintea ei îi îmbogățesc și animă treptat lumea interioară. Oamenii, evenimentele și lucrurile cu care o persoană intră în contact, bunul simț, cunoașterea și deprinderile pe care le învață o persoană și modurile de gândire de care aceasta este influențată, care i se inoculează sau i se predau, toate îi vor călăuzi și influența acesteia destinul în viață. Limba pe care o învață o persoană pe măsură ce crește și modul de gândire al acesteia sunt inseparabile de mediul în care aceasta își petrece tinerețea, iar acel mediu constă în părinți, frați și surori și alți oameni, alte evenimente și lucruri din jurul său. Așadar cursul dezvoltării unei persoane este determinat de mediul în care aceasta crește și depinde, de asemenea, de oamenii, evenimentele și lucrurile cu care aceasta intră în contact în această perioadă. De vreme ce condițiile în care crește o persoană sunt predeterminate cu mult timp înainte, mediul în care aceasta trăiește în timpul acestui proces este și el, în mod natural, predeterminat. Nu este hotărât de alegerile și preferințele unei persoane, ci este decis conform planurilor Creatorului, determinat de aranjamentele atente ale Creatorului, de suveranitatea Creatorului asupra destinului acelei persoane în viață. Deci oamenii pe care orice persoană îi întâlnește în decursul maturizării și lucrurile cu care intră în contact sunt toate legate în mod inevitabil de orchestrația și aranjamentul Creatorului. Oamenii nu pot prevedea aceste tipuri de relații complexe, nici nu le pot controla sau aprofunda. Multe lucruri diferite și mulți oameni diferiți afectează mediul în care crește o persoană și nicio ființă umană nu este în stare să aranjeze și să orchestreze o rețea atât de vastă de conexiuni. Nicio persoană sau lucru în afară de Creator nu poate controla apariția, prezența și dispariția tuturor diferiților oameni, evenimente și lucruri, și este tocmai o asemenea rețea vastă de conexiuni cea care configurează dezvoltarea unei persoane, așa cum a fost aceasta predestinată de către Creator, formează diferitele medii în care cresc oamenii și creează diferitele roluri necesare pentru lucrarea de gestionare a Creatorului, construind fundații solide, puternice pentru ca oamenii să-și poată îndeplini cu succes misiunile.

 

Independența: al treilea moment critic

 

După ce o persoană a trecut prin copilărie și adolescență și ajunge, treptat și inevitabil, la maturitate, următorul pas este să-și ia adio cu totul de la tinerețe, să-și ia rămas-bun de la părinți și să înfrunte drumul înainte ca adult independent. În acest punct[c], acea persoană trebuie să se confrunte cu toți oamenii, cu toate evenimentele și cu toate lucrurile cărora trebuie să le facă față un adult, să se confrunte cu toate zalele din lanțul destinului său. Acesta este cel de-al treilea moment critic prin care trebuie să treacă o persoană.

 

1. După ce devine independentă, o persoană începe să experimenteze suveranitatea Creatorului

 

Dacă nașterea și creșterea cuiva sunt „perioada de pregătire” pentru călătoria în viață a acelei persoane, punând bazele destinului acesteia, atunci independența sa este monologul de deschidere al destinului acelei persoane în viață. Dacă nașterea și creșterea unei persoane reprezintă bogăția pe care a acumulat-o pentru destinul său în viață, atunci independența acelei persoane este atunci când aceasta începe să cheltuiască sau să adauge la acea bogăție. Când cineva își lasă părinții și devine independent, condițiile sociale cu care se confruntă și genul de muncă sau carieră disponibil pentru acea persoană sunt amândouă hotărâte de soartă și nu au nimic de-a face cu părinții acelei persoane. Unii oameni își aleg o specializare bună la facultate și ajung să-și găsească o slujbă satisfăcătoare după absolvire, făcând un prim pas triumfător în călătoria vieții lor. Unii oameni învață și stăpânesc multe deprinderi diferite și, totuși, nu-și găsesc niciodată o slujbă care să li se potrivească, nici nu-și găsesc un post, cu atât mai puțin nu reușesc să aibă o carieră; la începutul călătoriei vieții lor se trezesc contracarați în orice moment, împresurați de necazuri, cu perspective deprimante și vieți nesigure. Unii oameni se dedică silitori studiilor lor, totuși ratează la limită toate șansele de a primi educație universitară și par a fi meniți să nu atingă niciodată succesul, cea dintâi aspirație în călătoria vieții lor risipindu-se ca un abur. Neștiind[d] dacă drumul dinaintea lor este neted sau pietros, ei simt pentru prima dată cât de plin de variabile este destinul omenesc și, ca atare, privesc viața cu speranță și groază. Unii oameni, în ciuda faptului că nu sunt foarte educați, scriu cărți și obțin o oarecare faimă; alții, deși aproape complet analfabeți, câștigă bani în afaceri și sunt, ca urmare, în stare să se întrețină… Ce ocupație își alege cineva, din ce trăiește cineva: au oamenii vreun control cu privire la a face o alegere bună sau una proastă? Sunt acestea în concordanță cu dorințele și deciziile lor? Majoritatea oamenilor își doresc să poată munci mai puțin și câștiga mai mult, nu să trudească în arșiță și ploaie, să se îmbrace bine, să strălucească și să lucească oriunde, să se ridice deasupra celorlalți și să aducă onoare strămoșilor lor. Dorințele oamenilor sunt atât de perfecte, dar când oamenii fac primii pași în călătoria vieții lor, ei ajung treptat să-și dea seama cât de imperfect este destinul omenesc și, pentru prima oară, înțeleg cu adevărat faptul că, deși o persoană își poate face planuri îndrăznețe de viitor, deși poate nutri fantezii temerare, nimeni nu are abilitatea sau puterea de a-și realiza propriile visuri, nimeni nu este în postura de a-și controla propriul viitor. Va exista mereu o oarecare distanță între visurile cuiva și realitățile cu care trebuie să se confrunte; lucrurile nu sunt niciodată așa cum și-ar dori cineva să fie și, confruntați cu asemenea realități, oamenii nu pot obține niciodată satisfacție sau mulțumire. Unii oameni vor merge chiar până în pânzele albe, vor face eforturi imense și mari sacrificii de dragul traiului și al viitorului lor, în încercarea de a-și schimba propriul destin. Dar, în final, chiar dacă își pot realiza visurile și dorințele prin propria lor muncă grea, ei nu-și pot nicicând schimba destinul, și indiferent cât de stăruitor încearcă, nu pot nicicând depăși ceea ce le-a alocat destinul. Indiferent de diferențele de abilități, IQ și voință, oamenii sunt cu toții egali în fața destinului, care nu face deosebire între cel măreț și cel mărunt, cel superior și cel inferior, cel elevat și cel mediocru. Ce ocupație își alege cineva, din ce își câștigă existența și câtă avere acumulează în viață nu sunt lucruri decise de părinții acelei persoane, de talentele sale, de eforturile sau de ambițiile sale, ci sunt predestinate de către Creator.

 

2. Lăsarea părinților și începutul sincer al asumării rolului în teatrul vieții

 

Când o persoană ajunge la maturitate, aceasta este capabilă să-și lase părinții și să se descurce singură, și în acest punct o persoană începe cu adevărat să-și joace propriul rol, misiunea sa în viață încetează să mai fie încețoșată și devine, treptat, deslușită. Oficial, cineva încă rămâne strâns legat de părinții săi, dar pentru că misiunea sa și rolul pe care îl joacă în viață nu au nimic de-a face cu mama și tatăl său, în fapt, această legătură strânsă se rupe încetișor, pe măsură ce persoana devine independentă. Din perspectivă biologică, totuși, oamenii nu pot evita să depindă de părinți în subconștient, dar, obiectiv vorbind, odată ce s-au maturizat, ei au vieți complet separate de părinții lor și vor juca rolurile pe care și le asumă în mod independent. În afară de naștere și de creșterea copilului, responsabilitatea părinților în viața unui copil este pur și simplu aceea de a-i asigura acestuia un mediu formal în care să crească, pentru că nimic cu excepția predestinării Creatorului nu afectează soarta unei persoane. Nimeni nu poate controla ce fel de viitor va avea cineva; este predeterminat cu mult timp înainte și nici măcar părinții cuiva nu îi pot schimba destinul. În ceea ce privește destinul, fiecare este independent și fiecare are propriul său destin. Deci părinții niciunei persoane nu îi pot îngrădi acesteia destinul în viață sau exercita cea mai mică influență asupra rolului pe care îl joacă în viață. Se poate spune că familia în care cineva este menit să se nască și mediul în care acea persoană crește nu sunt altceva decât precondiții pentru îndeplinirea misiunii sale în viață. Acestea nu determină în niciun fel soarta persoanei în viață sau genul de destin prin care acea persoană își îndeplinește misiunea. Și astfel, părinții niciunei persoane nu o pot asista pe aceasta la îndeplinirea misiunii sale în viață, nicio rudă nu poate ajuta pe cineva să-și asume rolul în viață. Cum își îndeplinește cineva misiunea și în ce fel de mediu de trai își joacă rolul sunt determinate în întregime de soarta pe care o are în viață. Cu alte cuvinte, nicio altă condiție obiectivă nu poate influența misiunea unei persoane, care este predestinată de către Creator. Toți oamenii se maturizează în propriile lor medii de creștere, apoi treptat, pas cu pas, își stabilesc propriile drumuri în viață, împlinind destinele planificate pentru ei de către Creator, intrând în mod natural, involuntar, în marea imensă a omenirii și asumându-și propriile poziții în viață, unde încep să-și îndeplinească responsabilitățile de ființe create de dragul predestinării Creatorului, de dragul suveranității Lui.

 

Căsătoria: al patrulea moment critic

 

Pe măsură ce îmbătrânește și se maturizează, omul se îndepărtează de părinți și de mediul în care s-a născut și a crescut și, în schimb, începe să își caute o direcție în viață și să-și urmărească propriile scopuri în viață, diferite de cele ale părinților săi. În această perioadă, omul nu mai are nevoie de părinți, ci, mai degrabă de un partener cu care își poate petrece viața: un soț sau o soție, o persoană cu care soarta sa este strâns îngemănată. Astfel, primul eveniment major cu care se confruntă cineva după independență este căsătoria, cel de-al patrulea moment critic prin care trebuie să treacă o persoană.

 

1. O persoană nu are de ales în privința căsătoriei

 

Căsătoria este un eveniment cheie în viața oricărui om; este momentul în care o persoană începe cu adevărat să-și asume diferite responsabilități, începe treptat să îndeplinească diferite tipuri de misiuni. Oamenii nutresc numeroase iluzii cu privire la căsătorie înainte de a o trăi ei înșiși, și toate aceste iluzii sunt minunate. Femeile își imaginează că jumătatea lor va fi Făt-Frumos, iar bărbații își imaginează că se vor însura cu Alba ca Zăpada. Aceste fantezii demonstrează că fiecare persoană are anumite cerințe pentru căsătorie, propriile ei seturi de pretenții și standarde. Cu toate că în această epocă malefică oamenii sunt constant bombardați cu mesaje distorsionate despre căsătorie, care creează încă și mai multe cerințe suplimentare și dau oamenilor tot soiul de încărcături și atitudini ciudate, orice persoană care a trăit căsătoria știe că, indiferent de cum o înțelege cineva, indiferent de atitudinea pe care cineva o are față de ea, căsătoria nu este o chestiune de alegere individuală.

 

Cineva întâlnește mulți oameni de-a lungul vieții sale, dar nimeni nu știe cine îi va deveni partener de viață. Cu toate că fiecare are propriile sale idei și vederi personale în privința căsătoriei, nimeni nu poate prevedea cine îi va deveni, în cele din urmă, adevărata jumătate, iar ideile personale ale cuiva contează puțin. După ce cunoști o persoană pe care o placi, poți să încerci să o cucerești, dar dacă acea persoană este sau nu interesată de tine, dacă este sau nu în stare să-ți devină partener(ă), nu este decizia ta. Obiectul afecțiunii tale nu este în mod necesar persoana cu care vei putea să-ți împarți viața; și, între timp, cineva la care nu te-ai așteptat vreodată intră pe nesimțite în viața ta și îți devine partener(ă), devine cel mai important element în destinul tău, jumătatea ta, de care soarta ta este legată în mod inextricabil. Și astfel, deși sunt milioane de căsnicii în lume, fiecare dintre ele este diferită. Câte căsnicii sunt nesatisfăcătoare, câte sunt fericite, câte se întind de la est la vest și câte de la nord la sud, câte sunt potriviri perfecte, câte sunt la același nivel, câte sunt fericite și armonioase, câte sunt dureroase și pline de jale, câte sunt invidiate de alții, câte sunt greșit înțelese și condamnate, câte sunt pline de bucurie, câte sunt scăldate în lacrimi și produc disperare… În aceste nenumărate căsnicii, oamenii dezvăluie fidelitate și angajament pe viață față de căsătorie sau iubire, atașament și indisolubilitate, sau resemnare și neînțelegere, sau trădarea acesteia, chiar și ură. Indiferent dacă însăși căsătoria aduce fericire sau durere, misiunea fiecăruia în căsnicie este predestinată de către Creator și nu se va schimba; fiecare trebuie să o îndeplinească. Iar destinul individual din spatele fiecărei căsătorii este de neschimbat; a fost determinat cu mult timp în urmă de către Creator.

 

2. Căsătoria ia naștere din destinele a doi parteneri

 

Căsătoria este o răscruce importantă în viața cuiva. Este produsul sorții unei persoane, un element crucial; nu se bazează pe voința individuală sau preferința niciunei persoane și nu este influențată de vreun factor extern, ci este complet determinată de destinele celor două părți, de aranjamentele Creatorului și de predeterminările cu privire la soarta cuplului. La suprafață, scopul căsătoriei este acela de a perpetua rasa umană, dar, de fapt, căsătoria nu este decât un ritual prin care o persoană trece în procesul îndeplinirii misiunii sale. Rolurile pe care oamenii le joacă în căsnicie nu sunt doar acelea de a crește noua generație; sunt roluri variate pe care cineva și le asumă și misiuni pe care cineva trebuie să le îndeplinească în decursul menținerii unei căsnicii. Din moment ce nașterea unei persoane influențează schimbarea oamenilor, a evenimentelor și a lucrurilor din jurul acesteia, căsătoria sa le va afecta și ea în mod inevitabil și, mai mult, le va transforma în diferite feluri.

 

Când o persoană devine independentă, aceasta își începe propria călătorie în viață, ceea ce duce, pas cu pas, către oameni, evenimente și lucruri legate de căsnicia acelei persoane; și, în același timp cealaltă persoană care va alcătui acea căsnicie se apropie, pas cu pas, de aceiași oameni, evenimente și lucruri. Sub suveranitatea Creatorului, doi oameni fără legătură între ei, care împărtășesc un destin conex, ajung treptat la căsătorie și devin, în mod miraculos, o familie, „două lăcuste agățându-se de aceeași funie.” Așadar, când cineva face pasul căsătoriei, drumul său în viață îi va influența și afecta jumătatea și, la fel, drumul în viață al partenerului cuiva va influența și afecta destinul celuilalt. Cu alte cuvinte, destinele omenești sunt interconectate și nimeni nu-și poate împlini misiunea în viață sau juca rolul complet independent de ceilalți. Nașterea unei persoane afectează un imens sistem de relații, creșterea implică și ea un sistem complet de relații; și, în același mod, o căsnicie există și se menține, în mod inevitabil, într-o rețea vastă și complexă de conexiuni omenești, implicând fiecare membru și influențând soarta oricui face parte din ea. O căsătorie nu este produsul familiilor amânduror membrilor, al circumstanțelor în care au crescut aceștia, al aspectului lor fizic, al vârstei lor, al calităților, talentelor sau al altor factori; mai degrabă, ea apare dintr-o misiune comună și o soartă aflată în legătură. Aceasta este originea căsătoriei, un produs al destinului omenesc orchestrat și aranjat de către Creator.

 

Urmașii: al cincilea moment critic

 

După căsătorie, o persoană începe să crească noua generație. O persoană nu are nimic de spus în privința numărului și tipului de copii pe care îi are; și acest lucru este determinat de soarta unei persoane, predestinat de către Creator. Acesta este al cincilea moment critic prin care trebuie să treacă o persoană.

 

Dacă o persoană se naște pentru a îndeplini rolul de a fi copilul altcuiva, atunci o persoană crește noua generație pentru a îndeplini rolul de părinte al altcuiva. Această modificare de roluri determină o persoană să experimenteze diferite faze ale vieții din diferite perspective. Îi dă, de asemenea, persoanei diferite seturi de experiențe de viață, în care aceasta ajunge să cunoască aceeași suveranitate a Creatorului, cât și faptul că nimeni nu poate trece peste sau modifica predestinarea Creatorului.

 

1. O persoană nu are control asupra a ceea se întâmplă cu copilul său

 

Nașterea, creșterea și căsătoria oferă toate diferite grade de dezamăgire. Unii oameni sunt nemulțumiți de familiile lor sau de aspectul lor fizic; unora nu le plac părinții lor; unii detestă sau au multe de împărțit cu mediul în care au crescut. Și, pentru majoritatea oamenilor, dintre toate aceste dezamăgiri, căsătoria este cea mai nemulțumitoare. Indiferent de cât de nemulțumit este cineva de nașterea, creșterea sau căsătoria sa, oricine a trecut prin ele știe că nimeni nu poate alege unde și când s-a născut, cum arată, cine îi sunt părinții și cine îi este soț (soție), ci că trebuie pur și simplu să accepte voința Cerului. Dar când vine momentul ca oamenii să crească noua generație, ei își vor proiecta toate dorințele nerealizate în prima jumătate a vieții lor asupra urmașilor lor, sperând că progenitura lor va compensa pentru toate dezamăgirile pe care le-au trăit în prima parte a vieții lor. Așa că oamenii se leagănă în tot felul de fantezii despre copiii lor: că fiicele lor vor ajunge să fie niște frumuseți uluitoare, fiii lor, domni eleganți; că fiicele lor vor fi cultivate și talentate și fiii lor, studenți eminenți și sportivi de elită; că fiicele lor vor fi blânde, virtuoase și sensibile, fiii lor, inteligenți, capabili și simțitori. Ei speră că, indiferent dacă vor fi fiice sau fii, aceștia își vor respecta bătrânii, vor fi atenți cu părinții lor, vor fi iubiți și lăudați de toată lumea… În acest moment, speranțele de viață reapar și noi pasiuni se aprind în inimile oamenilor. Oamenii știu că sunt neputincioși și fără speranță în această viață, că nu vor mai avea altă șansă, altă speranță să iasă în evidență și că nu au de ales decât să-și accepte destinele. Și astfel, își proiectează toate speranțele, toate dorințele și idealurile nerealizate, asupra următoarei generații, sperând că progeniturile lor îi pot ajuta să-și atingă visurile și să-și realizeze dorințele; că fiicele și fiii lor vor aduce glorie numelui familiei, vor deveni importanți, bogați sau celebri; pe scurt, ei vor să vadă norocul copiilor lor luându-și elan. Planurile și fanteziile oamenilor sunt perfecte; nu știu ei că numărul copiilor pe care îi au, aspectul fizic al copiilor, abilitățile și așa mai departe nu sunt decizia lor, că destinele copiilor lor nu sunt absolut deloc în mâinile lor? Oamenii nu sunt stăpânii propriului lor destin, și totuși ei speră să schimbe destinele generației mai tinere; sunt lipsiți de puterea de a scăpa de propriul lor destin, și totuși încearcă să îl controleze pe acela al fiilor și fiicelor lor. Nu se supraapreciază? Nu este aceasta nesăbuință și ignoranță omenească? Oamenii fac orice eforturi de dragul copiilor lor, dar, în final, câți copii are cineva și cum sunt copiii săi nu răspund planurilor și dorințelor lor. Unii oameni sunt săraci lipiți pământului, dar fac mulți copii; unii oameni sunt bogați și totuși nu au niciun copil. Unii își doresc o fiică, dar li se refuză această dorință; unii își doresc un fiu, dar nu reușesc să dea naștere unui copil de parte bărbătească. Pentru unii, copiii sunt o binecuvântare; pentru alții, sunt un blestem. Unele cupluri sunt inteligente, totuși dau naștere unor copii întârziați mintal; unii părinți sunt harnici și cinstiți, totuși copiii pe care îi cresc sunt indolenți. Unii părinți sunt buni și drepți, dar au copii care se dovedesc a fi vicleni și răi. Unii părinți sunt sănătoși la minte și la trup, dar dau naștere unor copii handicapați. Unii părinți sunt comuni și lipsiți de succes, totuși au copii care realizează lucruri mărețe. Unii părinți sunt din clasa de jos, totuși au copii care ajung la înălțime.

 

2. După ce cresc noua generație, oamenii obțin o nouă înțelegere a destinului

 

Majoritatea oamenilor care se căsătoresc o fac în jurul vârstei de treizeci de ani și, la acest moment în viață, o persoană nu are nicio înțelegere a destinului omenesc. Dar când oamenii încep să crească copii, pe măsură ce progeniturile lor cresc, ei privesc cum noua generație repetă viața și toate experiențele generației anterioare și își văd propriul trecut reflectat în ei și își dau seama că drumul pe care merge generația mai tânără, întocmai ca al lor, nu poate fi planificat și ales. Confruntați cu această realitate, nu au de ales decât să recunoască faptul că soarta fiecărei persoane este predestinată; și fără a-și da seama pe deplin, ei își lasă treptat la o parte propriile dorințe și pasiunile din inimile lor se scurg și mor… În această perioadă, o persoană a trecut în cea mai mare parte de cele mai importante pietre de hotar ale vieții și a obținut o nouă înțelegere a vieții, a adoptat o nouă atitudine. Cât de mult poate aștepta de la viitor o persoană de această vârstă și ce perspective are? Ce femeie de cincizeci de ani mai visează încă la Făt-Frumos? Ce bărbat de cincizeci de ani își mai caută încă Alba ca Zăpada? Ce femeie de vârstă mijlocie mai speră să se transforme din rățușca cea urâtă într-o lebădă? Au majoritatea bărbaților mai în vârstă aceeași hotărâre în privința carierei ca cei tineri? Ca să rezumăm, indiferent dacă este bărbat sau femeie, oricine trăiește până la această vârstă e foarte probabil să aibă o atitudine relativ rațională și practică în ceea ce privește căsătoria, familia și copiii. O asemenea persoană nu mai are, practic, nicio alegere, nicio dorință de a înfrunta destinul. În ceea ce privește felul în care funcționează experiența omenească, imediat ce o persoană ajunge la această vârstă, aceasta dezvoltă în mod natural această atitudine: „o persoană trebuie să-și accepte soarta, copiii săi au propriul noroc; soarta omenească este orânduită de Ceruri.” Majoritatea oamenilor care nu înțeleg adevărul, după ce au trecut prin toate vicisitudinile, frustrările și greutățile acestei lumi, își vor sintetiza percepțiile asupra vieții omenești în trei cuvinte: „Asta-i soarta!” Cu toate că această expresie cuprinde concluzia și înțelegerea oamenilor lumești despre soarta omenească, cu toate că exprimă neputința omenească și se poate spune că ar fi pătrunzătoare și corectă, încă este foarte departe de înțelegerea suveranității Creatorului și nu este, pur și simplu, un substitut pentru cunoașterea autorității Creatorului.

 

3. Credința în destin nu este un substitut al cunoașterii suveranității Creatorului

 

După ce L-ați urmat atâția ani pe Dumnezeu, există vreo diferență substanțială între cunoașterea voastră despre destin și aceea a oamenilor lumești? Ați înțeles cu adevărat predestinarea Creatorului și ați ajuns cu adevărat să cunoașteți suveranitatea Creatorului? Unii oameni au o înțelegere profundă, interiorizată a expresiei „asta-i soarta”, totuși ei nu cred nici în cea mai mică măsură în suveranitatea lui Dumnezeu, nu cred că soarta omenească este aranjată și orchestrată de Dumnezeu și nu sunt dispuși să se supună suveranității lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt ca și naufragiați în ocean, aruncați încoace și încolo de valuri, plutind odată cu curentul, fără altă opțiune decât aceea de a aștepta pasiv și a se resemna în fața sorții. Totuși, ei nu recunosc faptul că soarta omenească este supusă suveranității lui Dumnezeu; ei nu pot ajunge să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu din proprie inițiativă și, astfel, să obțină cunoașterea autorității lui Dumnezeu, să se supună orchestrațiilor și aranjamentelor lui Dumnezeu, să înceteze să mai opună rezistență destinului și să trăiască în grija, protecția și călăuzirea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acceptarea sorții nu este același lucru cu supunerea față de suveranitatea Creatorului; credința în destin nu înseamnă că o persoană acceptă, recunoaște și cunoaște suveranitatea Creatorului; credința în destin este doar recunoașterea acestui fapt și a acestui fenomen extern, ceea ce este diferit de a ști cum Creatorul stăpânește destinul omenirii, de a recunoaște că Creatorul este sursa dominației asupra destinelor tuturor lucrurilor și, mai mult, de a se supune orchestrațiilor și aranjamentelor Creatorului pentru soarta omenirii. Dacă o persoană crede numai în destin – chiar are sentimente puternice în această privință – dar nu este prin aceasta capabilă să cunoască, recunoască, să se supună și să accepte suveranitatea Creatorului asupra destinului omenirii, atunci viața sa va fi, cu toate acestea, o tragedie, o viață trăită în zadar, un vid; acea persoană va fi în continuare incapabilă să devină supusă dominației Creatorului, să devină o ființă umană creată în adevăratul sens al cuvântului și să se bucure de aprobarea Creatorului. O persoană care cunoaște și experimentează cu adevărat suveranitatea Creatorului ar trebui să fie într-o stare activă, nu într-una pasivă și neajutorată. Acceptând în același timp că toate lucrurile sunt predestinate, acea persoană ar trebui să dețină o definiție corectă a vieții și a destinului: faptul că fiecare viață este supusă suveranității Creatorului. Când cineva privește în urmă la drumul pe care a umblat, când cineva își reamintește fiecare fază a călătoriei sale, acea persoană vede că la fiecare pas, indiferent dacă drumul său a fost anevoios sau lin, Dumnezeu i-a călăuzit calea, planificând-o. Ceea ce a condus, pe neștiute, acea persoană până astăzi au fost aranjamentele meticuloase ale lui Dumnezeu, planificarea Lui atentă. Să fii capabil să accepți suveranitatea Creatorului, să-I primești mântuirea – ce mare noroc este acesta! Dacă atitudinea unei persoane față de soartă este pasivă, aceasta dovedește că această persoană opune rezistență la tot ceea ce a aranjat Dumnezeu pentru ea, faptul că nu are o atitudine supusă. Dacă atitudinea unei persoane față de suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenesc este activă, atunci când acea persoană privește înapoi la călătoria sa, când ajunge cu adevărat să dea piept cu suveranitatea lui Dumnezeu, acea persoană va dori cu mai multă sinceritate să se supună tuturor lucrurilor pe care le-a aranjat Dumnezeu, va avea mai multă hotărâre și încredere să-L lase pe Dumnezeu să-i orchestreze soarta, să înceteze să se mai răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Pentru că cineva vede că atunci când nu înțelege soarta, când nu înțelege suveranitatea lui Dumnezeu, când merge de bunăvoie bâjbâind înainte, șovăind și clătinându-se prin ceață, călătoria este prea dificilă, prea sfâșietoare. Deci, când oamenii recunosc suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenesc, cei deștepți aleg să îl cunoască și să îl accepte, să spună adio zilelor dureroase când încercau să-și construiască o viață bună cu propriile lor mâini, în loc să continue să se lupte împotriva sorții și să-și urmărească așa-zisele lor scopuri în viață în felul lor. Când o persoană nu are Dumnezeu, când nu-L poate vedea, când nu poate recunoaște limpede suveranitatea lui Dumnezeu, fiecare zi este lipsită de sens, lipsită de valoare, nefericită. Oriunde ar fi, orice meserie ar avea, mijloacele de trai și urmărirea propriilor țeluri ale acelei persoane nu-i aduc decât durere nesfârșită și suferință imposibil de alinat, în așa fel încât nu poate suporta să privească înapoi. Numai când cineva acceptă suveranitatea Creatorului, se supune orchestrațiilor și aranjamentelor Lui și caută viața omenească adevărată, acea persoană se va elibera treptat de toată durerea și suferința, se va scutura de toată deșertăciunea vieții.

 

Sursa imaginilor ：Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Termeni de utilizare：https://ro.kingdomsalvation.org/disclaimer.html

  

În tradiţia populară românească, Dragobetele este Ziua îndrăgostiţilor. Prilej de bucurie şi bunăstare. Dragobetele este una din cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Numit şi Cap de Primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele este sărbătoarea dragostei, având la origini obiceiuri şi datini străvechi ale poporului nostru. Se ţine pe data de 24 februarie, considerată data la care natura se trezeşte din somnul iernii. Denumirea de Dragobete ar proveni de la cuvintele dacice TRAGO (ţap) şi PEDE (picioare). După creştinarea dacilor Dragobetele a devenit un simbol al dragostei curate, ataşamentul, cuplului durabil. Dragobetele este un tânăr – mire împodobit cu o mantie de raze ţesută din străfulgerarea bucuriei divine. DRAG – cuvânt dac, ce semnifică „chip frumos”, „chip de lumină”, plăcut spiritual. BETEL – cuvânt dac, ce semnifică „casa lui Dumnezeu”, „cel ce locuieşte în Dumnezeu”, „Omul lui Dumnezeu”. Dragobetele se traduce prin „Chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tânărul frumos, ales”. Semnificaţia expresiei „din Casă spre Acasă exprimă naşterea prin tradiţii, prin credinţă, spre definire – întoarcere Acasă prin, în Dumnezeu, la mântuire”. Dragobetele era „peţitor şi protector al animalelor”, „naş cosmic” al păsărilor de pădure, căci toate găseau cu cale să se logodească la sfârşit de februarie – început de martie când îşi făcea şi el simţită prezenţa. Dragobetele era personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al romanilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie care s-a extins treptat în rândul locuitorilor din sudul şi nordul Dunării. Conform legendelor, Dragobetele era fiul Babei Dochia, un bărbat frumos şi iubăreţ care oficia în cer nunta animalelor. Dragobetele este descris ca un tânăr voinic, frumos şi cumsecade, care inspiră fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. În popor se credea că numele Dragobete înseamnă a iubi,a fiîndrăgostit şi a fi beat de dragoste. Dragobetele este zeul dragostei şi a bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet. De Dragobete se credea că se logodesc păsările cerului. Era şi perioada când toate animalele, sălbatice sau domestice, intră în perioada ritului de primăvară. Toată natura se pregăteşte să renască. Ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi şi se împerechează, iar oamenii trebuie să participe la această bucurie a naturii prin iubure. Sărbătoarea simbolică a logodirii păsărilor s-a extins, în mod firesc, deşi tot simbolic, şi la oameni. În această zi satele răsunau de veselie. În popor se spunea că cine sărbătoreşte în această zi este ferit de boli, îndeosebi de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Pentru oamenii mai în vârstă, sărbătoarea Dragobetelui e ziua în care trebuie să aibă grijă de toate orătăniile din curte, precum şi de păsările cerului. În această zi nu e voie să se sacrifice animalele, ca să nu strice rostul împerecherilor. Oamenii îşi fac curăţenie în case fiind convinşi că, că începând cu primăvara aceea, Dragobetele le va aduce bogăţie şi prosperitate. Dacă în această zi ai norocul să auzi pupăza, vei fi harnic tot anul. Dacă ploua, primăvara va veni devreme şi va fi frumoasă.

 

„Băieţii şi fetele au deci credinţa nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum, zic ei, ca să fie îndrăgostiţi tot timpul anului. Iar dacă în această zi nu se va întâlni fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un băiat şi viceversa”, scria la 1898 distinsul folclorist şi etnograf român Simion Florea Marian în lucrarea „Sărbătorile la români, Studiu etnografic” (Bucureşti, 1994).

 

Dacă timpul era frumos, dimineaţa, flăcăii şi fetele mari, îmbrăcaţi de sărbătoare, se adunau în cete şi plecau să caute prin păduri şi prin lunci primele flori de primăvară. Fetele culegeau flori, pe care le puneau la icoane şi le foloseau apoi, pe parcursul anului, la diverse farmece de dragoste. Flăcăii adunau vreascuri şi făceau un foc, unde era voie bună şi glumeau, fireşte, pe seama simpatiilor sau antipatiilor dintre băieţi şi fete. La prânz, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit în majoritatea localităţilor româneşti zburătorire, atrăgând astfel după sine câte un băiat, şi nu pe unul oarecare, ci pe acel care îi plăcea. Flăcăul ajungând-o îi fura, după obicei, o sărutare în văzul tuturor. De aici celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”. Sărutul semnifica legământul lor de dragoste şi tinerii se socoteau logodiţi pentru un an de zile. Deseori, aceste logodne erau urmate de logodne adevărate. Părinţii, aflând despre logodnele din această zi, puteau fi mulţumiţi sau nemulţumiţi, însă declararea publică a iubirii tinerilor era respectată. Dacă era vreme urâtă, fetele se strângeau prin case pe la prietene şi rude, unde veneau şi flăcăii. Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni.

 

Sunt multe datine şi credinţe populare legate de această frumoasă sărbătoare. Se crede că de Dragobete păsările sedentare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările, care nu reuşeau să se împerecheze de Dragobete rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Gospodinele în această zi, hrănind păsările domestice, aveau grijă şi de păsările cerului, aruncând pentru ele pe acoperişurile caselor boabe de mei, orz, grâu ori secară. De Dragobete nu se tăiau păsările domestice, nu se vânau şi nu se blestemau cele sălbatice, aceste restricţii urmăreau să nu se tulbure împerecherile. Fetele mari şi nevestele tinere de cu seară aduceau în case rămăşiţe de zăpadă netopită până la Dragobete, numită în popor zăpada zânelor. Cu o parte din apa topită din această zăpadă ele se spălau în dimineaţa de Dragobete, pentru a fi frumoase, drăgostoase şi iubite tot anul, cealaltă parte era folosită pe parcursul întregului an pentru diferite descântece şi farmece de dragoste.

 

Fiecare avea grijă ca în această zi să nu fie singur, să fie alături de perechea dragă, de persoanele iubite. Femeile obişnuiau să atingă pe neobservate un bărbat necunoscut, pentru a fi drăgostoase tot anul. În ziua de Dragobete nu se lucrează, fiind pericol de lovituri, de friguri, de defecte de vorbire (să nu ciripească sau să sâsâie ca păsările) ş.a. După o tradiţie întâlnită cu precădere în vestul Munteniei şi în Oltenia, Dragobetele este un duh al pădurii care, într-o anume zi a începutului de primăvară, ia chip de flăcău neasemuit de frumos şi hălăduieşte prin codrii, „după fetele şi femeile ce profanează lucrând ziua-i consacrată”, pentru a le pedepsi. Renumitul folclorist român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele” (Bucureşti, 1909) scria: „Dragobetele e flăcău iubeţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi….” De aici şi provine răspândita expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobetele prin pădure!”. Chiar dacă se credea că mai pedepsea pe cineva din când în când, pentru unele greşeli, oricum se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc tuturor îndrăgostiţilor şi tinerilor.

 

În geometria ornamentală a portului naţional, Dragobetele, surprinde permanenţa creaţiei sufletului românesc, care sub fascinaţia muzicii populare, devine o entitate cosmică de armonie, de înţelepciune, de frumos. Portul naţional înnobilat de cântare, transcende sufletul într-o mireasmă îmbătătoare. Dincolo de alte forme ale tradiţiei, sărbătoarea Dragobetelui purcede cu îndrăzneală să evoce direct frumuseţe, prietenie, dragoste.

 

Dragobetele se reflectă în tânărul surprins, în taina purpurie a purităţii (jertfă), în sfielnica chemare pentru o lume cu bucuriile şi durerile ei. El vibrează la aceste bucurii şi dureri pentru că în El este ceva care ne leagă şi ne unifică cu Neamul şi prin Neam cu Universul. Tânărul prevesteşte primăvara vieţii, arătând limpede puterea frumuseţii sale. Observându-l doar, auzi un glas care te cheamă, care te strigă din adâncul fiinţei tale, din străfundurile Naţiei ancestrale.

 

Tradiţia poartă în ea desăvârşirea, aşa cum lumea îşi poartă în ea propria esenţă. Dacă numele Domnului este sinonim Iubirii, iar numele fecioarei Maria se substituie Frumuseţii absolute, Dragobetele simbolizează Prietenia, ca model-mireasmă îmbătătoare a sufletului său. Vocaţia Românului-Dragobete este de a zidi prietenie, de a zidi frumuseţe, de a zidi iubire. Doina cântată de românul-Dragobete transformă sufletul într-o harpă a paradisului, în lumina binecuvântată de Mâna Creatorului. Tezaur al sufletului pelasgo-daco-român Dragobetele reprezintă duhul ce dă viaţă tradiţiei noastre naţionale milenare. Nobil şi pur, Dragobetele îşi asumă destinul pornind de la iubire şi sfârşind în iubuire.

 

De aici derivă aplicaţiile cuvântului DRAG (mândru) şi încântătorul şirag de mărgăritare (apelative) ale dragostei: Drag, Drăguţ, Dragoş, (Descălecătorul), Drăgălina, Drăguliţă, Dragomir, Dragomirna, Dragobete. Tradiţia este curajul care imprimă în culori şi în cânt raţiunea. De tradiţie suntem legaţi prin lumină şi prin lumină de restul lumii.

 

Dragobetele este mugurul nădejdii de astăzi şi floarea (rodul) iubirii de mâine. Dragobetele este sărbătoarea dragostei pentru românii de pretutindeni, reprezentând cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Ține-te de tradiții … Iubește românește!