Obsesia latină a formelor fără fond, faţă în faţă cu bunul-simţ anglo-saxon
În stânga sus, un text despre forme fără fond din "Radiografia pampei" a scriitorului argentinian Martinez Estrada. În dreapta sus, nişte citate pe aceeaşi temă din "Scrierile politice" eminesciene editate de D. Murăraşu în 1935. M-au frapat nu doar ideile, ci chiar exprimările aproape identice. Modernitatea democratică li se pare ambilor nenaturală.
Povestea formelor fără fond o ştiu din şcoală. Pe vremea mea cel puţin, poziţia conservatoare a junimiştilor în această privinţă era considerată corectă, probabil datorită vederilor antidemocratice în care se regăsea sistemul educaţional al regimului de atunci. Acum, nu ştiu ce s-o fi mai predând.
A trebuit să citesc un roman poliţist scris cu talent de "Amanda Cross", pe numele ei adevărat Carolyn Gold Heilbrun, ca să am o revelaţie: ce materie primă meschină este această obsesie pentru râşniţa de vorbe numită "intelighenţia românească" (şi nu numai)! Cât de simplu este răspunsul găsit de Kate Fansler, avatarul autoarei!
Cu adevărat, forme fără fond pot exista, dar fond fără formă niciodată! România "tradiţională" pe care o regretă Eminescu, în care dreptatea o împarte harapnicul boierului (că e mai ieftin! - veşnicul argument al dreptei împotriva statului de drept), nu ar fi evoluat natural şi nu era nici o democraţie îmbrăcată în forme arhaice: era o satrapie înapoiată şi nimic altceva. Aversiunea conservatoare faţă de "formele fără fond" ale statului de drept şi democraţiei, introduse de "liberalii socialişti", nu este aversiunea faţa de forme, ci chiar faţă de fond!
Sigur, Kate Fansler, avatarul profesoarei de literatură engleză Carolyn Gold Heilbrun, se referă în primul rând la mediul universitar american când vorbeşte despre fond şi formă, dar ce scrie este perfect valabil şi în alte domenii.
Obsesia latină a formelor fără fond, faţă în faţă cu bunul-simţ anglo-saxon
În stânga sus, un text despre forme fără fond din "Radiografia pampei" a scriitorului argentinian Martinez Estrada. În dreapta sus, nişte citate pe aceeaşi temă din "Scrierile politice" eminesciene editate de D. Murăraşu în 1935. M-au frapat nu doar ideile, ci chiar exprimările aproape identice. Modernitatea democratică li se pare ambilor nenaturală.
Povestea formelor fără fond o ştiu din şcoală. Pe vremea mea cel puţin, poziţia conservatoare a junimiştilor în această privinţă era considerată corectă, probabil datorită vederilor antidemocratice în care se regăsea sistemul educaţional al regimului de atunci. Acum, nu ştiu ce s-o fi mai predând.
A trebuit să citesc un roman poliţist scris cu talent de "Amanda Cross", pe numele ei adevărat Carolyn Gold Heilbrun, ca să am o revelaţie: ce materie primă meschină este această obsesie pentru râşniţa de vorbe numită "intelighenţia românească" (şi nu numai)! Cât de simplu este răspunsul găsit de Kate Fansler, avatarul autoarei!
Cu adevărat, forme fără fond pot exista, dar fond fără formă niciodată! România "tradiţională" pe care o regretă Eminescu, în care dreptatea o împarte harapnicul boierului (că e mai ieftin! - veşnicul argument al dreptei împotriva statului de drept), nu ar fi evoluat natural şi nu era nici o democraţie îmbrăcată în forme arhaice: era o satrapie înapoiată şi nimic altceva. Aversiunea conservatoare faţă de "formele fără fond" ale statului de drept şi democraţiei, introduse de "liberalii socialişti", nu este aversiunea faţa de forme, ci chiar faţă de fond!
Sigur, Kate Fansler, avatarul profesoarei de literatură engleză Carolyn Gold Heilbrun, se referă în primul rând la mediul universitar american când vorbeşte despre fond şi formă, dar ce scrie este perfect valabil şi în alte domenii.