️Nexty13
Noi? Da, noi... / We? Yes, we... (Comment and link(s))
Cine suntem noi? Nu știu prea bine. Dar știu cine, mai exact ce, vom fi, cândva. O poveste. O poveste în culorile terne și lipsite de sens ale unei toamne care nici nu vine, nici nu pleacă. Pe jos vor fi visele noastre, ca niște triste frunze lipsite până și de puterea de a muri. Zâmbetele, privirile și atingerile noastre se vor fi transformat în adieri ale unui vânt venit de niciunde și care se duce spre nicăieri. Dar cel mai trist este că povestea nu va avea niciun personaj.
...........................
”-Știi, draga mea, aici am băut prima cafea împreună. Și tot aici te-am sărutat prima dată...”
”-Știu, dragul meu....”
Nu va fi cine să spună toate astea. Doar două picături de ploaie, semănând teribil cu două lacrimi, vor cădea dintr-un cer imposibil, după ce vor fi adunat toată tăcerea din acel cer...
Who are we? I don't know too well. But I know who, more exactly what, we will be, sometime. A story. A story in the terne and senseless colors of an autumn that nor does it come, nor does it leave. On the ground, it will be our dreams, like some sad leaves lacking even the power of dying. Our smiles, gaze and touches will have turned into breezes of a wind coming from nowhere and going nowhere. But the saddest thing will be that the story will not have any character...
...........................
"You know, my dear, this is where we drank the first coffee together. And here I kissed you for the first time... "
"-I know, my dear..."
There will not be anyone to say all this. Only two drops of rain, terribly resembling two tears, will fall from an impossible sky after they will have gathered all the silence from that sky...
Noi? Da, noi... / We? Yes, we... (Comment and link(s))
Cine suntem noi? Nu știu prea bine. Dar știu cine, mai exact ce, vom fi, cândva. O poveste. O poveste în culorile terne și lipsite de sens ale unei toamne care nici nu vine, nici nu pleacă. Pe jos vor fi visele noastre, ca niște triste frunze lipsite până și de puterea de a muri. Zâmbetele, privirile și atingerile noastre se vor fi transformat în adieri ale unui vânt venit de niciunde și care se duce spre nicăieri. Dar cel mai trist este că povestea nu va avea niciun personaj.
...........................
”-Știi, draga mea, aici am băut prima cafea împreună. Și tot aici te-am sărutat prima dată...”
”-Știu, dragul meu....”
Nu va fi cine să spună toate astea. Doar două picături de ploaie, semănând teribil cu două lacrimi, vor cădea dintr-un cer imposibil, după ce vor fi adunat toată tăcerea din acel cer...
Who are we? I don't know too well. But I know who, more exactly what, we will be, sometime. A story. A story in the terne and senseless colors of an autumn that nor does it come, nor does it leave. On the ground, it will be our dreams, like some sad leaves lacking even the power of dying. Our smiles, gaze and touches will have turned into breezes of a wind coming from nowhere and going nowhere. But the saddest thing will be that the story will not have any character...
...........................
"You know, my dear, this is where we drank the first coffee together. And here I kissed you for the first time... "
"-I know, my dear..."
There will not be anyone to say all this. Only two drops of rain, terribly resembling two tears, will fall from an impossible sky after they will have gathered all the silence from that sky...